PLECARE AMÂNATĂ

 

Îşi cerne seara umbrele opace

pe-aleile cu dale-n keramit,

la marginea uitării, retrezit,

un gând rebel începe să se joace.

 

Cu neștiute semne de-ntrebare

aduce doruri printre amintiri

și dintr-odată vechile iubiri

din inima rănită vor să zboare.

 

Tresar atins de teamă, deodată,

aduc, în grabă, gândul înapoi

dar simt regretele venind convoi

pe-o aripă de vânt întârziată.

 

Se-aude-n depărtare o fanfară,

un tren rămas la ultimul peron

deplânge-n glasul unui saxofon

plecarea amânată peste seară.

 

O pace nesfârșită mă cuprinde,

surâsul tău s-așează peste gând,

aud în somn regretele plecând

spre liniștea uitărilor profunde.

———————————————–

Corneliu NEAGU

București

8 iunie 2020

CLIPELE DIN ACELE DE CEAS

 

Trec orele haine prin àcele de ceas,

rostogolind minutele prin vreme,

iar zilele prea scurte care-au mai rămas

par visuri vagi cernute din poeme.

Ascult poemele ajunse pe înserat

pe-o aripă de doruri decupată

din sfinte amintiri pe care le-am uitat

pe-o margine de toamnă-ntârziată.

 

Din versurile cu-nveliș de catifea,

rescrise la o margine de oază,

parcă aud cuvintele din vocea ta

cu incantații care mai păstrează

mirajul nopților de august dantelat

pe armonii de sacre jurăminte

rostite-n taina cadă-a dorului lăsat

sub ceru-ntins pe-aducerile-aminte.

 

Aud chiar clipele din acele de ceas

care-mi șoptesc, pe strune de romanță,

că din trecutul nostru încă-a mai rămas

un gând jertfit pe-o ultimă speranță.

La margine de timp încerc să îl așez

în haina neuitărilor rămase,

ca să-l alint în nopțile când te visez

trecând prin oaze-n straie de mătase.

———————————————–

Corneliu NEAGU

București

29 mai 2020

GARĂ FANTASTIC

 

La marginea uitării începe să apară

o umbră nevăzută venită din trecut

cu dorurile toate lăsate într-o gară

în seara fără miză de care m-am temut.

Te așteptam acolo pe-o bancă părăsită

adusă într-o noapte, pe un peron rebel,

cu trenul neuitării, de-o vajnică ursită

ce-și căuta în gară iubitul infidel.

 

Îmi amintesc ursita, ea semăna cu tine,

deși părea mai tristă, privită din profil,

când cobora grăbită în gara fără șine

având pe chipul tandru un zâmbet inutil.

Ducea în spate banca croită din iluzii

în nopțile cu lună, pe malul unui râu,

de tristele himere născute din confuzii

ajunse-n apa rece adâncă pân-la brâu.

 

Erai și tu acolo cu hainele-aruncate

pe-o piatră răsturnată, căzută de pe mal,

te ridicai din apă mai plină de păcate,

sedusă de un faun sub unda unui val.

Plângeai, ieșind din apă, rănită de păcatul

rămas înfipt în trupul pe care l-am iubit,

iar eu, pe malul apei, eram precum soldatul,

pe crucea suferinței în taină răstignit.

———————————————–

Corneliu NEAGU

București

25 mai 2020

PARFUM DE ZĂVOI

 

Revin amintiri cu parfum de zăvoi,

copilul din mine-mi apare în vis –

ajungem deodată, mirați amândoi,

pe-o umbră de karmă-n vrăjit paradis.

 

În suflet aducem păduri seculare,

poieni de poveste apar din neant,

la margini de codru o zână călare

privește spre noi cu un aer distant.

 

Fiori mă cuprind, văd fosta iubită

cândva dispărută pe aripi de vânt,

sedusă de-o vorbă nespusă venită

din umbra amară a unui cuvânt.

 

In preajmă lasa doar o vrajă pustie,

cernută din cosmos pe anii în zbor,

și plânsul uitat într-o toamna târzie

în ploaia căzută cu lacrimi de dor.

 

Dar visul vrăjit deodată se curmă,

în poarta uitării ajung doar tăceri,

iar zâna rănită, lăsată în urmă,

dispare în cutele zilei de ieri.

———————————————–

Corneliu NEAGU

București

19 mai 2020

 

FALSE IPOTEZE

 

Stau cărțile pe rânduri așezate

privindu-mă cu falsă dușmănie

că le-am lăsat de-atâta timp uitate

fără să văd ce scrie pe hârtie.

 

Mă dojenesc cu slova lor ocultă,

în foșnete venind disimulată,

și coborând de-acolo îmi cuvântă

din filele întoarse dintr-odată.

 

Citesc speriat și văd că etalează

ciudate teorii din altă vreme –

dar deodată-n sânge îmi pulsează

dorințe care vor să te recheme,

 

să dezlegăm mistere împreună

din cărțile ce vin să ne-asalteze,

și alungiți sub razele de lună,

să ne iubim pe false ipoteze.

 

Când zorii vor ajunge la fereastră,

iar cărțile ne vor privi buimace,

îmbrățișați ca două flori în glastră

să adormim pe slovele opace.

———————————————–

Corneliu NEAGU

București

12 mai 2020

SALCÂMII

 

La margine de sat au înflorit salcâmii,

o, Doamne, ce beție în parfumul lor !…

Pe crengile-nflorite se-adunau lăstunii

iar prin văzduh, înaripat, trecea un dor.

 

Și dus a fost, dar mi-a lăsat ca amintire

privirea ta, de lung extaz în asfințit,

când sub salcâmii înfloriți și scoși din fire

noi ne iubeam pe-o margine de infinit.

 

Vrăjiti treceam prin galaxii necunoscute,

gustând din adâncimi de cosmos elixir,

ne întorceam apoi pe nefirești volute

când soarele venea râzând de la nadir.

 

De trec acum, salcâmii nu mai dau în floare,

iar crengile pe trunchi se rup de-atâta dor !…

Când dragostea dintâi fără motiv dispare,

nici florile-n salcâmi să crească nu mai vor.

———————————————–

Corneliu NEAGU

București

7 mai 2020

 

 

MERIDIANUL ZERO

 

Chiar de-am fi fost în universuri paralele,

la plus sau minus infinit ne-am fi-ntâlinit

căci nouă așa ne-a fost de la-nceput sortit

să ne-ntâlnim, cândva, chiar dincolo de stele.

Duceam în suflete icoane neștiute,

fără-a putea gusta din taina lor cerească

decât atunci când a-nceput în noi să crească

un sfânt miraj venind pe căi necunoscute.

 

Ne-a luminat și ne-a purtat, deopotrivă,

pe plajele de la Kristel și Cap Falcon,

unde plutem nedesparțiti, la unison,

peste iubiri venind din spații în derivă.

Ne-a legănat în vis prin oaze din Sahare

sub palmierii ce pluteau vrăjiți pe apă

când trupurile noastre se zbăteau să-ncapă

în oiștea de pe cer a Carului Cel Mare.

 

În zori de zi plonjam în golfuri de ispite,

venind îmbrătișati tocmai din Carul Mare

când se năștea-nlăuntrul nostru o chemare

din pământești dorințe încă ne-mplinite.

Pe țărmul dăltuit știam că ne așteaptă

un nou tărâm, pe-al său meridian zero,

să ne conducă-n pași vrăjiți de bolero

pentru-a găsi în zori a nemuririi poartă.

 

Ne spinteca meridianul de pe sferă,

iar timpul ce s-a rupt nehotărât în două

ne-a oferit atunci o paradigmă nouă –

să ne iubim mereu la margine de eră.

De ce să ne-ntrebăm acum necontenit

ce sorți am fi avut prin lume separat –

doar am știut de la-nceput ce ni s-a dat –

mirajul unui vis celest de împlinit !…

 

———————————————–

Corneliu NEAGU

București

4 mai 2020

CASTANII

 

Au înflorit castanii la-nceput de mai,

coroanele par sfinte candelabre,

cu brațele întinse spre cerescul rai,

să-și etaleze sfintele podoabe.

Ajung când soarele dispare-n asfințit,

lăsând în urmă gara-ntunecată…

Cobor din tren și văd în fața mea, uimit,

castanii mai frumoși ca niciodată.

 

Mă-ntreb, fără speranță, dacă n-ai ajuns,

cu-același tren, în gara noastră mică,

și gându-acesta, printre amintiri ascuns,

îmi toarnă-n suflet reci fiori de frică.

Rămân în urmă și privesc nedumerit

atâtea chipuri care-mi par străine,

eu pentru ei nu sunt decât un nou venit,

nu cel ce-și vinde viața pentru tine.

 

Pe malul râului ajung într-un târziu,

urmând poteca, parcă neumblată,

unde aș fi vrut s-ajung nici nu mai știu,

mă-ntorc din drum spre gara-ntunecată.

Mă cheamă înapoi un tren necunoscut,

las pe peron prezentul care doare,

vei fi de-acum doar umbra din trecut,

sau, între foi, petala dintr-o floare…!

———————————————–

Corneliu NEAGU

București

27 aprilie 2020

KARMA TĂCERII

 

Cresc clipe haine din umbra opacă,

întinse de-a latul pe gândul hoinar,

iar orele mute se scurg în zadar,

strivite de vechi amăgiri care pleacă.

 

Regrete păgâne, venite din urmă,

aleargă-n derivă prin sufletul plâns,

în cumpăna nopții, deodată ajuns,

un dor rătăcit, fără voie, se curmă.

 

Alungă departe-n trecut neuitarea,

prin hăuri flămânde, străine de noi !…

Prin lumi paralele trecând, amândoi,

în karma tăcerii găsi-vom salvarea !…

———————————————–

Corneliu NEAGU

București

24 aprilie 2020