Prefață la volumul ,,Monografia satului Ţicău” de Traian IENCE, Editura ,,Caiete Silvane”, colecția ,,Monografii”, Zalău, 2019
Este o plăcere absolută să scriu câteva cuvinte introductive la lucrarea domnului Traian Ience, o monografie a satului Țicău, care cuprinde istoria comunității de la origini până astăzi. Mă simt profund onorată și privilegiată de a face acest lucru mai ales că aceasta este povestea propriei mele comunități natale, o narațiune redată cu dragoste si minuțiozitate impresionantă și o atenție deosebită la detalii. Într-adevăr, cartea domnului Ience este rezultatul multor ani de cercetări efectuate cu rabdare, care produc o lucrare unică ca valoare documentară. Aceasta este prima monografie axată exclusiv pe istoria satului Ticau, cuprinzând toate informațiile de arhivă disponibile despre comunitatea noastră. Astfel, ea reprezintă o lucrare de valoare unică, una pe care ar trebui cu toții să o îndrăgim ca băștinași ai Țicăului sau cititori interesați de dezvoltarea istorică a acestei regiuni din Maramureșul contemporan, România. Semnificația sa ca muncă de aducere aminte este amplificată de faptul că se reface tot ce a rămas după încercarile comunismului de a șterge trecutul nostru, de a distruge clădiri, documente, împreună cu simțul identității poporului. Luând în considerare toate acestea, vreau să subliniez suficient de mult importanța efortului concertat al domnului Ience de a ne salva trecutul, trecutul comun.
Autorul, domnul Ience este un băștinaș al Ticaului, învățător de peste 40 de ani, o ocupație nobilă și orientată spre comunitate, urmărindu-și în același timp pasiunea față de istoria locală. După cum mi-a spus, în timp ce a scris această monografie, nu a urmat un model anume, mai degrabă si-a urmărit intuiția și dorința interioară care l-au împins spre a înregistra povestea comunității sale natale: „Așa am simțit eu că trebuie să o scriu.“ Ca profesor universitar care a plecat din Ticău pentru a-mi construi o carieră academică și de a obține un doctorat în New York City, Statele Unite ale Americii, cunosc valoarea școlirii adevărate și simt un respect imens pentru oameni ca dl. Ience și pentru toți acei care o procedează ca dânsul. Fără finanțare externă, bazându-se exclusiv pe propriile resurse, domnul Ience a scris această monografie pentru a păstra o istorie prea ușor de uitat în lumea noastră contemporană definită de viața noastră grabită. Aceasta este probabil valoarea supremă a acestui text: este o consemnare pe care aproape că nimeni altcineva nu ar fi produs-o sau ar fi putut-o produce, povestea unui mic sat, povestea noastră, a celor care s-au născut aici și ai căror părinți, bunici și străbunici s-au născut, au trăit și au fost îngropați aici. Este un depozit al trecutului nostru colectiv și, ca atare, este de neprețuit.
De asemenea, este o lucrare inovativă si din alte puncte de vedere. Dl Ience subliniază în paginile de deschidere că a descoperit o sursă de informare datând cu aproximativ o sută de ani mai devreme decât cea a lui Petri Mor în lucrarea publicată în 1902 sub titlul ,,Szilagy vármegye monografiaja”, considerată de obicei ca fiind prima monografie publicată despre istoria regiunii. Într-adevăr, domnul Ience a descoperit lucrarea lui Antal Szirmai din 1809 și astfel dovedind că lucrarea lui Szirmai are precedent față de Petri și ar trebui să fie recunoscută ca atare și de alți istorici. Acest lucru, în sine, reprezintă o descoperire semnificativă, mărind exponențial valoarea istoriografică și documentară a lucrării domnului Ience. De asemenea, a verificat foarte atent toate sursele disponibile menționate în ambele monografii: conscripții și recensăminte ale Imperiului Habsburgic și monarhiei austro-ungare din secolele 18 și 19. A inclus numeroase fotografii de înaltă calitate ale documentelor istorice, cartografice, anchete și date, pe lângă fotografiile originale care prezintă oameni și locuri din sat de la începutul secolului al 20-lea . Domnul Ience a ajuns chiar să caute prin materialele puse la dispoziție de Ministerul Apărării din Cehia pentru a înregistra pierderile suferite de comunitatea noastră în timpul primului război mondial! El narează, de asemenea, amintiri personale, care, pentru mine, un învățat care studiază memoria colectivă și trauma istorică sunt mărturii inestimabile. El relatează ceea ce a auzit de la propriii părinți despre oamenii din Țicău care au supraviețuit în lagărele de detenție din Siberia în timpul primului război mondial, unul dintre supraviețuitori fiind bunicul domnului Ience. Spre uimirea mea, aflu din monografia domnului Ience că, de exemplu, potrivit unui recensământ realizat între 1772-1774 ,,Cziko” găzduia „21 țărani liberi, 8 iobagi, 5 lucrători zilieri cu casă și 3 lucrători zilieri fără casă.” O privire fascinantă în trecutul nostru, nu-i așa? De asemenea, am fost surprinsă de faptul că în micul meu sat era un loc alocat execuțiilor publice si spânzurărilor. Referințele lingvistice sunt lămuritoare: locul respectiv de pământ este cunoscut de mult ca „acastauă” sau „akaszto”, iar bunicii noștri ar fi putut să utilizeze termenul, probabil fără să știe de semnificația sa inițială.
Una dintre ideile principale pe care lucrarea domnului Ience o subliniază este dualitatea inerentă a comunității noastre: de la începuturi, Ticau / Szamosciko a fost înregistrat ca un sat maghiar și românesc, încă din 1431 ca „Magyar and Olah falu“ sau un sat maghiar și român, și a evoluat ca atare de-a lungul secolelor. Oameni de două etnii și de două religii diferite au coexistat în mod pașnic, indiferent de ce puterea externă a domnit peste ei. După cum domnul Ience face aluzie la un moment dat în lucrarea sa: ” În anul 1698, o putere străină (Austria) a impus convertirea poporului de la ortodoxie la catolicism. În 1948, o altă putere străină (URSS) a decretat revenirea la Ortodoxie. Până astăzi, lucrurile au rămas la fel. Doar Dumnezeu știe ce se va întâmpla în viitor. După felul în care lucrurile funcționează, pot spune cu siguranță că orice este posibil! „(P. 32). Este înțelepciunea învățată a istoricului care cunoaște prea bine imprevizibilitatea istoriei care dă putere cuvintelor domnului Ience aici. Așa cum subliniază, schimbări majore au avut loc în satul nostru mic de-alungul secolelor, și totuși, oamenii au trăit împreună prin asemenea răzvrătiri, unguri și români deopotrivă. Este această dualitate și unitate care ne-a definit istoria, trecutul și prezentul nostru, și este o identitate colectivă pe care am moștenit-o și ar trebui să o prețuim ca atare. Pe măsură ce alte etnii ni s-au alăturat, evreii și romii, am devenit mai puternici împreună, diverși din interior, dar uniți din exterior.
Dl. Ience este un scriitor prolific. A scris o altă monografie a sistemului școlar din comuna în care predă (Creaca, jud. Sălaj ), un dicționar de regionalisme și limbaj arhaic în regiunea Creaca-Jibou-Ticau și două cărți axate pe analiza istorică a sistemul educațional (Învățământul românesc din Sălaj-repere monografice și Planuri de lecție din perioada 1860-1940). După cum mi-a spus, motivația lui este să surprindă istoria și să o pună la dispoziția celor care vor să o cunoască. Este o întreprindere intelectuală inspirată de iubirea sa profundă față de comunitatea sa natală și de locul în care s-a născut și a crescut. Sper că cititorii se vor bucura de această carte, vor aprecia caracterul său unic și bogăția de informații pe care le conține și vor ajunge să împărtășească respectul și admirația mea profundă pentru autorul ei. El ne-a asigurat accesul la trecutul nostru și acesta este cel mai mare dar pe care îl poate oferi cineva comunității: este darul iubirii, dedicare și nenumărate ore de muncă altruistă. În numele tuturor din Ticau / Szamosciko, vă mulțumesc, domnule Ience, din adâncul inimii noastre.
Dr. Szidonia Haragos
Dubai, mai, 2019
Bevezeto
Igazi öröm és megtiszteltetés pár szót írni bevezetőként Traian Ience úr monográfiájához, mely felöleli Szamoscikó történelmét a kezdetektől napjainkig. Valódi élmény ez számomra annál is inkább mert szülőfalum történelméről van szó, egy százados történetről melyet Ience úr mély szakértelemmel és figyelemmel rögzített művében. Évek áldozatos kutatómunkájának eredmenye ez a mű melyet így nyert dokumentációs érteké rendhagyóvá emel. Ez az első történelmi áttekintés mely Szamocikó teljes történelmét átiveli az összes rendelkézesre álló dokumentumforrás figyelembe vételével. Mint ilyen, mindannyiunk számára, Szamoscikó szülöttei számará, örömteli és rendkivüli alkalom e könyv megjelenése. Ugyanakkor olyan olvasók számára is élményforrás, akiket Máramaros megyének e régiója vonz és akiket a mi helysegünk különösképpen érdekel. Mint társadalomkép és történelmi emlékszöveg, e mű mindazt a tudásanyagot összefoglalja ami a kommunizmus éveit átvészelte, annak ellenére hogy a kommunista rendszer mindent megtett hogy történelmi identitástudatunkat lerombolja, hogy mindazt törölje emlékezetünkből ami ezt az identitast őrizni próbálta. Mindezt mérlegelve, hangsúlyozni szeretném Ience úr alkotói tendenciájának fontosságat, hogy á munkája által mindannyiunk, egész közösségünk törtenelmét akarta átmenteni és az utókor számára megőrizni.
Ience úr maga is Szamoscikó szülötte, aki 40 évet töltött tanítúként a közösséget szolgálva, és e főfoglalkozás mellett, törtenelemkutatásnak szentelve életét. Ahogy nekem erről személyesen beszámolt, semmifele modellt nem követett e könyv megírása közben, hanem inkább saját belső hangját követte, attól a vágytól sarkallva hogy szülőfalujának történetét rogzitse. „Így éreztem én hogy írnom kellett,” vallja Ience úr. Mint egyetemi tanar, aki évekkel ezelőtt Szamoscikóról indultam, hogy aztan New York-ban doktoráljak, ismerem a valódi szakmunka értékét és mély tisztelettel áldozom az olyan embereknek akik, mint Ience úr, ilyen kaliberű munkát produkálnak. Teljesen egyedül, semmifele anyagi támogatás nélkül végezte kutatását és írta meg művét Ience úr azért, hogy mindennapi életünk forgatagában a múltat mégse veszítsük szemünk elől. Talan ez az, ami valóban egyedivé teszi ezt a műalkotást: az, hogy aligha tudta volna ezt valaki más megírni, vagy aligha írhatta volna meg más szerző. Ez a mi kis falunk története, azoké akiknek szülei, nagyszülei és déd-nagyszülei itt születtek és éltek, és itt is vannak eltemetve. Kollektív múltunk hagyatéka e könyv, és mint ilyen, értéke felbecsülhetetlen.
A könyv egyedi más szempontból is. Ience úr felfedezett egy forrásanyagot mely korabbi mint Petri Mór 1902-ben kiadott Szilágy vármegye monográfiája, mely általánosan elismert, mint a környék első monográfiája. Ience úr felfedezése Szirmai Antal 1809-es szövege, mely tehát a Petri műnel korabbi forrás. Ience úr ugyanakkor lelkiismeretesen utánanézett minden egyéb dokumentumnak is, mindazoknak melyek a Habsburg birodalom és az Osztrak-Magyar Monarhia korában, a 19 és 20 század folyaman keletkeztek. Monográfiája bővelkedik magas kivitelezésű eredeti fotókban, melyek rámutatnak a falusi emberek életére a 20 század elejn, ugyanakkor számos másolatot tartalmaz térképekről és adatbázisokról. Még a Csehorszagi Védelmi Minisztérium által kiadott es interneten köyzétett adatokat falunk második világháborús vesztesegeiről is beiktatta szerzőnk. Személyes emlékek sorát is említi, melyeket magam, mint kollektív emlékezetet és törtenelmi traumát tanulmányozó szakember, nagyra értékelek. Ience úr elmagyarazza mit hallott, mint gyermek olyan cikói katonákról, akiket munkatáborokba és szibériai lágerekbe deportáltak a második világháború alatt, saját nagyapját is. Számomra nagy élmény volt felfedezni a monográfiát olvasva, hogy egy 1772-1774 közötti felméres alapján, Czikon „21 szabad paraszt, 8 jobbágy, 5 hazzal rendelkező napszámos es 3 házzal nem rendelkező napszámos” és családja lakott. Milyen érdekes betekintés ez közös múltunkba, nemde? Az is nagy meglepetés volt megtudni hogy külön terület szolgált kivégzésekre, nyilvános akasztásokra az én kis falumban. A nyelvészeti bizonyíték erre az, hogy sokáig a falusiak szókincsében aktívan szerepelt az elnevezése magyarul mint „akasztó” es romanul mint „acastau”: talán még nagyszüleink is használták e kifejezéseket, nem is sejtve eredetüket.
A monográafia egyik alapvető gondolata közösségünk dualitása; a kezdetektől fogva, Szamoscikó mint magyar es román falu szerepelt a feljegyzésekben, már 1431-ben, a legelső alkalommal, mint „Magyar es Olah falu” tesznek róla említést, és azóta is e kettőséget megőrizve fejlődött. Kté etnikum tagjai, két fő vallás hivei éltek egymással békességben századokon keresztül, attól függetlenül milyen külső hatalom uralkodott falujuk fölött. A Ience úr szavaival élve, „1698-ban egy idegen hatalom (Ausztria) eröltette a falubeliek átállását az Ortodoksziáról a Római Continue reading „Dr. Szidonia HARAGOS: Monografia satului Țicău / Țicău falu monográfiája”