Ploile de lacrimi albe
Le așez în sfinte salbe
Și împodobesc cu ele
Ceasurile care-s grele.

Viile ce-au fost în rod
Cântă parcă un prohod,
Vântul le-a jertfit altarul
Dar învie iar la anul!

Păpădia-și poartă straiul
Unde -n toi este alaiul
Pleacă Toamna-n alte zări
Lasă-n urmă resemnări…

Lăcrămioarele din glastră
Se tot uită pe ferestră
Să mai prindă câte-o rază
Prin senin cerul să-l vază..

Rânduri de cocori trec zarea
Aripi bat iar depărtarea,
Amintirile-ți fac casă
Unde vremea e frumoasă…

Raze calde și drăguțe
Sărută discret mânuțe
Fără teamă un trandafir
Se tot ceartă cu-n ciulin…

Vântul parcă-i la paradă
A ieșit subit în stradă
Suflă-n ceafa unui pom
A crezut că este-un Om…

Norii suri îmbracă zarea
Și alungă resemnarea
Hornul fumegă-n tăcere
Toamna parcă-i o părere…

—————————–

Camelia CRISTEA

Marea-n zbucium, peste valuri
Şi-a pus bărcile în hamuri
Portu-i luminat de fulger,
Uneori vegheat de -un înger!

Un pescar ţese năvodul
Cu privirea în senin
Aşteptând să treacă larma
Şi mai bea un strop de vin.

O sirenă urcă valul
Zbuciumat de plânsul mării,
Perlele ce-s în adâncuri
S-au jertfit parcă uitării…

Pescăruşi goniţi de dor
Duc pe aripi nostalgii,
Toamna s-a îmbrăcat în nori
Că Fecioarele în vi…

Din mătasea zării gri
Se desprind cocori răniţi,
De potcoavele de nori
Parcă-au fost uşor loviţi…

Pe nisip se înaltă urme
Din a valurilor turle,
Trei castele în ruină
Vor ca Vara iar să vină…

Liniştea coboară-n valuri
Şi se sprijină de maluri,
Zările mai ţes senin,
Pentru zilele ce vin…

Brighton, Anglia, septembrie 2015

—————————–

Camelia CRISTEA

Cu opinca de ţăran era mângâiat pământul,
Altă greutate-avea pentru Oameni, Sfânt-Cuvântul!
Mamele-și doreau copii și-i creșteau cum se cuvine,
Într-o casă te credeai, parcă-n stupul de albine!

Cățăratul prin copaci și șotronul era jocul,
Pe unde treceau copiii înflorea chiar busuiocul!
Grâul copt era din aur, mămăliga hrană bună,
Via toată avea rod și Păstorii-n cer cunună!

O, ce vremuri, ce virtuți ridicau pe scară Omul!
Cei bogați, cei mai avuți, cultivau cu grijă pomul!
În păduri trăiau Crăiese și-aveau pletele de frunze
Șoaptele Iubirii-alese încolțea ușor pe buze…

Satele aveau opaiț, dar Lumina era vie,
Tot țăranul se-aprindea în rugă la Liturghie!
Îngerii făceau sobor și cântau cu ei la strană
Vindecau cu vocea lor pân‘ şi cea din urmă rană!

Platoșa Iubirii sfinte era sfeșnic în nevoi
România-și avea harta, chiar în inimă la noi!
În Trecut ardea Lumina, în Prezent, încă mai sper…
Așteptată e Minunea! Cerul Sfânt ne e reper!

—————————–

Camelia CRISTEA

București

Se tot uită la cocori cum zidesc în zare nori
Şi la stopii reci de ploaie, cum pământul îl înmoaie
Rândunele zgribulite stau sub streşini pitite
Moţăie şi tot visează că pe câmp e Vara trează…

În grădină margarete şi-au pus galbenul în plete
Sunt fragile şi cochete, dar au apă şi în ghete…
Vântul spulberă cărarea, îngustată trece zarea,
Hornul caselor fumează ca să ţină lumea trează!

Grâul bun a umplut sacul că să aibe şi săracul
Pita mare şi gustoasă să crească la el pe masă,
Calendarul rupe foi pentru vremurile noi,
Un noiembrie grăbit parcă-n în gară s-a oprit…

Mamă tu mă știi prea bine
Când mă rătăcesc prin mine,
Lupi flămanzi atacă-n stână
Fi te rog a mea stăpână!

Ține-mi inima în poală
Când hainii se rascoală
Și dă-mi Înger Păzitor
Sunt prin lume călător!

Pune lacăt neputinței,
Un genunchi căit credinței,
Flacără în rugăciune
Să ard răul de prin lume!

Mamă sub veșmântul Tău
Am să scap mereu de rău,
Firul ierbii se despică
Neputința mă irită…

Timpul verdelui se surpă
Tomna grea în mine urcă,
Povârnișul se ivește
Frunza veștedă-mi sporește…

Mamă Bună nu lasă
Să mai plâng la poarta Ta
Pune-mi mâna iar pe tâmplă,
Liniștea s-o simt adâncă!

Iartă-mi zilele puține,
Când nu m-am gândit la Tine
Și din mare mila Ta
Mai aprinde-n cer o stea!

Iar din lacrimi adunate
Ce au fost în mir păstrate
Vin să -Ți spăl piciorul sfânt
Prin faptă și în cuvânt!

Pelerin prin lume, regăsiri în sine
Drumuri ce-s pavate, pașii spre lumini
Toaca minții bate, ce-aș fi fără Tine?
Pasager stingher, poate clandestin.

S-a aprins în mine flăcăra credinței
Am săpat adânc, pân la temelii,
Pe un colț de stâncă am să pun vitralii,
Răsărit să prindă… toamnele târzii…

Pe cerul iubirii, catedrala vieții
Au zidit cu trudă, sfinții rugători,
Flacără lor arde, jerfa este vie
Noi doar lumânări pe altar de flori

Călători prin lume fii nemuritori,
Veșnicia clipei tăinuiește zborul.
Vom lansa rachete către alte lumi
Migratori în spațiul mare de Minuni!

La amiaz când cerul plânge obosit de întâmplare,
Un bujor îmi ține calea să-mi aducă alinare!
Curcubeul crește-n zare în culori multicolore,
Cerul tot e-un șevalet zugrăvit cu multe role.

Seara-și scutură cortina, stele privesc în lac,
Visele îmi stau aproape vor să-mi facă iar pe plac
Ascult inima cum cântă o vioară-și poartă strună,
Răvășită și uimită mi-a intrat pe geam și luna.

Din a caselor căciulă, fumegă un horn păreri
A rămas în urma ziua… vorbim astăzi despre ieri.
Rugăciunea-și poartă pașii înainte de culcare
Chiar în brațele icoanei, lângă inimioara Mamei!

Ochii caselor se-nchid, le-a cuprins pe toate somnul,
Cu o mână nevăzută le învelește însuși Domnul!
Noaptea-și trage pelerina peste lume și veghează
Până cântă-n zori cocoșul și un prunc ușor ofteaza…

Bruma a căzut pe frunze, dă de veste că e Toamnă,
Vremea trece dar și vine tot la braț cu câte-o Doamnă…

Foto sursa internet

Mere, pere, nuci și prune spun că vremurile-s bune,
Toamna-i darnică și lasă mult belșug la noi în casă.
Lămpile sunt pregătite pentru zilele cernite,
La fereastră o gutuie lumineaz-o cărăruie.

Crizantemele înroșite în grădină stau pitite
Și privesc sfioase-n zare, până soarele răsare!
Un bostan își drege glasul, în orchestră el e basul,
La ținută e atent că-i făcută cu patent.

Pe un deal mioarele își zoresc piciorele
Să ajungă-n strunga lor de care le-a fost și dor.
Un cioban din fluier cântă Vara ce-a rămas pe luncă,
E în amintirea lui când umbla pe câmp haihui…

Stelele se plimbă-n car pe a cerului hotar,
Luna galbenă și rece pași-n vis pare că-i trece
Peste-un ceas… trăsura pleacă că e vremea măsurată,
Toamna-și flutură batista, în decor este artista!