Gheorghe BĂLȚĂTESCU: Roni Căciularu – un maestru al reportajului. „Acuarele de demult” – tablouri din iatacul cu amintiri

Primesc un mesaj pe email de la scriitorul Viorel Savin. Îl deschid și ofer și cititorilor noștri conținutul: „Ne bucură să vă oferim o nouă carte, «Acuarele de demult», un cadou din partea unui fost băcăuan! Să-l primim după cum se cuvine! «Cadoul» este semnat de ziaristul Roni Căciularu și poartă girul Editurii «SAGA», Israel, 2020 (Adrian Grauenfels), pentru o eventuală lectură, în aceste zile de pandemie! O carte de memorialistică (Bacău – Israel), prin condeiul fermecat al scriitorului Roni Caciularu, cu o introducere de Răzvan Voncu.” Și el, la rîndul lui, îl primise de la Adrian Grauenfels.

Cei mai tineri se vor întreba pe bună dreptate cine este Roni Căciularu, iar dacă nu i-au întâlnit numele în revistele de limbă română din Israel şi din întreaga lume, se cuvine să amintim că scriitorul s-a născut în Bacău, la 8 martie 1939. Este absolvent al Liceului „George Bacovia” din localitate și al Facultăţii de Litere (Filologie) – cursuri de zi – din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Aceste două diplome explică, în parte, excelenta cunoaştere a limbii române, pe care o mânuieşte cu strălucire. Nu e deloc întâmplător că lucrarea sa de diplomă se intitula „Reportajul literar şi Geo Bogza”. A fost profesor de limba şi literatura română în perioada 1963-1966 la Şcoala profesională din Hemeiuşi – Bacău.

Ca student, dar şi mai târziu, a colaborat la presa locală băcăuană (ziarul „Steagul Roşu”), abordând toate genurile gazetăreşti. Va fi îndepărtat din presă tocmai când gazetarul căpătase notorietate şi se bucura de simpatia cititorilor datorită spiritului său critic, obiectiv, curajos. A continuat să scrie, cu talent şi cu acelaşi sentiment al datoriei civice, şi după plecarea în patria strămoşilor săi, în 1983, în Israel. După numeroase ocupaţii minore, devine secretarul general al Uniunii Originarilor din România, organizaţie care reprezintă interesele a circa 400.000 de membri. Şi-a continuat, cu succes, activitatea publicistică, în presa de limbă româna din Israel, mai ales la ziarul central de limba română „Viaţa Noastră”, dar și în presa băcăuană („Deşteptarea”, „Ziarul de Bacău”, „Observator”, „Informaţia Bacăului”), păstrând legături amicale cu ţara de origine, cu oraşul natal, precum si cu foştii colegi şi prieteni. Fără îndoială, scriitorul nu a părăsit niciodată limba română, cartea de faţă fiind scrisă cu o strălucire de veritabil maestru.

Dragoste și parfum de… epocă 

Nu l-am cunoscut personal pe ziaristul Roni Căciularu, i-am citit însă câteva reportaje publicate în Steagul Roșu, remarcând stilul și limba, apoi am vorbit despre dumnealui cu foștii lui colegi, Mihai Buznea, Eugen Verman, Constantin Nancu, iar mai târziu i-am citit una dintre cărțile sale: „Cafea și fum de țigară”, din care am remarcat excepționalul portret făcut ziaristului de talie mondială Marius Mircu, și el băcăuan, și el plecat în Israel, fratele academicianului Solomon Marcus și al criticului literar Marcel Marcian. Nu-i cunosc toate cărțile apărute, recomand însă cititorului băcăuan „Reporterul, angajatul nimănui” (Ed. SAGA), „Hoinar de suflet halandala” (ed.cit., 2017), „Dragoste și parfum de portocală” (2013).

Indiscutabil, aşa cum remarca un fin comentator, Zoltan Terner, „Roni Căciularu e un reporter din familia lui Geo Bogza, inclusiv prin tendinţa lui de a hiperboliza, de a privi totul prin lupa impresiilor şi sentimentelor. Roni Căciularu este un artist al cuvântului, un reporter în care coexistă deopotrivă un poet şi un filosof, un om cu o inimă mare, capabil să imprime o vibraţie artistică chiar şi unei pagini în care descrie un mărunt fapt cotidian”, un maestru al reportajului, aș adăuga, gen publicistic, după cum îmi spunea și criticul Constantin Călin, pe cale de dispariție din presa românească, fără soluții, deocamdată, de salvare!

„Acuarele de demult” are și un subtitlu: Mărunte…amintiri. „Roni Căciularu s-a întors acasă. Nu singur, ci însoțit de cea mai recentă dintre cărțile sale, un cadou sentimental pe care îl oferă foștilor săi concitadini cu bucuria regăsirii. Pentru că „acuarelele (sale) de demult” sunt, după propria-i mărturisire, nu doar „mărunte amintiri” ci o adevărată frescă pe care a creionat-o în timp, a copilăriei, adolescenței, tinereții școlare și universitare, cât și a maturității profesionale și de viață”, scrie Mihai Buznea, în cronica-reportaj, publicată pe site-ul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

Amintiri din orașul cu statui vii 

 

Cartea cuprinde 21 de reportaje în care autorul a apelat la memoria afectivă, la anii petrecuți în orașul în care s-a născut, introducând cititorul în atmosfera anilor post-belici, un oraș în care poți să visezi și să-ți faci planuri de mari împliniri, și nu un oraș pustiu, „în care ninge ca-ntr-un cimitir”. Din pana reporterului scriitor, cei mai în vârstă, dar și cei mai tineri, se pot transpune în frumusețea și tumultul vieții din parcurile, de pe străzile, din magazinele de altădată, dar mai ales, Roni Căciularu ne prezintă oamenii, cu fabuloasele sărbători, obiceiuri și tradiții.

Da, sunt în „Acuarele de demult” mărunte și sclipitoare priviri în iatacul amintirilor pe care le-a păstrat nealterate, astfel că avem privilegiul unic de a trăi sau retrăi atmosfera de la teatrul Continue reading „Gheorghe BĂLȚĂTESCU: Roni Căciularu – un maestru al reportajului. „Acuarele de demult” – tablouri din iatacul cu amintiri”