Citind „Necunoscuta”, editată la Buzău, Editgraph, 2019, am retrăit o călătorie de acum câţiva ani, aproximativ pe acelaşi itinerariu cu cel din roman. De data aceasta, însoţită de eroii cărţii scriitorului buzoian, Tudor Cicu. Probabil, autorul s-a călăuzit în scrierea volumului după spusele lui Leonardo da Vinci: „Cine se poate duce la izvor nu-şi va lua apă de băut din ulcioare”. Aşadar, în mod firesc şi în total acord cu lumea zilelor noastre, pleacă într-o călătorie în Grecia, cu o istorie, cultură şi civilizaţie respectabile şi vrednice de toată lauda. Porneşte la drum cu dorinţa de a cunoaşte cât mai multe despre poporul grec, despre acest pământ scăldat de apele a trei mări, Egee, Ionică şi Mediterană, bucurându-se de lumina şi căldura razelor soarelei şi de reîntâlnirea cu fostul coleg de facultate, prietenul său grec, Ahileas, arheolog. La venirea lui în micul oraş Platamonas, Ahileas este plecat „cu o delegaţie de arheologi în Turcia”.

         La prima vedere, volumul „Necunoscuta” poate fi considerat un jurnal de călătorie (ca multe altele) al unui turist român venit în concediu pe litoralul Greciei. Aflăm unele informaţii despre geografia şi istoria vechii Elade, cu luminile şi umbrele vremurilor. Pitorescul locurilor vizitate, descrierile de natură au un farmec aparte. Scriitorul ne reaminteşte şi de lupta de la Thermopile, unde Leonidas cu 300 de spartani şi 700 de greci a ţinut piept unui milion şi jumătate de persani, din păcate înfrânţi în urma unei trădări. Trădarea „la modă şi astăzi” şi „Cât de trist este, Dumnezeule, cât de trist, să constaţi şi azi că trădările, fie ele şi de aur, nu s-au oprit! Doar trădările care au schimbat cursul istoriei sunt de aur, afirma un filosof antic”, ne spune Tudor Cicu.

Volumul poate fi apreciat ca fiind un veritabil roman psihologic, o poveste de dragoste, un roman social, prezentând drama unei familii din Grecia zilelor noastre, însă cartea are şi puternice viraje cu irizaţii poliţiste. Toate aceste faţete sunt armonios alcătuite, şlefuite cu migală încât dă scriiturii coerenţă şi provoacă cititorul să continue lectura până la dezlegarea misterului.

Cititorul îl poate identifica cu uşurinţă pe autorul cărţii ca personaj din poveste, plasat cum nu se poate mai inspirat, în postura poetului Vlad Mateescu, un tip „sincer şi cuceritor”. Privind visător spre mare, observă în curtea vecină o tânără „cu ochii mari, tip grecoaicelor frumoase şi cu fruntea ca de marmoră a zeiţelor”, plimbându-se zilnic până la poartă şi înapoi, care îi stârneşte oarece curiozitate. Deloc întâmplător o cunoaşte pe doamna Oteea, „cu aerul ei de visătoare incurabilă”, cu „chipul drăgălaş, luminat de o bunătate deosebită”, care în tinereţe înfiase de la orfelinat o fetiţă de şase ani, cu numele de Iriana. Dintr-o „dragoste nebună” pentru tânărul Nikos, Iriana „părea că a înnebunit, nu mai ştie cine este şi ce i se întâmplase”.Tendinţele de izolare, retragerea în sine şi lipsa dorinţei de comunicare, în contrast flagrant cu abilităţile pentru muzică şi interpretarea de o „stranie frumuseţe” a operelor marilor compozitori ai lumii trezesc semne de întrebare. În atare situaţie, Iriana se afla în atenţia şi sub îndrumarea doctorului  Mazuriss.

Pentru a afla mai multe, poetul decide să se întâlnească cu doctorul; o idee minunată, având multe de vorbit pentru că „Literatura şi ramura psihologiei moderne pot oferi multe subiecte de discuţie”, în general, dar, se gândea el, şi despre cazul Irianei.

Continue reading „Vasilica GRIGORAȘ: Taina unui destin în „Necunoscuta”” →