POVESTEA CELOR PATRU LUMÂNĂRI
Patru lumânări, în plină seară,
Discutau, arzând, într-o cămară.
Prima zise: ” Liniștea mă cheamă.
După câte văd și îmi dau seamă,
Chiar și dac-ar fi și fără voie,
Oamenii de mine n-au nevoie,
Cât de greu le-a fost și nu le-ar fi,
Ei și fără mine ar trăi!”
Apoi cea de-a doua le vorbește:
”Sunt Credința.Lumea mă iubește,
Însă știu că astăzi fără mine
Oamenii nu vor trăi mai bine !”
” Sunt iubirea”, cea de-a treia spune,
Și să știți că astăzi mi-i rușine:
Nu m-ai am putere să mai ard,
Ca și visul unui tânăr bard!”.
Atunci cea de-a patra lumânare
Celor trei surori le spuse tare:
”Nu uitați, surorilor pierdute,
Că Speranța-i ultima redută.
Dacă eu exist, voi. ca urmare,
Veți putea să ardeți bine iară!”
ELECTORALA DIN ORHEI
20 octombrie 2019
Noi de la mare pân’ la mic,
N-am înțeles încă nimic:
În cap avem alte ”valori”-
”Tușonkă”, hrișcă, cârnăciori,
Și pentru nimeni nu-i păcat,
Char dacă banul e furat !
Avem în țară mulți mancurți,
Cu minte slabă și desculți,
Ce vor spectacole și pâine,
Și duc un trai de azi pe mâine,
De aceea hoții fac ce vor,
Având ca reazem votul lor.
Da, am votat și am cules,
Însă cu ce noi ne-am ales ?
Cu mâna noastră ne băgăm
În sărăcie, vrem nu vrem,
Iar hoții stau în capul mesei,
Cum stau la nunți miri și mirese!
Ciudat, dar și de astă dată,
Din nou noi am făcut-o lată,
Am dovedit cu pietate,
Că n-avem pic de demnitate,
Încât și hoții râd de noi,
Că-i facem peste nopți eroi!
Noi am târât lupii de mână
Și i-am făcut stăpâni la stână,
Ca să ne dea câte-o bucată
Din orice oaie devorată,
S-avem și noi ceva mâncare
Măcar în zi de sărbătoare!
Ne facem neamul de ocară,
Iar hoții își bat joc de țară,
Ne vindem cinstea pe argint
Și nu avem nimica sfânt!
Ce poate fi mai rușinos:
Ne-am coborât atât de jos!
ZAMOLXE (ZALMOXIS)
O legendă veche ne divulgă,
Că i-a fost lui Pitagora slugă,
Și-a venit de-acolo om bogat,
Mult mai înțelept și învățat.
Devenind profet reformator,
I-a făcut pe daci nemuritori:
Ei râdeau de moarte cu mândrie,
Când plecau în marea bătălie.
Într-o bună zi, cu bună seamă,
Dispăruse într-o subterană,
Dacii, însă, vreo trei ani l-au plâns,
Tot cu jale și cu dor nestins.
Când s-a reîntors nevătămat,
Toți crezură că a înviat.
Astfel tuturor el dovedise,
Că și moartea poate fi învinsă.
Că deși murim în suferință,
Ne schimbăm doar numai locuința:
Trupul se întoace în țărână,
Sufletul se- ntoarce spre Lumină,