Cât de nemilos e dorul…

Cât de nemilos e dorul

Când îi frânge vieţii zborul

Te-ngenunche, te striveşte,

Trupul ţi-l îmbolnăveşte

Mintea searbădă oftează

Când hăul o-acaparează

Chipul, cândva fericit,

Se-ascunde schimonosit.

 

Şi se strâng la ceas de seară

Sub o piatră funerară

Inima, speranţa, dorul,

Prezentând sorţii onorul

Râuri din lacrimi prelinse

Sting focuri din iad desprinse

Se duc lupte seculare

Pân’ la ultima suflare.

 

Fruntea crucii-nlăcrimată

Dintre buruieni se-arată

Plânge cerul şi suspină

Cu-orice fir din rădăcină

Salcia pleata-şi coboară

Prinzând strâns la subţioară

Piatra rece ca de gheaţă

Năpădită de verdeaţă.

 

Ceasornicul

Ceasornic tiran, ne furi din viaţă,

Ne-mpungi cu limbile de foc,

Ne gâtui bruma de speranţă,

Ne vinzi pe-un ban în iarmaroc.

 

Timpul l-ai îmbrăcat în doliu,

Cu-otravă orele-ai stropit,

Se bat tic-tac-uri în orgoliu

Căci glasul lor a amuţit.

 

Ceasornic mârşav, n-ai demnitate,

Ne-mbălsămezi clipa de-amor,

Te crezi suprem în tot şi-n toate

Dar eşti un simplu călător.

 

Îmi potcovesc destinul…

Îmi potcovesc destinul să nu mai galopeze

Prin desfrânate prunduri să nu mai emigreze

Condurii ce-mi sugrumă picioare-nsângerate

Îi schimb cu-opinci din piele cu feţele ridate.

 

Căpăstru-l pun la poale de şleampete amurguri

Încorsetându-i norii în veşnicii de gânduri

Din raze lungi de lună coroană împletesc

Să-nnobilez pământul cu iz nepământesc.

 

Arunc pe soare şaua şi cale îmi croiesc

În galaxii surate în neant orbecăiesc

Culeg din fiecare norocul din trifoi

Să ţi-l presar în cale să fim din unu, doi.

 

Ultimul joc

Lanţuri grele, corodate, ştrangulează omenirea

Un strigăt de disperare curge din amărăciuni

Năvăleşte-apoteotic curmându-le grav venirea

Pruncilor ce-n burta mamei cântă dorul de străbuni.

 

Se-ncovoaie bumerangul aruncat la voia sorţii

Ce-nfăşoară-n caier aţa dată de la Dumnezeu

Rotocoale ce-nvrăjbesc ultima suflare-a morţii

Fură flacăra speranţei însuşi de la Prometeu.

 

Pârjolit e ochiul minţii zdrelind orice amintire

Graiul dulce amuţeşte pe buze de ventriloc

Pământul se arcuieşte sufocând dintr-o zvâcnire

Toţi actorii ce-au rostit replica-n ultimul joc.

 

Maria-Magdalena Stan