Nu de mult am primit o scrisoare foarte măgulitoare de la un cititor.
„Apreciez mult schiţele dumitale umoristice, scria el, care mă fac să zâmbesc şi chiar să râd uneori şi care sunt scrise corect gramatical. Toate mi-au plăcut în afară de una, în care faci aluzie la un tip care a avansat în serviciu pe bază de pile, cea ce după părerea mea nu e adevărat. Aşa că te rog să dai o dezminţire ca să nu se creadă, că mie deja mi s-au făcut apropouri directe, aşa că vezi ce faci!”.

I-am arătat scrisoarea domnului Oiţerman.

– Prostii, m-a asigurat el. Cu siguranţă că l-ai atins unde trebuie. Să nu te laşi… Toate bucăţile sunt foarte simpatice, în afară de una în care ai pomenit de migrena mea. Ce ţi-a venit, domnule, să faci publică chestiunea? De data asta ai dat chix, să ştii. Dar în rest, eşti talentat, crede-mă.

I-am relatat discuţia lui Şimon Şeinerovici.

– Nu i-a convenit escrocului. Dă-l în plata domnului, schiţa aia e foarte bună. Dacă vrei neapărat să cauţi una mai slăbuţă, atunci îţi spun eu: ai scris mai de mult cum am încercat eu să joc la bursă cu bani împrumutaţi… N-ai avut nici un chichirez, poţi să mă crezi. Nu mi-a venit nici să zâmbesc, nu ştiu unde ţi-a fost inspiraţia…

I-am povestit lui Leopold Gurnişt ce mi-a spus Şimon.

– Ha! a râs timid Leopold. Ţi-ai şi găsit pe cine să întrebi. Păi ce-ai fi vrut să zică el, care a prăpădit nu ştiu câţi bani… Vrei să te laude? Schiţa, între noi fie vorba, e grozavă… Şi subiectul e de interes general. Major! Despre ce n-ar fi trebuit să scrii, îţi spun eu: despre căţei. Chiar ce ţi-a venit să faci din asta un subiect umoristic? Ca să am eu discuţii cu Matilda, că ţi-aş fi furnizat tematica şi că a crescut numărul de câini pe cap de locuitor? Ocupă-te de probleme mari, nu de fleacuri…

I-am reprodus aprecierea domnului Ghezuntertoit.

Continue reading „Dorel SCHOR: Subiecte la zi” →

Doamna Gurnişt ieşise teribil de nemulţumită de la coafor pentru că acesta îi scurtase prea mult părul la ceafă.

– Acum cine ştie câte luni o să treacă până o se dreagă ce a stricat neisprăvitul ăsta!

Intră bodogănind în casă şi găsindu-l pe Leopold senin, citind ziarul, îl luă în primire pe nerăsuflate: „Sigur că da… Ziarul şi televizorul! Dumnealui nu are familie, n-are soţie, n-are nimic. Dacă ar trăi mama, săraca, i-aş da dreptate, că doar ea mi-a spus că ce-am găsit la tine…”

– Dar bine, Matilduţa, îndrăzni Leopold. Cu ce-am greşit?

– Mai întrebi, domnule? Altele se cofează la Alexander sau la maestrul francez Henry… Numai eu trebuie să fac economie şi să merg la pârlitul de Jean chiorul. Nu mă scoţi la un restaurant sau la un spectacol, nu mi-am cumpărat o rochie de nu ştiu cât timp… Etc.

Leopold se retrase strategic în afara apartamentului, dar devenise un pachet de nervi. Îl zări pe Boris Glazpapier care era foarte bine dispus.

– Sigur că da, izbucni Leopold. Halal preşedinte de bloc ne-am ales. Iarba se usucă, uşa de la intrare stă fără clanţă şi tu zâmbeşti, încasezi taxa lunară şi eşti mulţumit… Halal!

– O să iau măsuri, spuse moale Boris, zău… ce ţi-a venit?

Leopold se simţi uşurat. In schimb Boris constată că îi creşte tensiunea. Îl văzu pe Şimon Şeinerovici care tocmai venea, fluierând, spre casă.

– Fluieră, fluieră, îl mustră cu severitate. Ţara arde şi baba se piaptănă…Matale parcă n-ai locui în casa asta.

– Dar eu cu ce am greşit? se bâlbâi Şimon. Ce s-a întâmplat?

– Auzi întrebare! strigă Boris furios. Pe luna trecută ai plătit? La muncă voluntară ai fost? Ştii numai să arunci chiştocuri de ţigări pe trepte, dar în ce hal a ajuns un bloc în care locuiesc numai intelectuali nu te interesează…

Boris mai continuă câteva minute cu critica, dar de fapt supărarea îi trecuse.

Trecuse… la Şimon! Acesta îşi aminti că nu a cumpărat iaurt pentru cină, se duse la cel mai apropiat magazin şi de cum intră îl luă în primire pe vânzător:

Continue reading „Dorel SCHOR: Nervi de cartier” →

Extraordinar cât de repede trece timpul. Mai ieri, alaltăieri i-am cumpărat fiicei mele o tabletă, nu mă refer la vreun medicament, ci la ceva modern pe care tinerii ştiu mai bine cum se administrează. La început nu prea am vrut să-i cumpăr,  i-am spus ca are un telefon foarte bun la care eu nici nu ştiu să umblu, dar fata a venit cu argumentul că toţi din clasa ei au  aşa ceva încă de la grădiniţă şi nu poate să fie ea singura in clasa întâia fără.

Continue reading „Dorel SCHOR: Viața într-o tabletă” →

Când, pe la unsprezece dimineaţa, Sorin Barbălată, tânăr contabil practicant, ieşi în pauza de ceai, constată cu surprindere că pe coridorul instituţiei se revărsa nu numai soarele generos al verii, ci şi lumina a nu mai puţin de opt becuri aprinse. Pe scaune şi în picioare aşteptau o mulţime de oameni, aşa că Sorin le aruncă întrebarea:
– De ce nu stingeţi lumina?
– Noi nu lucrăm aici, răspunseră cetăţenii. Am venit cu cereri, probleme, audienţe. Nu e treaba noastră să stingem lumina! S-o stingă cine trebuie.
Sorin consideră că respectivii aveau dreptatea lor aşa că, ajungând în camera de ceai, o întrebă pe femeia de serviciu:
– De ce arde lumina pe coridor la ora asta?
– Aşa să ştiu de necazuri, răspunse femeia. Treaba mea e să încălzesc apa, să pregătesc ceaiul şi să-l împart. Mai trebuie să spăl paharele şi linguriţele, să am grijă de zahăr şi sucrazit şi dacă şeful vrea cafea, să i-o fac turcească. Lumina nu e treaba mea, eu nu am studii…
Pe Barbălată îl duru inima pentru risipa de electricitate, dar în sinea lui îi dădu dreptate femeii. Aşa că îl căută pe portar:
– Pe coridorul nostru ard opt becuri la ora asta şi e păcat, îi spuse. Du-te şi stinge-le!
– Cine eşti dumneata să-mi dai mie dispoziţii? se miră uşor ofensat portarul. Conform instrucţiunilor, eu sunt subordonat numai societăţii de pază şi domnului responzabil cu securitatea antiteroristă. N-au decât să ardă şi o sută de becuri, nu-mi pasă. Important e să fie pace!
Sorin, deşi proaspăt angajat, consideră că e de datoria lui să nu abandoneze.
– Nimănui nu-i pasă de banii statului, îi spuse şefului contabil. Nu ştim cum să mai facem economie, să reducem cheltuielile , dar faptul că opt becuri ard în plină zi nu deranjează pe nimeni. Nu e păcat de dumnezeu?
– Dumneata ai perfectă dreptate, constată binevoitor şeful contabil. Dar de ce vii la mine? Crezi că nu am destule probleme de rezolvat? Consideri că am timp să mă ocup de toate fleacurile? Vorbeşte eventual cu administratorul, tot arde el gazul de pomană…
Continue reading „Dorel SCHOR: Zi de vară” →

 Era într-o sâmbătă după amiază, beam o cafea cu Menaşe şi tocmai discutam puţină politică internaţională, când a sunat la uşă madam Brodiciche din Odesa. Ne-am cam mirat pentru că dumneaei nu ne prea vizitează, mai ales când are părul pus pe bigudiuri.

Continue reading „Dorel SCHOR: La pețit” →

Mi s-a povestit o întâmplare din vremurile trecute, cu un căruțaș (respectiv șef de utilaj) care avea un ucenic talentat. Băiatul s-a dovedit foarte destoinic, a devenit calfă și, înainte de a deveni independent, adică tot șef (de utilaj), a trebuit să treacă, cum se obișnuiește, o probă de absolvire.
– La întrebările în scris ai răspuns foarte bine, i-a spus profesorul. Ai obținut un punctaj splendid. Dar în viață există situații când nu poți rezolva problema numai după materia învățată, sunt lucruri care nu sunt scrise în nici o carte… Așa că va trebui să treci și un examen oral.
– Bine, a răspuns învățăcelul. Întreabă-mă!
– Să presupunem, a spus mentorul, că ai de făcut o deplasare lungă pe un drum necunoscut. Te-a prins ploaia, drumul e noroios și desfundat, s-a mai lăsat și întunericul, caii sunt flămânzi și uzi, tu ești obosit și nedormit și peste toate, ți se rupe o roată… Ce faci? Cum procedezi?
– Schimb roata, s-a repezit tinerelul.
– N-ai…
– Merg o bucată de drum pe jos și cer ajutor.
– E departe, nu cunoști traseul, plouă…
– Mă culc sub căruță și aștept să se facă dimineața.
– Nici o șansă. Din pădure se aud cum urlă lupii.
– Atunci…, atunci nu știu, s-a dat bătut absolventul.
Continue reading „Dorel SCHOR: Proba de absolvire” →

Eliahu şi Iuliana Iliescu pleacă în Anglia… Ca turişti, bineînţeles. De ce tocmai acum şi de ce în Anglia? Ce importanţă are? Pericol islamic e peste tot. De copii şi de ghivecele cu plante o să aibe grijă Amalia, bona, care e englezoaică, domnul Biton s-a obligat să supravegeze zi şi noapte apartamentul, are el relaţiile sale şi noi, ceilalţi vecini, le dăm doar câteva sfaturi folositoare.

– Dacă plecaţi în Anglia, spune doamna Gurnişt, trebuie să vă luaţi umbrele, câte una de persoană şi impermeabile idem, pentru că plouă, e ceaţă şi smog, ştiţi ce-i asta…

– Pentru smog să vă luaţi ghete sau pantofi cu talpă antiderapantă, adaugă Leopold. Şi cravată, că sunt localuri unde nu poţi intra fără…

– Să aveţi la voi medicamente, intervine dentistul Kleinergrois. Că dacă trebuie să cumpăraţi, vă cere reţetă şi plata se face în sterline. Ştiţi ce scumpe sunt acolo medicamentele? Eu am fost nevoit să-mi cumpăr un plasture şi mi-au cerut recomandare de la medic…

– Foarte important e ce mâncaţi, intervine Boris Israelovici Glazpapier. Un deranjament stomacal poate să vă saboteze toată excursia. Englejii ăştia aud că te servesc zilnic cu eghen bechen, un soi de mâncare capitalistă, de-ţi vine să-ţi baţi copiii. Zilnic, sunt sadici!

– Asta e din cauza climei şi a geografiei, este de părere doamna Brodiciche din Odesa. Aud că nu au vitamine, la ei, acolo. Să vă luaţi neapărat nişte fructe, măcar câteva lămâi, un avocado, o juma’ de piersici, ştiu eu… Şi ciocolată, că are calorii. Şi cafea…

Continue reading „Dorel SCHOR: Sfaturi pentru începători” →

La noi, mă refer la instituţia unde lucrez eu, se respectă cu stricteţe orarul. Şi cel mai bun exemplu este pauza de ceai fixată la ora 11 fix. E drept că de la o vreme se bea mai mult cafea decat ceai, dar asta nu are prea mare importanţă pentru că ceea ce contează cu adevărat este faptul că ne adunăm în biroul secretarei unde se află un ceainic plus tava cu ceşti şi mai stăm de vorbă o jumătate de oră ca între colegi.

Eu asist cam pasiv la discuţii pentru că zilnic sunt cam aceleaşi subiecte fierbinţi, adică bursa şi fotbalul, despre care cunoştinţele mele sunt cam firave. Cu bursa, mai treacă meargă, pentru că nimeni nu e chiar atât de inspirat să ştie ce acţiuni merg în sus sau în jos, aşa că mai arunc o vorbă de neofit, care se potriveşte sau nu cu ce se întâmplă.

Dar la fotbal, vă rog să mă credeţi, sunt tămâie… Mai ales în comparaţie cu colegii mei, suporteri si cunoscatori ai unor echipe locale, naţionale sau de club cu reputaţie internaţională. Numele acestor echipe vestite trec pe lângă mine fără să lase urme, uneori reţin câte o localitate renumită pentru altceva în afară de fotbal sau câte un nume de jucător care imi aminteşte de un savant celebru, de un scriitor sau de un pictor născut acolo. Cât despre jucătorii atât de renumiţi şi care câştigă multe milioane de euro, nici nu ştiu dacă să-i repartizez la fotbal sau la bursă.

Colegii mei sunt drăguţi şi uneori îmi dau un pic de atenţie, de pildă mă întreabă şi pe mine ce părere am de echipa din Milano sau cea din Barcelona, iar eu le răspund că am o părere foarte bună în general.

Ieri, de exemplu s-a discutat foarte pasional despre campionatul de fotbal francez şi pentru prima oară am intervenit şi eu cu o întrebare, în dorinţa de a vorbi şi despre altceva:

– Ce parere aveti despre Toulouse – Lautrec?

Toţi s-au oprit o clipă şi apoi, aprobat de specialiştii in materie, unul din pasionaţii fotbalului a declarat hotărât:

– Bate Toulouse!! Aici mergem la sigur!

Continue reading „Dorel SCHOR: Pauză de ceai” →

– Sunt dezolat, îi spun cu tristeţe domnului Ghezuntertoit. În ultima vreme, deşi am avut referinţe foarte serioase şi speranţe mari, mi s-au respins cererile de admitere în câteva cluburi absolut exclusive. Crezi că n-a fost suficientă protecţia de care mă bucur?
– Tot ce-i posibil, afirmă domnul Ghezuntrtoit. E din ce în ce mai greu de pătruns în înalta societate. La ce cluburi te referi?
– De exemplu la Clubul abonaţilor. Am adus dovezi scrise că sunt abonat la două ziare, la societatea de telefoane, la teatru, la băcănie, la şcoala serală de înot, la cursul pentru vegetarieni, la televizor, la frizer, la excursiile pensionarilor, la yoga… Nici măcar nu s-au obosit să-mi explice respingerea… Numai formula clasică „avem regretul de a vă comunica… că se respinge”.
– Nu-i de mirare, este de părere amicul meu. Ei sunt foarte severi…
– Am încercat la Clubul mincinoşilor. Dacă nu eşti politician, instalator, comentator, responzabil cu salariile, avocat, antreprenor sau măcar ipohondru, nici măcar nu stau de vorbă cu tine. Sunt dezolat!
Domnul Ghezuntertoit încearcă să mă îmbărbăteze prieteneşte:
– Nu dezarma… Cazul dumitale e apă de ploaie în comparaţie cu cel al domnului… sau mai bine să nu dăm nume reale, să-l numim domnul A. Domnul A a solicitat în urmă cu doi ani să fie primit în Clubul Încornoraţilor. Vreau să precizez că e vorba de unul din cele mai selecte cluburi. Criteriile de admitere sunt draconice… Deci domnul A s-a prezentat şi a susţinut că nevasta îl înşeală. Nimic. Atunci a intrat în amănunte: „Mă înşeală cu directorul de la serviciu, cu vecinul de palier, cu zarzavagiul, cu dentistul şi cu cel mai bun prieten al meu din copilărie”. Tot nimic! Nu l-au primit nici măcar ca membru stagiar sau simpatizant… Cazul lui a fost considerat banal, iar secretarul comisiei a fost admonestat pentru că a admis audierea unei asemenea bagatele.
Continue reading „Dorel SCHOR: Cluburi exclusive” →

– Sunt exasperat! îmi spune Eliahu Iliescu. Când ţi-e lumea mai dragă, apare câte un musafir nepoftit, câte un vecin dornic să stea la taclale… Şi când asta? La ora când aş vrea să mă odihnesc, când copiii sunt liniştiţi, când se recomandă să nu se facă vizite…
– Ai putea să le spui.
– Ce să le spun?
– Adevărul. De exemplu că e ora băii. Copilul nu trebuie să sufere. Te scuzi că-i ora de baie şi fiecare înţelege!
– Crezi? zâmbeşte neîncrezător Eliahu.
– Hai să facem o probă. Îţi stau la dispoziţie.
Nici nu termin bine vorba şi apare Şimon Şeinerovici.
– Hai să te fac o tablă, rosteşte el cu entuziasm.
– Regret mult, se bâlbâie Eliahu, dar e tocmai ora când sugarul trebuie să facă baie, nu te supăra.
– Nici o supărare, acceptă Şimon situaţia. Lasă că joc cu el (şi mă arată pe mine). Tu fă-i baie plodului. Numai lasă la suprafaţă o sticluţă cu ceva.
Totdeauna mi-a făcut plăcere să-i smulg o linie, două banditului ăsta, aşa că in timp ce gazda intră în baie de voie, de nevoie, mă pregătesc să-l atac cu albele. Probabil că individul trişează însă, sau are un noroc fenomenal pentru că, în trei sferturi de oră, abia dacă reuşesc să scap de marţ. Pierd invariabil şi când Şimon pleacă, răsuflu uşurat. Îmi amintesc de Eliahu şi îl strig complice:
– Poţi să ieşi din baie, tipul a plecat.
Numai că sună cineva la uşă. Cine e? Madam Gurnişt !
– I-am adus doamnei o reţetă de borş din Bucovina, spune. Unde e?
– A ieşit să-i plimbe pe cei mai mărişori, zice Eliahu. Eu am rămas acasă pentru că trebuie să-i fac baie chiar acum lui ăla micu…
– Ce vorbeşti? se bucură madam Gurnişt. De când n-am mai asistat la baia unuia mic şi drăguţ… Lasă că te ajut eu, punem apă îndată.
Continue reading „Dorel SCHOR: Ora de baie” →