Părul ei
cascadă cristalină
de aur topit
aureolându-i umerii de alabastru
şi mâinile cu degete conice
îmi răscolesc genele de prin ochi
transformându-le în îngeri .

Ca într-o beţie
timpul adormit îmi curge sideral
peste meridiane de singurătate
şi mă trezesc în valea tristeţii
ca sa mă pot teleporta
în magicul astral unde jumătatea mea
mă aşteaptă printre îngeri
pe aleile prăfuite cu suflet.

——————————

Dan SPRINCENATU

Un înger cu glas duios mi se-arată
ca o rază a luminii cereşti;
iubita,
mă atrage ca un magnet
în braţele ei într-un dans ameţitor
prin ploaia pulberii de stele
sufletul mi-e alinat ,
alungă umbrele durerii.

Nu mă mai întorc din Paradis
în lumea rece şi meschină
plină de boli şi suferinţă
să fiu pe Terra
un veşnic visător
singur în noapte…

——————————

Dan SPRINCENATU

Veşmântul de nuntă al sufletului meu
în lipsa ta e cenuşiu şi incomod iubito,
lacăte ai pus pe poarta inimii;
templu iubirii e de mult închis.

Momentele de dragoste fierbinte
intens trăite într-un ploios sfârşit de vară
e tot ce-a mai rămas pe ecranul minţii
dintr-o iubire care a fost ca-n vis,
timpul nepăsător se scurge, trece peste noi
trecutul a fost magic, prezentul e anost.

Grăbiţi paşii mă poartă pe alei
stropite cu lacrimi amare de dor.

––––––––––

Dan SPRINCENATU