Născut in satul Laura, comuna Vicov de Sus, în anul 1951, iulie, ziua 22, este nevoit împreună cu părinții și cei trei frați ai, săi să se mute în orașul Rădăuți, județul Suceava, unde tata acestuia lucra ca subinginer la o fabrica de industrie locală. Aici face Școala Generală, urmând studiile la Colegiul Național Eudoxiu Hurmuzachi. Încă din tinerețe, cochetează cu literatura fiind un fervent cititor de literatură, la început tot ce îi pica în mână, apoi selectându-și cărțile citite. Studiază Istoria Literaturii Române si Istoria Literaturii Universale, înțelegând rolul literaturii în țară și în lume.
Trăiește o perioada de incercări în pictură, muzică și poezie. optând în final pentru poezie .De abia în 2009 publică prima carte de versuri „Libertatea de a fi trist” care se bucură de un mare succes la publicul cititor. În anul următor , publică un nou volum de versur intitulat „Flaut în iarbă” Între timp publică poezie la diferite reviste literare cum ar fi: Luceafărul, Plumb, Obcina Literară, Convorbiri Literare.
ÎN anii următori publicĂ „Foșnetul cuvintelor” și „Ochiul de rezerva”. Publică poezie la revista „Parnas 21” și „Moldova literară”. Este membru fondator la revista Obcina literară. În 2013 devine membru la Societatea Scriitorilor Bucovineni cu titulatura de poet. În anul următor devine membru al Societătii Pentru Cultură si Literatură în Bucovina. În același an, este fondatorul cenaclului literar și artistic „Minion” din municipiul Rădăuți. După o periodă mai nefastă pentru poet, acesta publică volumul de versuri „Așteptănd inorogul” cu un mare succes la publicul cititor. În 2014 scoate volumul „Secerișul de ninsori”. Publică la revista ProLitera având în proiect alte Continue reading „Constantin GEORGESCU: Portret de ascultător la Radio ProDiaspora”