În anul 1980, istoriograful Constantin Portelli publica o carte interesantă: „Metafizica istoriei”, care a fost reeditată, revizuită şi adăugită la începutul anilor `90. În vremurile de restrişte şi de distanţare socială pe care le trăim astăzi este reconfortant să citeşti o lucrare ştiinţifică despre sensurile şi motivaţia istoriei. Viziunea lui Constantin Portelli este teleologică, dar nu în strict dogmatic sau canonic, legată de o anumită religie, deşi reies sensibilităţi creştine din partea autorului. Portelli percepe istoria ca o logică divino-umană, o permanentă resetare a umanităţii pentru ca omul şi societatea să evolueze prin progresul cunoaşterii. Istoria este o summa de egoisme sau interese politice, economice şi religioase, dar care, fără să-şi dea seama neapărat, actorii contribuie la o evoluţie a unei morale istorice mai bune spre perfecţionare şi superioritate. „Dacă analizăm istoria la scara mare a spaţiului şi timpului, atunci observăm că liderii şi masele, urmărind interese egoiste, au realizat fără să înţeleagă, la vremea respectivă, obiectivele unui proiect divin superior”. De fapt asistăm la o logică a creaţiei divine care urmăreşte progresul cunoaşterii, pentru ca oamenii să devină participanţi inteligenţi ai proiectului divin. Aceasta este metafizica istoriei, mersul omenirii ca un liant secret şi tainic, între trecut, prezent şi viitor. Autorul nu vede o contradicţie între materie şi spirit, ci o sinergie. Toate marile evenimente istorice şi creaţii umane se încadrează în această logică a istoriei de integrare a omului în sensul superior al proiectului divin. Totul este pus în slujba progresului cunoaşterii şi inteligenţei pentru a deveni nişte „îndumnezeiţi” prin informaţia superioară asumată. Marile personalităţi ale istoriei politice, economice sau culturale apar cu un scop: acela de a contribui la dezvoltarea cunoaşterii şi progresului. De la oamenii care au inventat fierul, la regele macedonian Alexandru cel Mare, care a cucerit Orientul ca să propage cunoaşterea şi cultura greacă superioară, care a devenit elenismul şi stă la baza lumii culturale moderne. După ce a atins obiectivul superior, Alexandru a murit subit, dar moştenirea lui a fost preluată de regii elenişti şi apoi de imperiul roman, care a permis răspândirea valorilor civilizaţiei în lumea cunoscută de atunci. Proiectul divin lucrează prin trimişi, oameni superiori care intervin în istorie la momente cheie. Iisus Hristos, Fiul Omului s-a ivit în Israel pentru că „poporul ales” era monoteist, o formă superioară de religie faţă de zeii cruzi politeişti. Israelul a fost cucerit de romani pentru ca religia creştină să se poată răspândi mai uşor prin imperiul care era un creuzet al liberei circulaţiei, nu numai a mărfurilor, dar şi a ideilor. După ce imperiul roman şi-a încheiat menirea, creştinismul a îmblânzit popoarele barbare care s-au creştinat.

Ideea de progres şi cunoaştere, conform proiectului divin a mers mai departe în istorie. Islamul este o altă parte a proeictului divin, fiind o proiecţie monoteistă a lumii. La un moment dat creştinismul, islamul şi budismul vor conclucra. Pe această idee de progres a funcţionat istoria, prin personalităţi sau reforme excepţionale, care la vremea respectivă oamenii nu le-au înţeles sensul creşterii şi superiorităţii morale. Nu întâmplător în renaşterea italiană, pe un teritoriu mic, au apărut într-un singur secol cele mai mari genii din lume. Sunt implicări ale proiectului divin în societate, care prin Michelangelo sau Leonardo Da Vinci progresul cunoaşterii a mers mult mai departe. Când catolicismul a devenit corupt prin indulegenţe, atunci s-a născut Martin Luther cu reforma, care a primenit spiritele. Revoluţia americană a pus dreptul la fericire şi egalitatea în drepturi a oamenilor liberi la baza noii societăţi. Progresul a continuat prin revoluţia franceză, care a devenit crudă pentru a se dărâma eşafodajul unei lumi vechi. Napoleon, un nobil scăpătat din Corsica a fost ales de destin pentru ca prin război şi imperiul misiunii sale să ducă ideile de libertate şi egalitate ale revoluţiei franceze în toată Europa. Aceste idei au stat la fundamentul revoluţiei tehnico-ştiinţifice, iar imperiile coloniale nou construite, pe lângă exploatare au adus şi la răspândirea noului progres şi a tehnologiilor la popoare îndepărtate. Treptat coloniile au devenit mai dezvoltate decât metropola şi atunci şi-au proclamat independenţa. Atunci a căzut colonialismul, care a produs de fapt cele două războaie mondiale prin lupta pentru putere şi resurse. Apoi a apărut lupta dintre capitalismul liberal şi comunism, care s-a finalizat prin înfrângerea regimului totalitar care nu s-a adaptat superior la proiectul de cunoaştere şi libertate. Azi asistăm la o dialectică informaţională, la crearea unei societăţi unice şi globale care va pune statul la izvorul economiei şi culturii. Continue reading „Ionuț ȚENE: „Metafizica istoriei”, o carte de ieri despre resetarea societăţii de azi!” →