ORA POTRIVITĂ

 

Se lasă peste plopi o altă seară,

mai obosită și mai stoarsă de puteri,

parcă și vântul care bate-afară

aduce-n pragul casei ce-a fost ieri.

Sunt dorurile care vin pe gânduri,

plutind ca frunzele căzute din copaci

peste izvoarele urcând din prunduri,

când vor să te audă dar tu taci.

 

Plecată ești, se simte depărtarea,

și umbre de uitări se-adună peste noi,

se zbate în apusul toamnei marea,

iar la răscruci copacii sunt mai goi.

Revine iarna-n suflet, este-aproape,

cuvintele rămân tăcute tot mai mult,

doar dragostea mai poate să ne scape,

când șoaptele vrăjite ți le-ascult.

 

Te-aștept acum – e ora potrivită –

din necuprins de zări aș vrea să te ivești,

să-ți sorb din trup licoarea mult dorită,

pe când mă minți cu-aceleași vechi povești.

———————————————–

Corneliu NEAGU

București

16 decembrie 2019

PE MUCHII DE DILEME

 

Avem prea multe nefirești probleme

de rezolvat în fiecare zi,

s-au adunat pe muchii de dileme

și ne-ntrebăm: „A fi sau a nu fi”?

Iar magica-ntrebare ne pătrunde

în sufletul rămas neprotejat

pe un tărâm străin care ascunde

un vast război, cu scop nedeclarat.

Ne rătăcim în căutări sterile,

bătând la porți lăsate cu-mprumut,

în dosul lor stă Kafka, nevăzut,

să scrie-n taină ultimele file

dintr-un roman rămas neînceput.

În timp ce așteptăm deznodământul

pe un crenel ce trebuia zidit,

Bacovia se-ntoarce osândit

ca, pe ascuns, să-si caute mormântul

în miticul Castel neconstruit.

Aștept în van minunea nesperată,

pe zidul dărâmat de sub crenel,

și parcă văd în față, deodată,

cum Kafka se ridică din Castel.

———————————————–

Corneliu NEAGU

București

7 decembrie 2019

ÎN ȚARA LUI PĂCALĂ

 

Stă cugetul pe prispa unui troc

cu gândurile strânse ca-ntr-o plasă

pe întrebări care revin ad-hoc

din sfera minții încercând să iasă.

Sunt întrebări ce-și caută răspuns

pe nesfârșite clipe de-ndoială

rămase-ntr-un trecut de nepătruns

țesut în umbre negre de cabală.

Privești-napoi, total nedumerit,

ajuns târziu pe margini de tăcere

cu-avântul tău, cândva nestăvilit,

strivit acum pe umbra care piere.

 

Iar truda ta, ce haruri îți aduce? –

te-ntrebi adesea, când privești-napoi…

Te lupți din greu, muncind până te-ndoi,

ducând în suflet nevăzuta-ți cruce.

E crucea grea a existenței tale,

o porți crezând că vei răzbi cumva,

dar cum să crezi că singur ai putea

printre atâţia proşti ce-ţi stau în cale?!

Încerci mai mult și te frămânți din greu,

sperând că poți să îl învingi pe Prost

pe Gură Cască sau pe Derbedeu,

pe toți ce-n viață umblă fără rost.

 

În țara marelui erou Păcală,

învață, mai întâi, să te cunoști!…

Adună-nțelepciune ancestrală

ca să-i învingi definitiv pe proști!

———————————————–

Corneliu NEAGU

București

27 noiembrie 2019

TARÂM DE VÂNTURI MĂTURAT

 

O, știu că ne-am iubit cu-nverșunare,

fără s-avem vreo teamă că ar fi păcat!

A fost un zbor de păsări călătoare

spre un tărâm străin, de vânturi măturat.

O noapte cât un veac de nebunie,

așa a fost atunci, să ne iubim din plin,

nici nu știam că totul va să fie

doar vraja oazelor, umplute cu venin.

 

Un scurt popas, o clipă trecătoare,

în haosul uitării, care ne-a furat,

eu vraci de dulci speranțe-nșelătoare,

tu muză ludică a marelui păcat.

Și ce-a rămas apoi în urma noastră? –

doar lungile regrete dintr-un jurământ,

pe malul râului cu apă-albastră,

unde credeam că le-am găsit mormânt.

 

Au dispărut de-acolo într-o seară,

pândind-ne acum din umbre de trădări,

când oazele turbează-n plină vară

și-n visul meu târziu te-aduce uneori.

———————————————–

Corneliu NEAGU

București

18 noiembrie 2019

 

TĂCEREA DIN ADÂNCURI

 

Adaug speranțe la ziua ce vine,

le scot fără grabă din râu de tăceri,

cu gândul și fapta, dar vorbe puține,

pot încă să fac mai mult decât ieri.

 

Privesc înainte, privesc în trecut,

așez peste astăzi și ziua de mâine,

din noaptea uitării scot visul pierdut,

aduc demnitate să pun peste pâine.

 

Cuvinte prea multe nu am de rostit,

le-așez cu răbdare în vorbe curate,

când timpul îmi dă un răgaz potrivit,

le pun cu migală-n poeme pe toate.

 

Citindu-le-n taină, găsesc alinare,

sau vrajă-mbrcată în haine sfințite,

cuvânt prin cuvânt ajung, fiecare,

cu rouă cerescă pe doruri rănite.

 

Stau încă de veghe la poarta uitării,

cu gânduri de strajă în strai auster,

păstrez, cu răbdare, la umbra tăcerii,

al lumii nescris și liturgic mister.

———————————————–

Corneliu NEAGU

București

11 noiembrie 2019

GLASUL TOAMNEI

 

Regretele ajunse în cumpăna de gânduri

mă răscolesc adesea cu false povestiri

găsite-n neuitarea ieșită dintre prunduri

când dorurile mute doinesc despre iubiri.

 

Afară frigul toamnei, venită fără teamă

pe aripa îngustă a unui vânt tăios,

din vara alungată își ia pretinsa vamă

a zilelor senine, întoarse-acum pe dos.

 

Prin parcurile goale scaieții mor de ciudă

că movul din corole a devenit doar puf,

din care smulge vântul, cu aripa sa nudă,

ciudate șomoioage umplute cu năduf.

 

La ora insomniei aud cum toamna-mbracă

veșminte reci țesute pe margini de fior,

cu amintiri furate din vara care pleacă,

pe-o cale nevăzută, spre alt tărâm, în zbor.

 

———————————————–

Corneliu NEAGU

București

4 noiembrie 2019

MARINĂ

 

Din golful adâncit în mal

plecau în larg fără speranță

trei bărci purtate de un val

pe marea verde de faianță.

 

Fecioare, trei, erau de cart,

cu ochii ațintiți în zare,

purtau pieptare din brocart,

iar la urechi cireși amare.

 

Eu le priveam de pe ponton

cuprins de o tristețe-adâncă:

plutea-n văzduh malefic zvon –

vor eșua lovind o stâncă.

 

Am plâns până târziu mâhnit

văzând că valul le tot duce,

dar m-am rugat necontenit

să le revăd cândva-n Moluce.

———————————————–

Corneliu NEAGU

București

29 octombrie 2019

ULTIMA ORĂ

 

La marginea nopții întârzie somnul

în gândul rămas lângă ușă stingher

pe franje de karma ce umplu ecranul

cu doruri căzute de-a valma din cer.

 

Le văd la fereastră venind încărcate

cu dulci amintiri regăsite-n trecut,

ce vor să-mi aducă, pe căi neumblate,

surâsul jertfit într-un ultim sărut.

 

Iar buza-mi crispată, rămasă rănită

în visul ce-ți caută umbra prin cer,

mai tremură încă, de-atunci neoprită,

sub ochii-mbrăcați în armură de fier.

 

Se scurge-n pendulă și ultimă oră

în care speranța mă duce-n trecut

să-mi caut destinul privind de la proră,

bătrân marinar pe vapor nevăzut !

———————————————–

Corneliu NEAGU

București

20 octombrie 2019

ACUL DE BUSOLĂ

 

Nu mai avem demult același cer,

nici orizonturi sacre împreună,

ne-a mai rămas în suflet un mister

uitat cândva în oaza de sub dună.

 

Pe malul apei, între palmieri,

la un sfârșit întârziat de vară,

ademeniți de tandre mângâieri

păcatul ne-atingea întâia oară.

 

Destinele se-mpreunau abrupt,

deasupra cerul se rupea în două,

iar oaza ne-aducea, neîntrerupt,

la margine de vis o miză nouă.

 

O vrajă siderală se scurgea

prin trupurile prinse-n agonie,

pe cer se aprindea încă o stea,

de strajă neuitării să ne fie.

 

Dar neuitarea-n zări s-a risipit

când într-o zi, pe drumuri separate,

cu acul de busolă răsucit,

ne-ndepărtam de locul cu păcate.

———————————————–

Corneliu NEAGU

București

17 octombrie 2019

DILEME

 

Adună plopii crengile-n fereastră

cu frunzele întoarse-n asfințit,

pe masă plâng garoafele în glastră

văzând că te aștept dar n-ai venit.

 

Și somnul mă cuprinde dintr-odată,

aș vrea să dorm dar încă te aștept,

din colțul său, părând numai o pată,

motanu-și toarce visul, mai absent.

 

Și vântul bate printre plopi afară,

rafalele deodată se-ntețesc,

un tren târziu, sosit acum în gară,

trimite-n haos plânsu-i nefiresc.

 

Poate-ai sosit și tu cu trenu-n gară

și trebuia să vin să te aștept…

Of, ploaia asta parcă mă omoară,

dilemele se zbat în ochiul drept!

———————————————–

Corneliu NEAGU

București

10 octombrie 2019