ultima sclipire,
cea din urmă rază
din micuţa oază
ce mai e-n iubire.

Nu mai sunt azururi
şi nici aurore,
doar bizare ore
trec prin viaţă pururi

pline de cusururi,
reci şi incolore,
cu-mpliniri minore
şi cu vagi contururi.

Taina lumii noastre
e încă dorinţa
de-a ne-avea fiinţa
clocotind de astre,

de fapt vise-albastre
purtând năzuinţa
şi-apoi biruinţa –
zborul din dezastre.

Stăm pe curcubeie
despletind speranţe,
căutând nuanţe
pentru căi lactee,

dar numai crâmpeie
găsim în restanţe,
praf de cutezanţe
şi câte-o scânteie.

————————————–

Anatol COVALI

București

4 martie 2019

căci numai fierbinte
un gând plin de sens e,
învinge ofense,
atinge-orice ţinte.

Cât timp doar adie
prin frunze frământul
ideii, cuvântul
nu are tărie

şi-acea bărbăţie
ce mistuie-avântul
din care ţeşi vântul
ce-l vrei vijelie.

Tuşiţi de vă vine
când fumul vă-neacă.
Curând o să treacă
şi jar veţi obţine.

Din el orişicine
e liber, în joacă,
luceferi să facă
sau stele meschine.

Topiţi toţi nămeţii
din orice dorinţe,
visaţi biruinţe,
sens nou dându-i vieţii,

sfărmaţi toţi pereţii
zidiţi pe voinţe
şi din suferinţe
zburaţi ca ereţii.

————————————–

Anatol COVALI

București

3 martie 2019

Încă mai cred că pot să stărui
ştiind că sunt de neînfrânt,
un alt destin singur să-mi dărui
şi-n el să fie doar avânt.

Încă mai cred c-am s-ating piscuri
pe care nimeni n-a urcat,
sfidând pericole şi riscuri
ce viaţa mi-au terorizat.

Încă mai cred că prin credinţă
de neclintit şi de nestins
în viaţă totu-i cu putinţă
şi nu poţi fi nicicând învins.

————————————–

Anatol COVALI

București

28 februarie 2019

aerul ce se răsfiră
din codrii ce ştiu s-amâne
vremea-n care vor fi grâne,
încă ochii mei admiră

verde crud şi zbor de fluturi,
susur tandru de izvoare,
adieri răcoritoare
şi-ale razelor săruturi,

încă beau apă din ciuturi
şi-mi las visele să zboare
spre azururi cât mai clare,
încă stau în începuturi

unde-absurdul nu există,
unde este armonie,
unde dragostea adie
chiar şi dacă este tristă,

unde drumul nu e pistă,
ci cărare ce te-mbie
s-o străbaţi cu bucurie
spre splendori ce mai rezistă

şi-n metafore imberbe,
puerile pentru unii,
preamăresc splendoarea lunii
şi-ale stelelor vii jerbe,

pun parfum de crin în verbe
şi nu-mi pasă de nebunii
care scuipă pe petunii
şi pe tot ce-n jur superb e.

————————————–

Anatol COVALI

București

27 februarie 2019

Tu mi-ai fost sprijin, eu te-am ocrotit
când se-abătea vuind câte-o furtună
şi mână-n mână-am mers necontenit
fără ca nimeni să ni se opună.

Şi viaţa fără margini ne-a iubit
şi-a fost cu noi întotdeauna bună…
Ne-am întâlnit târziu, dar ne-am găsit.
Era menit să mergem împreună,

Într-o iubire care-a reuşit
prin pasiunea ei să se impună.
Şi nicio vrajbă n-a mai îndrăznit
să ne despartă sau să ne răpună.

————————————–

Anatol COVALI

București

26 februarie 2019

Visez şi sper să nu plâng niciodată,
să nu regret şi zi de zi să sper,
cărarea să nu-mi fie-ntortocheată,
să nu colind nicicând prin efemer.

Visez şi sper să cred că orice visuri
se-ndeplinesc, dacă doresc intens,
să văd în jurul meu doar paradisuri
în care totu-i pur şi are sens.

Visez şi sper să-mi fac superbe ţinte
pe care rând pe rând să le ating,
să merg întruna numai înainte
şi cât voi mai trăi , mereu să-nving !

————————————–

Anatol COVALI

București

25 februarie 2019

Să nu regreţi nicicând. Încearcă
să speri că-ai să ajungi la ţel
şi nu lăsa să se întoarcă
speranţa ce-a plecat spre el.

Să nu regreţi. O bucurie,
o împlinire, un extaz,
pot să îţi dea acea tărie
ce-alungă orişice necaz.

Să nu regreţi.Totul depinde
de clipele în care zbori,
chiar dacă-un fulg se mai desprinde
şi-n zbor te clatini uneori.

————————————–

Anatol COVALI

București

24 februarie 2019

Hai, suflete, să te sărut cu drag
c-ai stat de pază pe-al ursitei prag
şi n-ai lăsat să calce drumul meu
durerile ce m-au pândit mereu.

Hai, trupul meu, bolnav şi istovit,
să-ţi mângâi orice loc ce-a fost lovit
şi să-ţi aduc cel mai superb prinos
pentru că-ai fost tot timpul curajos.

Hai, mintea mea, ce toate le-ai condus,
să-ţi spun ce niciodată nu ţi-am spus,
că ţie-îţi datorez tot ce-am făcut
în viaţa-n care-ai fost şi arc şi scut.

————————————–

Anatol COVALI

București

22 februarie 2019

Nu credeai s-ajungi atât de departe
şi să înţelegi că viaţa-i părere,
că naşterea-a fost primul pas spre moarte,
o scânteiere.

Nu credeai să-nduri atâtea decepţii,
atâtea dureri şi-atâtea derive,
să vezi hohotind, zi de zi,inepţii
în perspective.

Nu credeai să arzi şi să vezi la urmă
că din orice rug rămâne doar scrumul
şi că cei ce-n el cu uitare scurmă
sunt cu duiumul.

Nu credeai, dar azi crezi cu disperare
că-n zadar te lupţi şi te zbaţi întruna,
pentru că de eşti un om mic sau mare
este totuna !

————————————–

Anatol COVALI

București

20 februarie 2019

Poţi sã înţelegi dacã aprinzi ruguri
într-un spaţiu plin de catapetesme,
dacã-auzi plesnind ai dorinţei muguri
şi simţi miresme.

Poţi sã înţelegi dacã în albastru
intri ca s-atingi magicele-i strune
sperând fericit c-al speranţei astru
nu va apune.

Poţi sã înţelegi dacã-a ta menire
vrea îmbrãţişãri în loc de revanşã,
dacã tuturor simpla ta iubire
le dã o şansã.

Poţi sã înţelegi când sufletu-ţi cântã
şi când din azur surâd curcubeie,
dacã orice plâns din tine se zvântã
doar c-o scânteie.

————————————–

Anatol COVALI

București

19 februarie 2019