CĂMAȘA GÂNDURILOR SUMBRE

 

Prin pleoapele întredeschise

Mi se strecoară zarea unui gând;

Cu aripi de lumină-ntinse

Plutește din neant printr-un cuvânt.

 

Înțelepciunea lui o caut

Să o așez în ramă de poem,

Din clipa unui vis de flaut

Să mă-nlumin în sufletu-mi boem.

 

Surpând tăceri de triste umbre,

Deschid fereastra către răsărit;

Cămașa gândurilor sumbre

S-a rupt când pleoapele mi-au tresărit.

 

 

SUNT FILĂ ÎNTR-O CARTE

 

Cuvinte-fluturi mi se aprind în gând

Să-mi fie clipa un zbor spre lumină.

Miroase a noapte la mine-n cuvânt,

Dar simt răsărit de ziuă senină.

 

Chiar dacă ard în lungi tăceri amare

Și vers se naște pe umede pleoape,

Chem dorul să-mi vină din nechemare,

Să-mi fie tăcerea un zâmbet în ape.

 

Tot scrijelind pe frunze de visare

Poeme-mbrăcate în clorofilă,

Născute-n zori, când geana lin tresare,

Sunt filă-ntr-o carte. O zi – o filă.

 

 

O CARTE

 

Din neștiutele, albastre zări

Senin de taină mă inundă;

Născând sub tâmplă gând și întrebări,

Din nori îmi fac la gât o fundă.

 

Să-mi fie zborul spre înalt destin

Eu mă zidesc în poezie,

Smerită, fruntea muzei îmi înclin

Ca versul din neant să-mi vie.

 

În șoapte-nfiorate-ntr-un sărut,

În drumul meu către departe,

Din amalgam de vis și dor durut

Pe suflet scrijelesc o carte.

 

 

POEM ÎN ZBOR

 

Când umbra unui gând

pe tâmplă îmi șoptește

dureri de vis plângând,

tristețea mă zidește.

 

Strigăt de tăcere

mă-mbracă-n risipire,

versul drept își cere

la dreaptă zămislire.

 

Cuvântul nerostit,

fărâmă de lumină

pierdută-n infinit,

cu zgură mă întină.

 

Căci arde-n mine dor

de verde și albastru;

sunt un poem în zbor;

nu pot să fiu sihastru!

 

 

FĂCLII – CUVÂNT

 

În tremurul de pleoape

Se-ascunde un fior,

Clopot de-argint pe ape

În struna unui dor.

 

Sub tâmple-nzăpezite

Se necuprind lumini,

Clipe de vis, păzite

De umbre și haini.

 

Și totuși vers se zbate

În tainicul ungher;

La porți de suflet bate,

Șoptind încet, stingher:

 

Mă lasă pe o rază

Să vin în lumea ta,

Nu-mi pune cerberi pază!

Eu sunt un strop de stea.

 

Se-adună-n călimară

Tăcerea dintr-un gând,

La ceas târziu de seară

Se-aprind făclii – cuvânt.

 

 

UITARE

 

Când mijește printre gene

Bob senin de răsărit,

Visele-mi plutesc alene

Pe cărări de infinit.

 

Continue reading „Carmen Antoaneta MARCEAN: File dintr-o carte (poezii)” →