Corneliu NEAGU: Trec orele

TREC ORELE

 

Trec orele grăbite prin acele de ceas,
minutele agile prind orele din urmă,
secunda între ace, rămasă fără glas,
adună speriată o clipă ce se curmă.
Se simte neuitarea, ajunsă din trecut
cu vântul care-aduce, pe aripa sa rece,
înfiorarea toamnei şi dorul renăscut
cu ultima bătaie, a clipei care trece.

 

Cad frunzele uscate în parcul adormit,
iar vântul le adună sub băncile uitate
pe-aleile brodate cu dale-n keramit,
de-o parte și de alta urcând înspre cetate.
De sus, de pe terasă, un tril de saxofon
își urcă iar bemolii în sferele astrale
călare pe octava scăpată din trombon
cu notele furate din partituri banale.

 

Reascultând fanfara, mă macină un gând,
sub care, resemnată, ajunge o-ntrebare –
pe calea cunoscută vei reveni curând
sau toamna-ntârziată va fi doar așteptare?

—————————-

Corneliu NEAGU

14 august, 2018

Corneliu NEAGU: Pe brâul neuitării

PE BRÂUL NEUITĂRII

 

Stă clipa agățată între gânduri
cu amintiri din vraja renăscută
în apele ieșite de sub prunduri
pe cântecul vrăjit dintr-o lăută.
Și în infimul clipei trecătoare
minunile din apa revărsată
ajung în pragul vechilor hotare
cu neuitarea-n visuri adunată.

 

Pe brâul neuitării regăsite
stau dorurile toate încurcate
cu tolbele umplute de ispite
din gândurile pline cu păcate.
Le-am adunat în oazele rebele
din visurile prinse câte două
pe marginile unui roi de stele
văzute-n picăturile de rouă.

 

Sau poate-n picături de elixir
care cădeau la nesfârșit în oază
să ne adoarmă conștiința trează
când ne iubeam pe margini de delir.

—————————-

Corneliu NEAGU

12 august, 2018

Corneliu NEAGU: Amurg

AMURG

 

Se scurge fără rost această vară,
tu încă mai visezi că suntem amândoi,
dar amintirile încep să moară
pe malul râului, sub plopii tot mai goi.
Rafalele de vânt, dezlănțuite,
alungă frunzele căzute din castani
sub băncile-ncărcate cu ispite,
rămase-n neuitarea scrisă peste ani.

 

În chioșc cânta fanfara militară,
parcă aud și-acum fligoarnele urcând,
la cumpăna dintre amurg și seară,
când apăreau târziu amantele plângând.
Le consolam cu întâlniri discrete
în mica mea mansardă, sub acoperiș,
unde-ajungeau cu anemone-n plete
pe treptele urcate noaptea pe furiș.

 

Când zorii se iveau lângă fereastră,
le-mbrășișam în prag, cu ultimul sărut,
plângeau de dor garoafele în glastră,
din colțul său, privea motanul abătut.
Plecarea ta a fost atunci grăbită –
de ce ai vrea s-aducem timpul înapoi?
Nu căuta nicicum vreo ispită –
în suflete ne plâng copacii, tot mai goi!

—————————-

Corneliu NEAGU

10 august, 2018

Corneliu NEAGU: Nocturne lirice (poeme)

NOCTURNĂ AUTUMNALĂ

 

La geam coboară iar aceeaşi seară

cu sacul ros de umbre brăcuite,

iar mintea încolţită ca o fiară

e un salon de dansuri îndrăcite.

 

Hai, prinde-te şi tu în dans, iubito,

ce poţi să faci pe-o vreme-aşa precară?

E ultima orchestră ce-am gasit-o

nainte de-a pleca un tren din gară.

 

Lăuntru e âtât de cald şi bine,

doar setea de un vin mă mai omoară…

Hai, să privesti femeia care vine,

cu ochi adânci de mască mortuară

 

Și dansul său vexat, de orfelină –

la miezul nopții o să-nceapă iară,

duel pentru amanţii ce-or să vină,

iar pentru mine ultima povară.

 

Când zorii se vor prinde de fereastră,

demult vor fi plecați cu toţi afară,

doar noi rămași, ca două flori în glastră,

un somn adânc de toamnă funerară !…

 

CITADELA

 

Același ţărm, aceeași aşteptare,

apusul mi se pare ca de ceară,

la orizont și ultimul vapor dispare,

iar plânsetul sirenei mă doboară.

 

Cetatea prinsă-n ziduri dantelate,

spital central de gânduri efemere,

nedeclarat cadavrele îsi scoate

pe un opis din false fişiere.

 

Sub zidurile ei mă împresoară

cu uşi masive-n fiare ferecate,

iar eu mă-ntreb, în fiecare seară,

de unde vin, ce caut în cetate?

 

Aș evada dar nu mai știu pe unde,

căci prinsă-n labirint de coridoare

în mintea mea neîncetat pătrunde

un drog ce m-adâncește-n nepăsare.

 

Continue reading „Corneliu NEAGU: Nocturne lirice (poeme)”

Corneliu NEAGU: Descântec

DESCÂNTEC

 

Trecea nagoda peste râu,
din visul adormit plecată,
lăsând licornul fără frâu
să bea jăratec din covată.
Înaripat, precum era,
s-a ridicat la cer deodată,
părea un nor de mucava
întins pe cerul fără pată.

 

Ea l-aștepta sub un gorun,
descântec să-i așeze-n cale,
din mâțișorii de alun
să-i facă frâu pe nicovale.
Din ghindele căzute jos
potcoave noi să-i făurească,
s-ntoarcă râul tot pe dos,
mirată apa să descrească.

 

Mantaua din zefir, pe mal,
să o ascundă-ntr-o găoace
când fiul nopții din caval
îi va cânta să se dezbrace.
Iar ea, cuprinsă de delir,
să îl aștepte dezbrăcată,
licornul priponit c-un fir
să îi vegheze noaptea toată.

—————————-

Corneliu NEAGU

8 august, 2018

 

Corneliu NEAGU: Poeme

DIN TOT CE AM…

 

A mai trecut o zi, a mai trecut un ceas,

simt clipele prin amintiri cum zboară

din câte-au fost, din câte-au mai rămas

duc mai departe-a timpului povară.

Și nu mă plâng, și nu regret nimic,

las timpului destinul să mi-l treacă –

din ieri, din azi, din mâine mă ridic

chiar dacă-ar fi să sap și-n piatră seacă.

 

Ani grei s-au adunat în urma mea

tăcerile, mai lungi ca niciodată,

din gânduri îmi alungă piaza rea

și calea dreaptă-n suflet mi-o arată.

Iar de mă-ntorc cu gândul în trecut,

cărările nu-mi par deloc schimbate,

din tot ce am, din câte am avut,

în inimă-mi rămân doar nestemate.

 

Ridic din ele-n cuget un altar

pentru tăceri loc sfânt de întrupare

din vorbele arzânde ca un jar,

de strajă stând pe dune mișcătoare.

Iar dacă toamna vieții a sosit,

nu mă opresc din drum, merg înainte,

pornind tăcut din locul hărăzit,

mă-ndrept tot mai smerit spre cele sfinte.

 

PATRIA

 

Iluzii de-o clipă se nasc și dispar

în vagi amintiri venite deodată

cu vrajă adusă de gândul hoinar

în focul ce încă mocnește în vatră.

Din flacăra tunsă se scurg pe tavan

mistere ascunse în dansuri astrale,

ajunse târziu dintr-un mitic vulcan

prin hornu-ncropit din două cavale.

 

Prin ele zăresc un dor îngropat

la margini de lume aproape uitată,

în colb de tăcere, cu gust de păcat,

rămasă pe brâuri de timp atârnată.

Din conul de umbră eu încă ascult

această tăcere căzută-n uitare

cu dorul rebel îngropat mai demult

sub piatra ostilă, din alte hotare.

 

Nu-i loc de visare, nu-i loc pentru dor

o, patrie mumă, lăsată în urmă,

e numai un loc pentru cei care mor

când visuri și doruri în taină se curmă.

Adesea mă-ntreb: ce faci pentru noi? –

ce crudă devine aceată-ntrebare,

când văd că ajungem doar simpli eroi

de triste cancanuri citite-n ziare.

 

ECOUL CLIPEI TRECĂTOARE

 

Un glas fără cuvinte din adâncul meu

ajunge nevăzut la margine de gânduri

pe trunchiul despicat al unui curcubeu

cu capetele prinse-n albia din prunduri.

Izvoarele din albii au secat demult,

iar pietrele uscate de prea multă sete

mă cheamă-n arcul curcubeului s-ascult

tăcerea lor rescrisă-n magice versete.

 

Răstorn tăcerea mea peste tăcerea lor

și din mirajul sfânt al undelor spectrale

aduc sub pietrele ce-și caută izvor

iubirile pierdute-n umbre vesperale.

Prea multe amintiri deodată se ivesc,

se scurg încet cu picături de apă vie

pe când din geana curcubeului ceresc

cad ploi de dor venite dinspre veșnicie.

 

Continue reading „Corneliu NEAGU: Poeme”