Seara m-am înconjurat de hărți astrale,
am lăsat pământul să odihnească,
pe țărmul apelor ce vor să-l înghită.
Am intrat într-un mileniu de căpătâi,
nu mă lăsa la începutul său,
să mă prăpădesc.

Am în spate un altul cu acoperișul ciuruit
de războaie și revoluții neterminate,
o umbră a umbrei credințelor.
Port pe umeri piatra zidurilor dărâmate
de nesăbuința celor ajunși la putere
care-mi macină sufletul
în mori de vânt.

—————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

Noiembrie 2019

Am pornit să le întâlnesc fără reticențe,
frumosul capătă contur și formă
în fiecare femeie
cu pieptul înflorit în lumină.

În amiaza mea se înalță cântări,
mă regăsesc în sunete sculptate
pe chipul tău de zăpadă
și mă îndrăgostesc.

—————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

Octombrie 2019

Prințesă îți cerem iertare pentru tentativa
de a te măsura cu ochii,
e obișnuința din vechime de a rotunji frumosul
la care oricine aspiră
măcar cu gândul.

Dacă am privi numai în jos
înălțimea n-ar mai fi percepută,
dar noi avem nevoie de înaltul iubirii
care ne lasă sub acoperișul ei cald
ca pe niște copii.

În inima mea se naște întregul
pe care odată cu vârsta îl caut
nu-mi pot păstra sufletul singur
când iubesc din ambele părți.

Tu aștepți? Am să vin.

Flacăra din interior
e o lumină care răzbate prin toți porii.

—————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

Octombrie 2019

Noaptea m-a prins cu visele libere de păcate
și mă trezesc uneori din somnul așteptat,
m-am îndrăgostit de femeia din vis
și simt urmele părerii de rău
cum se șterg.

Dimineața a sosit pe nepregătite luminoasă
cu iubiri de rouă pe față,
curcubeul bătrân respiră în apa râului
culori furate din cer.

—————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

Octombrie 2019

Mă sfătuiesc și-mi arată în ceea ce cred,
să mă pot converti
la sintaxa cuvintelor scrise pe fața zilei
în ziua învierii.

Doamne, prinde-mă de mâini
și pune-mi în palme pâine cea de toate zilele,
să o mâncăm împreună cu peștele sfânt.

—————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

Octombrie 2019

Deșertăciunea e o pierdere-n uitare,
o flacără care s-a stins pentru a se naște alta,
un abur de început și sfârșit
ajuns într-o viitoare întrupare,
un fâlfâit de aripă
nevăzută de înger.

Întunericul se risipește, lumina pătrunde,
în conurile vieții zorii încep.

M-am spovedit poemelor mele
în momente de meditație deplină,
am plâns cu ele prin lacrimile dimineții
și ochii mei au rămas de rouă.

M-am poticnit în fiecare clipă,
un trecător pe la porțile iadului
și n-am găsit al drum al căutării
fără să mă opresc la nopțile tăcerii
în care umbrele rămân pe acoperișurile lumii.

De când mă paște întunericul
cu partea mea de contribuție,
se vor netezi zorii și încă o zi
își va desface aripile ca o pasăre
fără să mă pot agăța
de frânghiile cerului
la care vreau să urc.

Lumina fuge printr-un tunel de foc.

—————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

Octombrie 2019

Ascult clipocitul clipelor în trecere
și-n mă văd în ochiuri de apă,
dar nu mă recunosc.
Sunt un intrus în propriile simțuri,
mă umplu cu sentimente
pe care le dăruiesc.

Seara ador culorile din crepuscul
cu patima trăirii
a celui care cândva moare.

—————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

Octombrie 2019

noaptea s-a furișat pe acoperișuri de cer
dacă aș rămâne în ea
aș îmblânzi cuvintele care mă cheamă
în regatul de lumină al poemelor celeste
unde trupul copt de dragostea-n flăcări
îmi face carnea fierbinte

trăiesc rodind în aroma ta de amiază

—————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

Octombrie 2019

E desfătată ca o vocală sonoră
În sufletul vibrant al unui cântec de dragoste.

Dacă o cunoști îi pui sărutul în mâini,
te temi de oglinda divină,
ascunzi în trup o atingere dorită
care-ți macină gândurile și te face dependent
de o flacără care-ți circulă prin sânge.

Nu știi ce se întâmplă cu tine,
puțini cred că ești stăpânit de fluturi
și sub piele porți vârstele florii.

Între mine și ea-i o amiază de lumină
unde nu odihnește nicio umbră.

Între noi valuri din suflul iubirii
poartă pe umeri un giuvaier.

—————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

Septembrie 2019