SE SCURTEAZĂ VREMEA

 

„Și aceasta v-o spun, fraților:

Că vremea s-a scurtat de acum…”

1 Corinteni 7, 29

 

 

Se scurtează timpul, după cum v-am spus

Ziua nu mai are orele avute,

Se scurtează Calea înspre Cel de Sus,

Cât o fi să fie, Bunul să  ne-ajute!

 

Se scurtează noaptea, tot mai obosiți

Ne trezim din somnul gândurilor oarbe,

Știu că fiecare dintre voi simțiți

Dinspre azi, spre mâine, grija cum vă soarbe…

 

Clipa lepădată amiroase-a scrum,

Cel de lângă mine are chip de Nero

Și Poemul parcă e mai scurt de-acum,

Se scurtează Vremea, cât de-aproape-i zero!

 

 

CĂMAȘA ROMÂNEASCĂ

 

Cămașă Românească, ie pură,

Plină de căldură și de pace,

Tu niciodată nu le-ai purtat ură

Celor ce n-au vrut să te îmbrace!

 

Cămașă de-adevăr și de sudoare,

Lipită ne-ai fost pururea de trup,

Cusută ești cu razele din soare,

Oricât ar vrea, dușmanii nu te rup;

 

Cămașă Românească, Dor ce plânge

Pe umeri de bărbat și de femeie,

Pătată cu noroi, dar și cu sânge,

Așa ne-ai fost târâtă prin tranșee…

 

Ce bucurie înaltă mă pătrunde

Oriunde sunt, atunci când te-ntâlnesc,

Tu nu ai preț ca să te poată vinde

Cei ce nu poartă suflet românesc!

 

 

EMINESCU DIN DOR

 

Poete drag, Mihai, române, frate,

E Iunie, mă iartă dacă vin

Împovărat de vremuri și de toate

La Umbra crucii tale să mă-nchin…

 

Lăsați-l dar din ultimul său Dor

Să-i fie împlinită vrerea sfântă!

Spre malul Mării și eu mă cobor,

Cu Veșnicia nu mă iau la trântă;

 

Pe calea rânduită, demiurgă,

Cu nimeni, niciodată nu mă-ntrec,

Nu-i Râu pe lumea asta să nu curgă,

Toate de sub soare vin și trec!

 

„Istoricii” plătiți, cu cât anume?

Îi scriu Biografia lui amară

Și-așa pe rând, cu nume și prenume

Îl scot încet din limbă și din Țară,

 

(Tot „incomod” și azi, spurcată-i vina!),

Din Dorul nostru, însă, niciodată!

E Iunie și teii-și frâng lumina

Prin Bucovina lui nevindecată…

 

 

MĂ DOARE DE TINE, ROMÂNIA MEA DRAGĂ

 

Fulgeră tulnicul Acasă pe Deal,

Mă doare de tine, Țară Românească,

Mă doare de tine, Moldovă, Ardeal,

Toate trei împreună purtătoare de mască!

 

Și strămoșii au purtat botnițe, știu,

Când culegeau rodul stăpânilor viei,

Mă arde cuvântul acum când îl scriu,

Se-ntunecă-n mine tot cerul Poeziei;

 

Doamne al nostru, dă-mi putere de zeu

Să răscumpăr vremea aceasta păgână,

S-aduc libertatea neamului meu

Pe care tu ne-ai lăsat-o stăpână!

 

În Noua Ordine care se face

E-atâta dezordine sub soare, sub stele,

Peste dușmanii ce nu ne dau pace

Să se prăvale Detunatele mele!

 

Dumnezeul Dreptății, Te rog să m-asculți,

Ocrotește-ne Patria din suflet întreagă,

Fulgeră tulnicul acasă pe Munți,

Mă doare de tine, România mea dragă!

 

 

MI-E DOR…

 

Mi-e dor de vremea cea „incultă”

Pe când eram în Satul meu

Plin de-Adevăr și zarvă multă

Între pământ și Dumnezeu!

 

Continue reading „Nicolae NICOARĂ-HORIA: Poezii și adevăruri” →