Iarba se usucă, crengile se frâng,
Dorul mi-a rămas învelit în șoapte,
La un țărm tomnatic salciile spun
Că aș fi un mal tare singuratic…

În căușul palmei am găsit o scoică,
Marea îmi vorbește, valurile-s reci
Simt nisip pe talpă și un colț de stâncă,
Pescăruși în zbor visul mi-l petrec.

Am aprins în mine candela speranței
Și-am să scriu cu via strugurilor copți,
Furii vor să vină iar în miez de noapte
Eu rup un ciorchine și-i hrănesc pe toți!

Visul meu de vară a plecat lunatec,
Am rămas în toamna frunzei arămii,
Adun în panere fructele ce-s coapte
Și le dau în dar celor ce sunt vii.

—————————–

Camelia CRISTEA

București

 29 septembrie, 2018

La amiaz când cerul plânge obosit de întâmplare,
Un bujor îmi ține calea să-mi aducă alinare!
Curcubeul crește-n zare în culori multicolore,
Cerul tot e-un șevalet zugrăvit cu multe role.

Seara-și scutură cortina, stele privesc în lac,
Visele îmi stau aproape vor să-mi facă iar pe plac
Ascult inima cum cântă o vioară-și poartă strună,
Răvășită și uimită mi-a intrat pe geam și luna.

Din a caselor căciulă, fumegă un horn păreri
A rămas în urma ziua… vorbim astăzi despre ieri.
Rugăciunea-și poartă pașii înainte de culcare
Chiar în brațele icoanei, lângă inimioara Mamei!

Ochii caselor se-nchid, le-a cuprins pe toate somnul,
Cu o mână nevăzută le învelește însuși Domnul!
Noaptea-și trage pelerina peste lume și veghează
Până cântă-n zori cocoșul și un prunc ușor ofteaza…

Bruma a căzut pe frunze, dă de veste că e Toamnă,
Vremea trece dar și vine tot la braț cu câte-o Doamnă…

—————————–

Camelia CRISTEA

București

 26 septembrie, 2018

(foto sursa internet)

Urcă dealul pân’ la strungă
Şi doineşte iar cu foc,
Dintr-un fluier curge seara
Şi un fir de busuioc.

Vântul trece fără milă
Când e liniştea mai plină
Şi zburleşte iarbă arsă
Ce din somn a fost întoarsă,

Ceru-şi pune stele-n păr
Şi o lună la ureche
E regal de poezie,
Chiar acum la Curtea Veche…

Dintr-o liră fermecată
Se desprind mereu acorduri,
Note ample de iubire
Scriu temeinic iar pe corduri

Harfele sunt mângâiate,
Doar de mâinile curate
Şi oftează când vibrează
Lumea pare toată trează…

Toamna a umplut decorul
Furios se plimbă norul,
În trăsura lui de foc
Prinde cerul de mijloc.

Domnele puţin fricoase
Au cerut altă regie,
Doar cu flori şi poezie
Pentru nopţi de feerie…

—————————–

Camelia CRISTEA

București

 22 septembrie, 2018

Împovărată lumea te caută în rugă,
Până și cel mai mare se poartă ca o slugă
Din inima de piatră țâșnesc pios izvoare,
Fântânile secate adapă iar mioare…

Sărmanului îi dai grăunte de speranță,
Iar zorii dimineții aduc mereu o șansă
Pui undița în mâna celui ce vrea să ia
Chiar peștele îndreptării din mare mila Ta!

Când marea-i tulburată și se ivesc furtuni,
La pieptul Tău de Mamă, cu milă ne aduni
Iar inimă zdrobită găsește drumul drept
Trecând prin încercări devin mai înțelept!

Serafimi și arhangheli veghează cerul Tău,
Îndurătoare Maică aș vrea să-l văd și eu!
Știu că am haina strâmtă și plină de păcate,
Dar mă căiesc amarnic și le regret pe toate!

Într-un tropar de slavă aș vrea să pun Cuvântul,
Din ruga cea fierbinte îmi capăt tot avântul
Să mulțumesc o viață ar fi foarte puțin,
Cu mugurii nădejdii spre Tine mă înclin!

—————————–

Camelia CRISTEA

București

 August, 2018

Frumoasa mea Țară cu fruntea de aur,
Pământul tău reavăn ne este tezaur
Suntem tot mai singuri, feciorii ne pleacă
Fântâna de dor și lacrimi ne seacă…

Frumoasa mea Țară cu spice de grâu,
Tu ține aproape și binele-n frâu,
Părinții așteaptă își numără anii…
Să plece legați pe rând toți dușmanii!

Frumoasa mea Țară cu sfinți rugători
Alungă blestemul și aprigii nori,
Baladele acestea ne sunt încă-n glas
Credința și mila pe-aici au rămas.

Frumoasa mea Țară cu brumă pe pleoape
Adună-ți copii să-ți fie aproape
Aprinde și focul… în vatră e viu
Știu că se poate și nu-i prea târziu!

Bătrâna mea Țară ești încă frumoasă,
Mulți spun că-aici înseamnă Acasă,
Colindele noastre răzbat chiar prin lume
Pe buze străine rostit e-al tău nume!

Bătrâna mea Țară cu piept de aramă,
Pe umerii goi îți punem năframă
Să treci și prin viscol în iernile sure,
Frumosul din noi nu pot să ni-l fure!

Frumoasa mea Țară cu miere în glas
Aud ciocârlia când sunt în impas
Și mierla-n concerte prin crângul de dor
Aici m-am născut aici vreau să mor!

—————————–

Camelia CRISTEA

București

10 august, 2018

Foto sursa internet

Noi suntem la poale, Tu ne-aştepţi în vârf,
Drumul este greu şi tare abrupt,
Trepte nevăzute se ivesc în zare
Le-a zidit Iubirea Ta izbăvitoare.

Inima şi mintea se unesc într-una,
Când pe coji de nucă așezăm minciuna
Şi-atunci se aprinde ruga-n miez de noapte,
Mai scăpăm de noi, doar prin bune fapte!

Răstignim păcatul şi-nviem în zori,
Ne petrecem paşii prin nori călători
Şi avem nădeje că într-o bună zi,
În Lumina Ta ne vom regăsi.

—————————–

Camelia CRISTEA

București

6 august, 2018

Trec prin viață îmbujorată,
Chiar dacă am fost prădată
De boboci și floarea toată
A livezii de pământ…

Trec de mine ca prin sită
Și nimic nu mă irită…
Când o lacrimă pitită
Stă rănită într-un gând…

Trec de valuri zbuciumate
Ce-s în spume îmbrăcate,
Cu o luntre de blândețe,
Vieții să-i mai dau binețe!

Trec de nori și de furtună
Mă pitesc sub clar de lună
Și spun simplu: -Noapte bună!
Stelelor ce mă privesc…

Trec așa că o nălucă
Și mă ia un dor de ducă…
De o oază de verdeață
Dintr-o bună dimineață!

Trec prin cerul meu de vise
Când ferestre stau deschise
În cuvinte-raze-calde,
Iar tăcerea rău mă arde…

Trec de munți și trec de ape
Și-aduc verdele aproape,
Primăverii îi dau binețe…
Unde ești tu Tinerețe?

Cu sufletul în palme, desculță, fluierând
Am alergat devreme să mă întâlnesc cu Vara,
Nu mai simțeam durerea ce mi-o striga un cui
Și nici oftatul traiștii, când îmi căram povara!

Cu brațele de flori m-a prins ușor de umăr
Și- a înflorit cămașa pe care o purtam,
De fapt cred că plecasem din mine…Uite scara!
Pe crengi de bucurie, cu patos mă urcam.

Aș fi rămas copac sau spic pe câmpul ei,
Cu razele în plete și nopțile pe umăr,
În stelele aprinse să pun mereu idei
Și-apoi cu stoicism să încep să le și număr…

Dar podul mi se surpă și ceasul dă alarma,
E Toamnă! Mă trezesc… și frunzele adun
Între coperți de suflet închid iarăși o rană
Și plec cu traista mea și visele la drum…

—————————–

Camelia CRISTEA

București

2 august, 2018

Să treci cu alai de flori efemere,
Gingăşia lor să ne dea putere
Freameatul acesta fă să fie viu,
Cât mai este cale, cât nu-i prea târziu…

Şi trimite ploaie, pământul o cere
Îl aud în noapte plânge cu durere,
Crapă pe la colţuri şi se chinuiește,
Pălămida rea, iar îl năpădeşte!

Raze să păstrezi pentru mai târziu
Arzi de la o vreme şi e cam pustiu,
De te-am supărat îţi cerem iertare
Te rugăm ai milă şi chiar îndurare!

Dă-ne Vară leacuri ce le ştii de veacuri,
Mușețel şi tei pentru ochii mei
Dă-ne păpădie şi un cer senin,
Pe un câmp cu maci eu îndată vin!

––––––––––––
În spice de soare văd ades fecioare,
Iar în muguri noi copilaşi vioi,
Dimineaţa lină cântă în surdină,
Viața pentru toţi să fie senină!

Vară să ne vindeci cu iubirea ta,
Îndrăznim a crede că şi tu vei vrea
Codrii înverziţi îţi sărută pasul,
Ciocârlia vine să îţi dea şi glasul.

Merii înroşesc când i-atingi cu mâna,
Crengile se pleacă una, câte una,
Freamătă albastru în cerul deschis
Dă-ne în dar Iubirea, cum ne-ai şi promis!

—————————–

Camelia CRISTEA

București

22 iulie, 2018