Chiar clipele bătute în ceasul cu pendulă
rămân nedefinite pe micul secundar
când orele barbare pe-o margine credulă
încearcă să dezlege înscrisul legendar.

De-ar fi să dăm crezare ursitei nevăzute,
prezentă-ntotdeauna în astfel de povești,
nici n-ar fi fost înscrisul în actele trecute
pe opisul legendei cu pagini nefirești.

Dar noi voiam desigur să fi avut acordul
măcar într-o poveste marcată pe contur
cu vrăjile rescrise pe țărmul din fiordul
unde lăsam regrete pierdute prematur.

Poate credeam că ele, întoarse pe tăcute,
ne lasă-n amintire un simplu dezacord
cu marginile rupte pe nefirești redute
rămase să ne-aștepte pe țărmul din fiord.

Dar nu-i așa, iubito, acordul existase –
în clipele eterne noi doi l-am conceput,
păcat că peste vreme vocalele contrase
readuceau povestea din nou la început.

———————————————–

Corneliu NEAGU

12 noiembrie, 2018

Iar rimele ajunse peste rânduri,
în versurile scrise prea târziu,
desfid poeme adormite-n gânduri
cu note-aduse dintr-un potpuriu.
Năvalnic vin în sera fără miză
cu vânturi reci sosite de la nord,
în prag de toamnă ultimă surpriză
pe amintiri rămase-n dezacord.

Prea lungile regrete se destramă
când vântul le întoarce spre trecut,
din sferele celeste, fără teamă,
s-aducă vraja visului pierdut,
să te revăd la început de toamnă
lumină sacră să-mi aduci în gând,
iubirea mea, tu neuitată doamnă,
eu te aștept să vii cât mai curând.

———————————————–

Corneliu NEAGU

11 noiembrie, 2018

Şi voci neştiute aud din trecut,
se scurg prin ureche în zeci de jargoane,
în inimă creşte un zvon nevăzut
din aripa gândului rupt din pripoane.
Iar gândul aleargă prin timp înapoi,
mi-aduce în cuget o lume trădată,
cu umbre rămase din tristul război
în care soldaţii mai mor încă-odată.

Se scurge prin mine tărâmul străin,
cu chipuri trezite din moarte la viaţă,
purtând peste zâmbete stropi de venin
şi măşti de revoltă cusute pe faţă.
Azi încă mai mor în nepatria lor
eroi fără voie, trimişi prea departe,
ajunşi amintiri în străinul decor
al căii parcurse din viaţă spre moarte.

———————————————–

Corneliu NEAGU

9 noiembrie, 2018

Se rupe vraja neştiută
pe locu-n care au căzut,
un geniu urcă în volută
pe soclul încă nevăzut.
Lumină sacră se adună
pe chipul geniului curat,
revin statuile-mpreună
pe socluri fără de păcat.

Din locurile regăsite
recită versurile-n cor,
dispar temutele ispite,
nălucile sinistre mor.
O lună plină se ridică
lângă pădurea de stejar,
îndrăgostiții, fără frică,
din sărutări își fac altar.

———————————————–

Corneliu NEAGU

8 noiembrie, 2018

De voiam în casă să ajung,
lângă soba vajnic încălzită,
nu mai auzeam că ele plâng
cu regrete fără recuzită.

Câteodată apăreau discret
pe tavan în cutele lăsate
printre umbre fără epitet
cu penel de flacără pictate.

De acolo mă certau onest
cu un soi de ostoită milă
şi accente calme de protest
din litanii tandre de sibilă.

Le ascult și astăzi răvăşit,
regăsind iubirile trădate,
amintiri venite la sfârşit
cu amar din dulcile păcate.

———————————————–

Corneliu NEAGU

6 noiembrie, 2018

Flori de iasomie din grădini uitate
pe un ţărm de mare fără început
care mai păstrează ludice păcate
din iubiri rămase pe un colţ de lut.
Flori de mirt aduse de pe mal de râuri,
la apus de soare, să le-aşez în pat,
sau la cingătoare, să ne facem brâuri
care să ne scape de un vechi păcat.

Am comis păcatul seara pe răcoare,
la-nceput de vară, pe un pat cu flori,
visurile noastre, smulse din izvoare,
ne duceau aiurea, dincolo de nori.
Ne curgea prin sânge râu cu apă vie
setea de iubire ne-arunca-n delir,
trupurile goale, adâncite-n vrie,
din străfund de ceruri sorbeau elixir.

Doar ecouri, astăzi, se întorc, fragile,
să-mi redeseneze încă un tablou,
cu miresme-aduse numai de sibile
din intimitatea unui vechi tangou.
Vaga nălucire, retrezeşte-ndată
doruri revenite-n margine de vis
unde tu, iubito, din trecut plecată,
îmi aduci, în cuget, magic paradis.

———————————————–

Corneliu NEAGU

2 noiembrie, 2018

În liniștea deplină, uitarea trecătoare
ce-mi mângâie odihna în orele târzii,
se rupe dintr-odată și-n suflet reapare
icoana unei muze cu false fantezii.

Să fii chiar tu aceea, venită fără veste,
în prag de neuitare, din toate câte-au fost?
O, nicidecum, iubito, eu tainica poveste
o știu dintotdeauna aproape pe de rost.

De ai fi fost aceea, icoana ta târzie
mi-ar fi adus în cuget un dor neistovit
ca-n lunga așteptare venirea ta să fie
lumina împăcării căzută din zenit.

———————————————–

Corneliu NEAGU

31 octombrie, 2018

Se rupe vraja neştiută
pe locu-n care au căzut,
un geniu urcă în volută
pe soclul încă nevăzut.
Lumină sacră se adună
pe chipul geniului curat,
revin statuile-mpreună
pe socluri fără de păcat.

Din locurile regăsite
recită versurile-n cor,
dispar temutele ispite,
nălucile sinistre mor.
O lună plină se ridică
lângă pădurea de stejar,
îndrăgostiții, fără frică,
din sărutări își fac altar.

———————————————–

Corneliu NEAGU

28 octombrie, 2018

Un tren plecat aseară de la gară
se mai aude încă pe câmpie,
semnalul său, din aria pustie,
se-aude pân-la școala militară.

Un biet soldat visează o cadână
cu șoldurile bine conturate…
Of, de-ar putea s-o ducă la cetate,
în taină s-o iubească-o săptămână.

Dar stând de gardă pe costișa goală,
deodată se trezește din visate…
E ora când se lasă pe cărare
o frică ce-l cuprinde ca o boală.

Se schimbă garda după ritual,
nehotărât se-ntoarce la cazarmă,
dar dintr-odată aude că-i alarmă…
O, tată, internează-mă-n spital!

———————————————–

Corneliu NEAGU

26 octombrie, 2018

În mine se zbat amintiri care vin
pe aripi de vânt dinspre oază,
cu umbre lăsate sub cerul senin
pe gându-mi ce încă veghează.

Te văd alungită la margini de vis,
simt dorul în piept cum tresaltă,
ajung dintr-odată-n vrăjit paradis,
mă-mbăt cu parfum de bacantă.

Dorințe nebune pulsează în noi
și trupul ți-l vreau mai aproape,
să bem elixirul vrăjit amândoi
plutind în delir peste ape.

O viață întreagă aș vrea să te țin
un vis să clădim împreună,
să cernem iubirea sub cerul senin
în oaza din margini de dună.

———————————————–

Corneliu NEAGU

24 octombrie, 2018