MIHAI EMINESCU
LUCEAFĂRUL
Divyagrahah
Gitagovinda de Jayadeva (secolul 12), poem liric în 12 capitole / 24 cânturi, dramatizează iubirea dintre Krishna (incarnat în Govinda/Văcar) și Radha, realizarea erotică a lui Dumnezeu, cf Cântarea cântărilor. Versiunea noastră a început ca o transeufonie silabă cu silabă din sanscrită în română, devenind, din ce în ce, dhvani, prefăcând rasa (sunet/sentiment) în dhvani (sugestie/fantezie). Gitagovinda în românește este simetrică versiunii sanscrite a Luceafărului de Mihai Eminescu, semnată de Urmila Rani Trikha în Latinitas, 1983, Delhi, la o sută de ani de la publicarea originalului.
JAYADEVA
GITAGOVINDA
Cântecul Văcarului
i adornic Damodara
nourii drumuri irump în divin văzduh tamarinzii înnegură codrul
nocturnu-i dor mirele neîndura-va Radha-n sălaş de nu-i curmi văpaia
astfel cum Nanda-ndrituie şi calea-n înconjur prin crâng ascunde urma
Radhei cu Madhava-n hârjoană pe malul Yamunei cunună baia
voci de adeverite cuvinte cântă inima-mi
Padmavati plecăciune grăiască arta
de Sri şi Vasudeva îndrăgindu-se cântul
acesta creat de Jayadeva bard împărat
Dacă Hari răsare-n suflet mană
dacă alesuri-culesuri vă răscoală
măsuraţi dar melosul cântându-vă lin
dorul plin cum cu Jayadeva sărbătorim
voce pâlpâitoare-i Umapatidhara sudura de grai o
ştie numai Jayadeva fie Sarana de laudă dur duruind
starea de dor prima oară-i fără pereche acharya Govardhana