PLÂNSUL SFINTEI MARII
Măicuţa Sfântă plânge.
Lăcaşurile se-aburesc.
Din lacrima-lumină,
Rădăcini ciuntite cresc.
Şi crucile ne scriu
cu Pace, Sihăstria.
Cuvântul bate lin,
Dinspre Sfânta Maria.
În rugile sfioase
Şi Dumnezeu ne-aude,
sub bolţile albastre
El vine-n ore blânde.
Măicuţa, dacă plânge,
e-n căutarea ta.
Fiu risipitor în lumea rea!
Cu pasul revenirii tale,
Se-aşează-o nouă stea.
Măicuţa ne surâde,
ne cheamă lângă ea.
Icoana-i revelată
de Fiul şi de Tatăl
de lacrimă curată,
de-o pânză sacră,
aşezată!
A NINS ÎN DEȘERTUL SAHARA
Pe nisipul auriu,
sunt prinse candelabre de cactuşi;
Perene, în verde şi alb semeţiu;
Se-aprind pentru noi.
A nins în Arizona,
iar neaua bizara,
voia să umple pustiul Sahara!
Aici, e mare nevoie de alb;
albastrul e-n rândul nescris,
ca o ansă din mare ocean,
dintotdeauna, neînvins!
E şansa contemplatorului,
să poarte rândul cu sine,
întru sfinţenia călătorului,
Continue reading „Silvia C. NEGRU: Pânze neîntoarse – poeme (1)”