Zricha Vashwani și-a publicat doctoratul pe inspirația sanscrită a lui Eminescu în România, după care s-a sinucis.
Scenogonia mantrelor vedice
Mantra este un sunet, silabă, cuvânt, sau grup de cuvinte capabil „a crea transformare”. Îşi are originea în tradiţia vedică, intrând apoi în hinduism, în practica buddhismului, sikhismului şi jainismului. Uzul mantrelor s-a extins azi în diferite mişcări spirituale.
Aum este „parnava mantra” izvorul mantrelor, vibraţia primordială, nama rupa a lui Brahman. În contextul Vedelor, termenul mantra se referă la întregul cuprins al Rik, Yajuh ori Sama, adică partea metrică, opusă comentariilor în proză din Brhahmana. Ritualismul vedic va face loc şcolilor mistice hinduse Yoga, Vedanta, Tantra şi Bhakti.
Cuvântul sanscrit mantra (mantram) este alcătuit din rădăcina man- „a gândi” şi sufixul –tra, unelte, deci traducerea literală ar fi „instrument de gândire”. Cf. indo-iranian manthra, „cuvânt”, latin mentor. Mantrele concepute în Vede urmează modelul distihului shlokas. Aum, Shanti Mantra, Guru Mantra se axează pe o singură realitate. Cf. bhajan (cântece spirituale), kirtan (repetarea numelui lui Dumnezeu în cântece), rugăciune etc.
Mantra se cântă (Mantra Yoga). Mantra japa – repetarea mantrelor, inclusă în cult/puja – se face vorbind (vaikhari), şoptind ori murmurând (upamasu), mental (manasika), scris (likhita)
You tube: Transpusă pentru români mantra OM VAJRAMANATAYA SWAHA poate foarte bine să fie OM VRAJA MÂNA TA IA SOARTA.
Kogaion 2010: „Umblă/Umblu luminos prin munte” , lucrează la fel ca şi „Om Mani Padme Hum”. Cf. Tatăl Nostru al Dacilor. (Tu Care Ai Numele Tău În Lumină).
Percepţia şi modul de raportare la practica mantrei, respectiv a rugăciunii. Cf. practici isihaste.
Om, Au, Vum. „Iubirea de Eminescu e păcatul fatal al României?” Glossa – Coloana. Mitul lui Zalmoxe în Eminescu şi Blaga. Oul-Brahma de Brâncuşi. „N-am să uit niciodată” – Mircea Eliade.
Conferinţă în Delhi „Budhismul în România” – întrebare: „câţi budhişti sunt în România”; răspuns: cei scrişi pe tablă – Mihai Eminescu, Constantin Brâncuşi, Lucian Blaga, Mircea Eliade, Sergiu Al George, Amitha Bhose.
Lansare: Mantra Eminescu; Paparuda; Scenometrie Teatrux, de George Anca, Jurna Lamar de Rodica Anca, Effect of Indian thought on Mihai Eminescu / Eminescu şi gândirea indiană de Zricha Vaswani, Introducere în jainism de Rudi Jansma şi Sneh Rani Jain.
Arundhati
Cătălina-Kate-Christina iubesc până la identificare avatarică luceafărul blând şi atotputernic în dedublarea sa cosmic-erotică. Prin 1980, când Eliade a salutat (într-o scrisoare către noi) versiunea sanscrită a Luceafărului eminescian, Dyviagraha, de Urmila Rani Trikha, va fi avut în minte personajul său Domnişoara Christina, – …avatara divyagraha … – dar poate şi pe divina Arundhati, întruchipare a luceafărului vedic şi a şarpelui spiral kundalini, soţie ideală – a lui Vashista – invocată de Sita în Ramayana lui Valmiki.
La D.H. Lawrence, Kate se abandonează luceafărului dincolo de lumea tauromahic-militară, dincolo de bine şi de rău, în rol de Malintzi:
„So, when she thought of him and his soldiers, tales of swift cruelty she had heard of him: when she remembered his stabbing the three helpless peons, she thought: Why should I judge him? He is of the gods. And when he comes to me he lays his pure, quick flame to mine, and every time I am a young girl again, and every time he takes the flower of my virginity, and I his. It leaves me insouciante like a young girl. What do I care if he kills people? His flame is young and clean. He is Huitzilopochtli, and I am Malintzi. What do I care, what Cipriano Viedma does or doesn’t do? Or even what Kate Leslie does or doesn’t do!” (The Plumed Serpent, XXV)
Între Roma şi Tomis, între cer şi pământ, între Trachina şi Tracia, glasul alcionilor, fii ai luceafărului ubicuu şi etern, îngână pe Ovidiu. După cum indienii Pawnee se ştiu născuţi de fiica luceafărului de dimineaţă masculin (Marte) şi a luceafărului de seară (Venus).
Plecarea în lume, cu iubita, are, pentru Cătălin, un tâlc momentan antipărintesc şi anti-luceafăr:
Vom pierde dorul de părinţi
Şi visul de luceferi.
(Eminescu, Luceafărul)
Cosmologia eminesciană între Vede şi Edde
Cosmologia eminesciană în relaţie cu Vedele, în special Rig Veda, şi Eddele, în cheie Voluspo, ne-a însufleţit, mulţi ani, în India (vide Apokalipsa indiană, 9 volume; Indoeminescology; The Buddha – letters from the buddhahood to Eminescu etc) până recent în faţa mormântului lui Ibsen (Ibsenienii, 6 volume). De la vedicul Hiranyagarbha ( preluat, ca titlu, şi de Baronzi) la Cosmologia Generalis a lui Christian Wolff (1783) şi Luceafărul lui Eminescu (1883), prin (ne)devenirea bhava-vibhava sau nonuniversomorfism şi fiinţe noncosmomorfice, printre modelele cosmologice adoptive (Ioana Em. Petrescu) rezonanţa arhetipală ne-a acordat rigvedic primordial cu Scrisoarea I, oarecum aparte de marea întunecată egipteană, haosul-ou chinezesc, Tiamat tăiată în cer şi pământ (Medeea şi-a tăiat-tomi fratele doar în bucăţi).
Sanskritikon
Mihai Sadoveanu cu lumina vine de la răsărit tocmai când India se eliberează de englezi România e ocupată de ruşi Mihai Eminescu este interzis mutilat ceea ce s-a reprodus în anii 90 pe canale de aceeaşi teapă ceea ce se caută prin Tagore la fel o tăiere o prefaţare imbecilizantă de nevoie altfel cu o pedanterie indologică sută la sută rusească
*
studenţii Amitei Bhose l-au gustat de mult în original profesoara Tagore a putut să evite chiar gustul morţii incinerându-se în Bucureşti lângă mormântul lui Eminescu împrăştiindu-se în cosmosul lui Orfeu şi al lui Tagore deopotrivă doctrinele mileniului trei nu vor putea evita ceea ce se impusese filosofului N Bagdasar în 1938 contrastul Continue reading „George ANCA: Memorie sanscrită Eminescu”