Prieten drag, aș vrea să-ți cer,

Să-mi spui, cum e acolo-în cer?

Căci de aici, pare-nnorat.

Ca-n ziua-n care ai plecat…

 

Ningea cu mii de fulgi nervoși

Ce izbeau în pământ, apoși…

Părea că plânge cerul, tot…

Să îl opresc am vrut să pot…

 

Frigul de-atunci, ne-a înghețat

În inimi, tot ce ne-ai lăsat;

Un gol profund și prea nedrept,

Regrete înfundate-n piept.

 

Tămâia cu mirosul sfânt

Se propaga ca într-un cânt

De jale și de neputință…

Căci…ai trecut în neființă…

 

Ardeau mocnit în lumânări,

Plăpând, ale durerii flăcări,

În două suflete slăbite

Rămase-n urma ta, rănite.

 

Iar noi…care te-am cunoscut

Rămași inerți, în plan tăcut,

Călătorim cu gându-n timp

‘N-al vieții tale anotimp…

 

Te-ai dus curând, prieten drag…

Și-ai poposit pe alt meleag

Îndepărtat, necunoscut,

Fără armură, fără scut.

 

Dar scutul tău… putem fi noi

Să te-apărăm de frici, de ploi

Cu ale noastre rugăciuni

Spre Dumnezeu, cel din străbuni.

 

Eu n-am să uit nicicând c-ai fost

C-un suflet, cât o zi de post;

Gigant și-atotcuprinzător

Și-acela….e NEMURITOR.

 

Adio-ti spun… și-mi amintesc

Cum imi spuneai mereu, să cresc…

Adio, suflet colosal!

Ne-om revedea cândva-n aval.

–––––––––

Cristina HOROTAN

Sfârșit de ianuarie 2021

Șelimbăr, Sibiu