Iacob Cazacu-ISTRATI: În memoria lui Ovidiu…

“Fără picătura de nebunie, geniul rămâne în scutecele talentului.” (Vasile Ghica)

Când am primit mesajul de la Luminița, fiica mai mică a prietenului meu Ovidiu Creangă, originar din Vărzărești, sat cam la vreo 60 de kilometri de Chişinău am rămas trăsnit de prima frază: ” Azi noapte s-a stins din viață tata. S-a bucurat de viață așa cum a fost, restransă într-o mică colivie, pană în penultima zi. Era pregătit de trecerea aceasta de mult și un singur lucru nu dorea: să sufere. I s-a îndeplinit dorința, a fost în spital numai o seară și a bolit numai o zi.

Nascut la 14 februarie 1921, decedat la 4 decembrie, 2017. (97 de ani, aproape)

Am înțeles, că acel, care a fost Ovidiu Creangă nu mai este.

Pentru mine a fost tată și bunel ultimii 10 ani cât, am fost aproape nedespărțiți, în afară de timpul aflării în Basarabia, care se limita la o lună, cel mult 2 luni pe an.

L-am cunoscut în toamna lui 2007 în Toronto, Canada, la şedinţa cenaclului literar „Nică Petre”, care pe atunci se numea „Observatorul” şi care e condus şi astăzi de redactorul revistei, Dumitru Puiu Popescu.

Am rămas încântat de atmosfera ce domnea acolo – plină de voie bună şi prietenie, de dragoste faţă de valorile noastre naţionale. Pentru moment, uitasem că sunt oaspete. Mă vedeam acasă, în sânul familiei sau la o serată literară, între colegii mei, profesorii şcolii medii din Căzăneşti, jud. Orhei.

Şedinţa cenaclului era închinată sărbătorii de 1 decembrie – Ziua Naţională a României. A luat cuvântul şi eroul meu. Cu atâta dragoste a vorbit despre mândria de a fi român, încât nici nu găsesc cuvintele care să-mi descrie farmecul cu care l-am ascultat. După şedinţă, s-a apropiat de mine (fusesem prezentat de către dl Dumitru P. Popescu ca profesor de istorie, român basarabean, şi am citit din versurile mele noi), de parcă am fi fost cunoscuţi de când lumea: „Hm… Eu sunt tot basarabean, dragul meu, din Vărzăreşti, judeţul Lăpuşna”. A rostit aceste cuvinte cu o asemenea intonaţie şi cu atâta pasiune, încât pe dată am înţeles ce a dorit să accentueze – că rădăcinile şi dragostea lui faţă de Basarabia sunt cele mai puternice din lume. Continue reading „Iacob Cazacu-ISTRATI: În memoria lui Ovidiu…” →

Ovidiu CREANGĂ: Ghiciți cine mi-a pus mâna în cap ? Regina Mamă !

Cred că aveam vreo şase ani, mama mă purta cu pantaloni scurţi, şi fiindcă ar fi dorit să aibă o fetiţă, mă purta cu o freză a la „Micul Lord”, am şi o poză de pe atunci, stând ţeapăn pe o bicicletă cu trei roate (a fotografului), a din faţă cu mult mai mare, uitându-mă deznădăjduit la…. „uite, acuma apare păsărica”.

Eram un băeţaş la locul meu, toată ziulica mă jucam poarca şi ţurca, şi până a cade bine noaptea, ieşeam în ogradă, şi cu o praştie (noi îi ziceam rohatca) din sfoară de cânepă făcută de tata, ca cea cu care David l-a lăsat lat pe Goliat, bombardam casele de prin prejur, cu pietroae cam cât pumnul, pe care mi le strângeam cu grije de cu ziuă, până când auzeam zornăind vre-o fereastră. Atunci repejor, intram smerit în casă. Mama striga supărată la mine: „pe unde-ai umblat până acuma înpeliţatule, marşi! de te spală pe labele dinapoi, c-ai făcut cerarceaful ăla ca dracu’ hai mişcă că acusi o ei pe coaje”. Eu mofluz băgam „labele dinapoi” în lighianul cu apă rece, şi căscând de-mi pârâiau falcile, le frecam puţin unul de altul, atât cât să moi colbul. Apoi aşa cu ele ude mă zvârleam în pat şi adormeam buştean cât ai clipi din ochi cu sufletul plin de mângâiere şi de vise minunate.

Am uitat să vă spun, că toată tărăşenia asta se întâmpla în mahalaua Visternicenilor din Chişinău, târgul copilăriei mele, de care mă leagă amintiri pe care le văd limpede în faţa ochilor ca şi când s-ar fi întâmplat ieri.

Într-una din zile, mi-aduc aminte că era vară, vine mama la mine val vârtej, şi-mi spune: „Hai sa mergem repede la Sobor (catedrala din Chişinău lângă care este şi statuia lui Ştefan Vodă stând falnic cu Crucea în mână, înălţată în văzduh către cer), vine Regina Mamă cu Marele Voievod de Alba Iulia”. Treaba asta pe mine mă lăsa rece, „Ce treabă am eu cu el, cît o fi el de Mare Voievod de Alba Iulia, să fie sănătos şi să mă lase în pace!” Dar ce am scăpat de mama? M-a îmbrăcat cu ce aveam mai bun, m-a pieptănat şi mi-a mai aranjat cu scuipat nişte bucle rebele pe frunte, m-a înşfăcat de o mână şi fuga la Sobor. Continue reading „Ovidiu CREANGĂ: Ghiciți cine mi-a pus mâna în cap ? Regina Mamă !” →

Ovidiu CREANGĂ: Eu și… Brigitte Bardot

ICI (Imperial Chemical Industries Ltd.), avea o mulţime de „sateliţi”. Avea multe firme şi firmuliţe cu profil mai mult sau mai puţin chimic, ce se lipiseră de gigantul ICI. De pildă avea asociat firma „Tioxide”, cu sediul în Londra, care producea bioxid de titan având o fabrică în Anglia. O altă fabrică, pe care am vizitat-o împreună cu soţia mea Laura, era la Calais în Franţa, pe malul Mării Nordului. Şi mai avea şi o fabrică în Huelva în sudul Spaniei, la malul Mediteranei, aproape de Valencia. Fabrica din Huelva am vizitat-o cu fata mea Monica. Am făcut într-un an o afacere record, am importat bioxid de titan de la „Tioxide” de 10 milioane de dolari, produs la Huelva. Dar, pe lângă ICI se mai aciuase şi o firmuliţă de cosmetice pentru bărbaţi, ape de colonie, after shave, deodorante etc. Ei aveau o fabrică numai în Anglia, care abia se înfiripaseră şi îi puseseră şi un nume curios de alde „Francisco de Goya”, numele celebrului pictor spaniol îndrăgostit de Ducesa de Alba, datorită careia a creat pe celebra şi splendida lucrare „La Maja Desnuda”, care o prezintă pe ducesă întinsă lasciv goală pe un pat imaculat.

Eu treceam drept negustor abil, avusesem norocul să trag, vorba românilor „un tun” răsunător… Importasem de la „Pharmaceuticals Division” zece tone de nilverm care valora peste un milion de lire sterline. De afacerea mea fulminantă se dusese vestea în tot ICI-ul, dar colegii mei englezi nu erau invidioşi pe mine… deoarece eu nu puteam să le iau „pâinea lor”.

Continue reading „Ovidiu CREANGĂ: Eu și… Brigitte Bardot” →

Cezarina ADAMESCU: Un scriitor realist și cartea lui memorialistică

CREANGĂ Ovidiu

CU ŞI FĂRĂ SECURIŞTI

(Prefaţa Paul Goma)

368 pagini

Editura Vicovia

Bacău, 2009

Cu discernământ şi responsabilitate, autorul, născut în urmă cu 90 de ani, în satul Vărzăreşti, plasa Nisporeni, judeţul Lăpuşna, în apropiere de Chişinău, ne dezvăluie, în cartea de faţă importante amănunte din culisele securităţii. Unele informaţii, prea puţin ştiute de omul de rând, mai cu seamă după cotitura din decembrie 1989 au ajuns de notorietate. Dar Ovidiu Creangă este posesorul unor informaţii inedite, aflate şi trăite pe propria piele, în venerabila sa viaţă de aproape un secol. Nu e de mirare, aşadar, că s-a gândit să le pună pe hârtie şi să le ofere cititorilor, la 20 de ani după revoluţie, cu gustul amar că aproape nimic nu s-a schimbat în configuraţia politică a ţării, decât formal, vechile structuri fiind încă la putere, peste care s-au calchiat structuri noi, coercitive, asupritoare, cu mult mai îngrozitoare şi mai apăsătoare pentru omul simplu, decât în perioada anterioară.

Continue reading „Cezarina ADAMESCU: Un scriitor realist și cartea lui memorialistică” →

George ROCA: Interviu cu venerabilul scriitor canadian Ovidiu Creangă

George ROCA: Distinse domn, Ovidiu Creangă, vă mulţumesc pentru acceptarea acestui interviu. Ştiu că sunteţi un „scriitor” ocupat! Scrieţi cărţi şi publicaţi frecvent în multe reviste şi ziare virtuale româneşti. Vă rog să vă prezentaţi pentru a vă cunoaşte mai bine.

Ovidiu CREANGĂ: Stimate domnule George Roca eu trebuie să vă mulţumesc pentru că mi-aţi oferit prilejul să apar în prestigioasa dumneavoastra publicaţie „Romanian VIP” cunoscută în prezent pe toate meridianele mapamondului. Când pronunţă cineva cuvântul „scriitor” eu mă uit împrejur să văd cui i se adresează, căci eu nu sunt decât un inginer, sau mai corect „un fost inginer”, căci dacă mă luaţi „la bani mărunţi” chiar şi ingineria mea este din… secolul trecut. Ştiu că la interviuri trebuie să nu minţi, să nu te „dai mare”… deci, neavând încotro, am să va spun purul adevăr cu toate că uneori nu-mi este favorabil.

M-am născut pe 14 februarie 1921 în satul Vărzăreşti, sat cam la vreo 60 de kilometri de Chişinău. Tata era din comuna Stoileşti, judeţul Argeş şi mama din comuna Gura Nişcov judeţul Buzău. După „alipirea” Basarabiei la Patria Mamă, pe 27 martie 1918, părinţii mei au fost trimişi în Basarabia care ducea lipsă de funcţionari căci mulţi din cei vechi plecaseră în Rusia. M-au declarat la primărie şi m-am botezat în aceiaşi zi, 10 martie din care cauză în actele mele apare această eroare, adică „născut pe 10 martie 1921”. Şi uite aşa, am devenit mai tânăr cu aproape o lună! Dar ce contează o lună la matusalemica mea vârstă de 89 de anişori!

Continue reading „George ROCA: Interviu cu venerabilul scriitor canadian Ovidiu Creangă” →

Elena BUICĂ: Scriitorul Ovidiu Creangă și-a luat rămas bun de la noi !

Nu ne este dat să întâlnim prea adesea un asemenea caz – inginer renumit, priceput terapeut al unor practici paramedicale şi pe deasupra, scriitor apreciat cu debut la 80 de ani. Cărţile lui stau mărturie pentru toate acestea.

Pasionat inginer chimist, cu invenţiile lui s-a ridicat pe înalte trepte ierarhice, s-a impus prin prestigiul său şi a speriat-o pe chimista, „savanta de renume mondial” atrăgându-şi urgia pe capul lui. Aşa s-a făcut că şi-a luat lumea în cap şi a ajuns în Canada.

Continue reading „Elena BUICĂ: Scriitorul Ovidiu Creangă și-a luat rămas bun de la noi !” →