Alexandru CETĂȚEANU: Diva Virginia Zeani la 95 de ani spre 105!

În anul 1925, pe 21 octombrie, se năştea în comuna Solovăstru (la 7 km de Reghin) o fetiţă care a fost botezată… Virginia. Oare bănuia cineva că acea fetiţă de la țară va deveni cea mai mare și cea mai frumoasă soprană a Planetei? Aşa a fost să fie, şi pentru România, este o mândrie naţională. Mă consider un mare norocos că, acum vreo 20 de ani, am avut şansa să cunosc aşa personalitate de talie mondială şi chiar să ne împrietenim. Anul acesta, pandemia m-a împiedicat să mai merg în Florida la căldură şi la prietenii mei dragi – Virginia Zeani, Netuța Matasa, Ted Herrmann (dentist foarte cunoscut şi apreciat în Miami) și la Costel Răuță (om de știință la NASA și… condamnat la moarte în RSR), care m-a invitat să locuiesc la el acasă, în Hallandale, pe malul lacului ce comunică spre Ocean.

Dragul meu prieten Costel a plecat spre Eternitate pe 12 iunie 2020. Ce rău îmi pare că nu l-am mai revăzut! Am dezbătut împreună subiecte foarte interesante mulți ani, față în față, ultima oară în 2019 şi prin el şi cu generalul Mihai Pacepa. Dumnezeu să-l ţină printre arhanghelii sau serafimii Lui! Am pierdut ocazia să o vizitez şi anul acesta pe draga mea prietenă Virginia, dar am vorbit la telefon de mai multe ori şi, bineînţeles, am sunat-o să-i spun cele cuvenite pe 21 octombrie. Iată cum s-a desfăşurat discuţia:

– La mulţi ani şi sănătate, de la Alex din Montreal, scumpă prietenă!

– Alex…, mă bucur să te aud. Dar de unde ştii că-i ziua mea?

– Vorbeşte lumea… am glumit eu. La mulţi ani, Virginia! Te îmbrăţişez cu drag, de aici, de la Montreal!

– Nouăzeci şi cinci de ani… frumoşi!

– Exact! 95 de ani pentru bucuria Planetei…

– Da, dragul meu, dragul meu… a fost o viaţă foarte interesantă, plină de studiu, plină de amor pentru Operă şi trebuie să spun că eu mi-am iubit publicul şi… am fost foarte mulţumită şi fericită. Acuma pot să şi mor liniştită…

– Să nu te gândeşti, să nici nu te gândeşti la aşa ceva…

– Nuuu, nu mă gândesc. Mă gândesc să ajung la 105…

– Exact…

– De la 95, e numai un pas până la 105… (şi a izbucnit în râs)

– Absolut. Absolut! Abia aştept să ajung în Florida să te văd, abia aştept…

– Bravo! Mi-ar face mare bucurie.

– Mi-e tare dor, mi-e tare dor să te văd…

– Şi mie, mi-ar face o plăcere imensă… români scumpi ca voi (s-a referit şi la Netuţa Matasa, pentru că am fost de multe ori împreună să o vizităm) sunt greu de găsit!

– Îţi doresc în continuare o seară plăcută şi… ţinem legătura.

– Sigur dragul meu, sigur că da. Noapte bună, somn uşor şi… vise plăcute!

– Mulţumesc Virginica! La fel! Te îmbrăţişez!

– La revedere!

Ce prietena scumpă – şi câtă modestie la un asemenea om faimos! Virginia Zeani este o mare personalitate, o legendă vie, cunoscută de o planetă întreagă, în ciuda încercărilor mass-mediei oficiale (fake mass-media – cum bine o numeşte preşedintele Donald Trump) şi a unor „muzicologi renumiţi” de a fi făcută uitată! Cum adică, o româncă să fie mai valoroasă și un model demn de urmat pentru noile talente, mult mai bun decât cel al Mariei Callas? Hai să o „îngropăm”! Cu certitudine… și plecată spre alte lumi după 105 ani (cum îi dorim din suflet) va rămâne nemuritoare. DIXIT!

Cu puțin timp în urmă, cunoscutul designer montrealez Marc Marinescu-Constantin m-a sunat să-mi spună o ciudăţenie, pe care mi-a venit greu să o cred. Se afla într-un anticariat, unde răsfoia o carte „de 5 kilograme” numită „OPÉRA – Compositeurs – Œuvres – Interprètes” (tradusă din germană în franceză) şi nu găsea niciun cuvânt, bun sau rău, despre Virginia Zeani. L-am rugat să cumpere cartea şi acum, când scriu aceste rânduri, o am în faţa ochilor. Este grea ca un ceaslov, cântărind 3,655 kg (să fiu precis) și a fost publicată în anul 2000 în condiţii grafice excepţionale, jos pălăria! Volumul a fost coordonat de un muzicolog maghiar, profesor la Liszt Academy, şef de catedră şi autor al mai multor cărţi, pe nume Andràs Batta. Se găsesc în carte peste 2500 de nume de interpreți, compozitori, dirijori etc. Le prezint pe cele românești: Mezzosoprana Livia Budai – Batky (mai puțin româncă), soprana Ileana Cortubaș (!) şi la altă pagină Ileana Cotrubaș (cum se scrie corect), soprana Angela Gheorghiu (de trei ori), Andrei Șerban, Pop Marian (bariton), Corneliu Murgu, soprana Elena Moșuc, George Enescu, Daniel Paul, Cristian Badea… dar nu este scris absolut nimic despre Virginia Zeani. Greu de crezut. Mai este prezent în carte şi baritonul Nicola Rossi Lemini (corect este Lemeni) soţul celebrei noastre compatrioate, dar… repet – nimic despre cea mai distinsă și fermecătoare soprană din toate timpurile (fapt pe care nimeni nu-l poate contesta ), care a cântat pe toate marile scene ale lumii în 69 (!) de roluri, iar în Traviata (Violetta) de peste 640 (!) de ori, record mondial absolut. Oare chiar s-a uitat că în Italia, țara muzicii, era numită “L’Asolluta” și că a umplut sălile spectacolelor de operă 32 de ani? Devenise atât de renumită, încât tatăl lui Pavarotti a rugat-o să-i ajute băiatul, talentat dar „timid, ghinionist și frustrat”. Se știe că după ce l-a luat să cânte cu ea, abia atunci Luciano Pavarotti a devenit cunoscut și a luat avânt spre gloria mondială, de care se bucură și astăzi.

În anul 2006, cu ocazia evenimenteler muzicale de la Sibiu dedicate Virginiei Zeani, renumitul Andrea Bocelli a transmis iubitorilor de operă din toată lumea un clip, în care, acompaniidu-se la pian, i-a mulțumit artistic Maestrei, pentru lecțiile (master class) din 1993 de la Torino, pentru „curajul și entuziasmul” pe care i l-a transmis. A declarat că îi este atât de recunoscător și a fost atât de impresionat de marea noastră româncă, încât i-a pus fiicei lui numele Virginia.

Dacă în privinţa vocii, se susţine că Maria Callas ar fi fost mai dotată decât Virginia Zeani (fapt care mie, după urechea mea muzicală, nu mi se pare adevărat), în privinţa frumuseţii, repet, nu există contestatari. Să nu uităm că din 1955, când a debutat la Opera din Roma, special pentru ea, diva absolută, s-au pus în scenă două spectacole importante, anume Alzira de Verdi și Othello de Rosini, niciodată montate în secolul al XX-lea până atunci. Se știe că tot anume pentru Virginia Zeani compozitorul Francisa Poulenc a creat o operă, fapt care nu mai necesită niciun comentariu. Soprana româncă a urcat pe marile scene ale lumii de la Metropolitan House din New York la Teatrul Balșoi din Moscova, de la Covent Garden din Londra la Opera din Berlin și la Teatro alla Scala din Milano. După un spectacol cu Traviata în Anglia, „The Manchester Guardian” comenta sub impresia copleșitoare a succesului pe care l-a repurtat Virginia Zeani: „Cântă precum Melba, joacă precum Sarah Bernhardt.” Nu este deloc întâmplător faptul că în 2011 Regele Mihai I al României i-a acordat Decorația Regală „NIHIL SINE DEO”. Atunci, inegalabilul critic muzical Costin Popa, care și-a dedicat viața detectării și consemnării în articole de presă a valorilor artei vocale românești afirmate în lumea largă, a scris cronica intitulată Virginia Zeani, fermecătoare alura hollywoodiană, unde amintește emoția cu care în 1965 o ascultase pe Virginia Zeani interpretând la Opera Română din București rolul Violetei din Traviata. Atunci el s-a decis să nu mai asculte această operă mulți, mulți ani, ca să nu altereze impresia de neșters pe care i-a lăsat-o soprana. Iată cum apare în volumul „Opera divina” (Editura Pegasus Press, 2012 București) la p. 87-88 emoția lui neuitată de 46 de ani: „După ce look-ul imperial al divei, ținuta, eleganța gestului m-au impresionat profund, șocul auditiv a fost la fel de puternic. Un timbru fascinant, consistent colorat, cu armonice bogate, o înzestra pe eroină cu nemaiîntâlnită senzualitate expresivă.”. La reuniunea internațională a Cenaclului „Destine Literare” din octombrie 2020, când participanții au ascultat dialogul meu de felicitare aniversară cu diva prietenă, universitara Anca Sîrghie i-a semnalat la telefon această cronică muzicală necunoscută ei și i-a arătat volumul menționat mai sus cu fotografiile pe care Virginia le făcuse la București în mai 2011, stârnindu-i o reală emoție cu o asemenea amintire. Noi toți cei vreo 50 de participanți la reuniune am trăit o imensă încântare să-i auzim divei de 95 de ani, cuvintele de mulțumire.

Iar în privinţa calităţilor morale şi a aportului pe care l-a adus pentru opera mondială ( 24 de ani a fost începând din 1991 ca profesoară de canto – Distinguished Professor – la faimoasa Jacobs School of Music de la Indiana University din Bloomington /SUA și master classes până nu demult – cu tenorul Romeo Saleno în 2016, de exemplu), este departe – nu se poate asemăna regretata Maria Callas (2 dec.1923-16 sept. 1977 – 53 de ani!), cu Virginia Zeani. Nici dacă ar fi trăit mai mult, nu cred că ar fi realizat mai multe în viață…dar nu este deloc sigur; Maria Callas era capricioasă și instabilă, iar vocea începuse să-i facă figuri.

De ce afirm aceasta? În avionul de la Beijing la Montreal, în noiembrie 2018, s-a întâmplat să văd un alt film despre marea Divă grecoaică-americană, realizat de actorul şi regizorul Tom Volf, lansat cu aproape un an înainte în Franța; se numeşte Maria By Callas. Nu m-a impresionat filmul şi nici bine cunoscuta viaţă aventuroasă, cam ciudată, a cântăreţei. Totuşi, cu o publicitate eficientă, filmul acesta a adus producătorului un venit brut de peste un milion de dolari. I-am povestit Divei Virginia Zeani despre film şi nu voi uita niciodată răspunsul ei: „Alex, fiecare cu norocul lui. Nu a existat și nu există invidie între noi. Eu am 93 de ani și Maria a murit la 53 de ani. Am cunoscut-o bine, dar nu am fost prietene…”. Bine a zis – i-am dat perfectă dreptate prietenei mele. Nimeni nu s-a învrednicit până în prezent să realizeze un film cu viața uluitoare ca strălucire și rodnicie a Virginiei Zeani. Dar niciodată nu este prea târziu…

Știind că vorbesc des la telefon cu Virginia Zeani, redactorul-şef al revistei „Destine Literare”, doamna Dana Opriță, mi-a trimis un fragment din articolul pe care i l-a cerut muzicologului Adriana Rogovschi. S-a gândit că, auzind aceste cuvinte, distinsa noastră compatrioată se va bucura să știe că nu este uitată. Era vorba despre rândurile în care se relata convorbirea cu doamna Anda Louise Bogza, prim soprană a Operei de Stat din Praga, episod detaliat în revista „Destine Literare“, numărul din noiembrie 2020 (www.destine-literare.com): „În urmă cu ceva timp vorbeam la telefon cu doamna Anda Louise Bogza, prim soprana a Operei de Stat din Praga. Domnia sa și-a amintit de participarea la una dintre edițiile importantului festival Maggio Muzicale Fiorentino: fusese invitată să susțină rolul TOSCA din opera cu același nume de Giacomo Puccini și, sosind la prima repetiție, a fost întâmpinată de ansamblul din Florența și maestrul Zubin Mehta, numit încă din 1985 dirijor principal al strălucitoarei manifestări. Pe dată cei doi, solistă și dirijor, și-au împărtășit impresiile legate de compatrioata Andei: soprana VIRGINIA ZEANI, cea care a interpretat rolul Toscăi pe toate meridianele lumii. Cu tonu-i curtenitor bine știut, maestrul Mehta și-a amintit de vocea acestei cântărețe desăvârșite, dar și de ochii ei ca două smaralde. Bineînțeles că Anda și-a exprimat întreaga sa admirație pentru această muziciană elevată în spirit și voce. La finalul convorbirii noastre telefonice, Anda Louise Bogza m-a rugat să îi transmit maestrei – prin intermediul revistei Destine Literare – urarea din inimă „La mulți ani!”. Am sunat-o pe Divă, i l-am citit și i-am transmis urări de sănătate și numai bine de la Adriana Rogovschi și de la dr. Dana Opriță. Așa a fost, am încântat-o și eu m-am bucurat de bucuria ei!

Continue reading „Alexandru CETĂȚEANU: Diva Virginia Zeani la 95 de ani spre 105!” →

Alexandru CETĂȚEANU: Pe ZOOM, din Montreal – activităţi culturale în timpuri grele

Oare ştia cineva că această nenorocire planetară numită Covid, va lua o aşa amploare şi că va dura atât de mult? Nu cred, aşa cum nu ştie nimeni cât timp ne va mai tortura acest invizibil duşman al civilizaţiei umane. Trebuie să-l întrebăm pe Nostradamus!? Dar… în lumea anglofonă se zice că „every bad thing has a good side” (Fiecare lucru rău, are o parte bună). Fără discuţie, aşa este. Covidul a redus drastic poluarea cu CO2, a redus cazurile şi mortalitatea de la gripă, a ţinut oamenii acasă – în familie, a depopulat oraşele supraaglomerate, s-au redescoperit bucuriile vieţii la ţară, în natură, a redus „poluarea sonoră” – zgomotul de la traficul aerian etc.

Pentru domeniul cultural, în special pentru cei care au vrut „să supravieţuiască prin cultură” (fomulă din timpul comunismului) a fost benefic, a fost…terapeutic. În cazul nostru, al Asociaţiei Scriitorilor Români din America de Nord (ASRAN) putem spune la fel. Prin revista „Destine Literare” (scoasă sub egida UZPR) şi prin cenaclul cu acelaşi nume, am „supravieţuit”, ba chiar am „înflorit”. Începând cu luna martie, am recurs la această „minune” a comunicării (numită ZOOM) şi am avut 14 (paisprezece) fructuoase dialoguri culturale, cu personalităţi din 4 continente (!). Nu ne-am mai întâlnit la cenaclu între patru pereţi, ca în luna februarie 2020, presaţi să eliberăm sala după 3 ore, ci ne-am deschis orizonturile spre toate punctele cardinale, fără restricții. Cum la mulţi participanţi aproape că nu le mai venea să plece din „sala Zoom”, nu a existat cenaclu să se termine în mai puţin de 5 ore, ba chiar s-a întins şi până la 7 ore, de cele mai multe ori (ora două dimineaţa în România!). Cred că am bătut orice record – în total am depăşit 75 de ore de cenaclu, în numai aproximativ șapte luni!

Iată, foarte pe scurt, cum a decurs acest al 15-lea „episod” (al 14-lea pe Zoom): Vedeţi și Invitaţia ataşată – care dovedeşte că „niciodată socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg”. De exemplu, distinsul nostru invitat de onoare, scriitorul şi ziaristul Roni Căciularu, nu a putut să se conecteze pe Zoom şi ne-a lipsit mult („in absentia” am prezentat ce au scris despre opera lui R.C. personalități precum – Răzvan Voncu, Ion Cristofor și Zoltan Terner). La fel și prof. dr. Nicholas Dima, mare personalitate (l-am prezentat putin, am fi dorit sa ne vorbească, dar a dispărut din sală – apărea cu capul în jos!) și nici dragul nostru coleg, maestrul Sergiu Cioiu nu s-a putut conecta. Ce mult i-am simțit lipsa ! Am avut cu noi tot timpul, pe poetul Cezar Ivănescu și tărmul fluviului Saint Laurent, care ne-au privit cu drag.

Dar să încep cu…începutul. La ora 11:45 EST (ora estului continentului – nu se poate spune „ora Canadei” deoarece Canada are 6 zone de timp!), participanţii au început să intre în „sala Zoom”; discuţii libere – ce mai faci X, Y, cum este vremea acolo, ce bine arăţi etc. După „sfertul academic” (mai exact la ora 12:15 aici, ora 19:15 în România) am început cenaclul cu o binecuvântare dată de părintele poet Dumitru Ichim, pe care îl iubim şi apreciem foarte mult, aşa cum am apreciat-o pe regretata scriitoare, preoteasa Florica Bațu Ichim. Apoi… am început programul cu poezii de toamnă, citite de autor, distinsul scriitor Al Florin Ţene, preşedintele Ligii Scriitorilor Romani şi coleg cu mai mulţi dintre noi în UZPR. Am simțit toamna din locurile mele natale, Al Florin fiind și el tot de la Drăgășani la origini.

În continuare, scriitoarea şi ziarista Milena Munteanu ne-a citit un superb eseu care ne-a trezit dorul de România. Felicitările nu s-au lăsat aşteptate – acad. prof. dr. şi scriitor Liviu Pendefunda fiind primul care a dat „tonul” aprecierilor.

Cum poetul Jacob Isaac nu apărea, a luat cuvântul prof. univ. dr. Anca Sîrghie, care ne-a prezentat pe poetul sibian Victor Albu, prezent în „sală” pentru a doua oară.

În fine, a apărut Invitatul nostru, poetul dr. Jacob Isaac din statul Kerala, India, unul dintre organizatorii celui de-al 39-lea Congres Mondial al Poeţilor (alături de renumitul prof. dr. Achyuta Samanta, de poetul dr. R.K. Das și alții), ţinut în noiembrie 2019 în Bhubaneswar, statul Odisha; a fost cea mai mare „întâlnire” a poeţilor din toate timpurile – greu de imaginat – aprox. 1300 de poeţi din 86 de ţări, iar răsunetul pe care l-a avut acel eveniment poetic în India, ne-a depăşit toate aşteptările! Nu credeam că atâta mass-media, atâtea personalităţi politice, ba chiar şi vicepreşedintele Indiei Venkaiah Naidu vor fi alături de poeţi (citiţi reportajele din numărul din decembrie 2019 al „Destinelor Literare” la site-ul www.destine-literare.com). Am arătat 3 cărţi ale lui Jacob care „au trecut Oceanul”, Jacob ne-a citit poezii în engleză, apoi Liviu Pendefunda i-a/ne-a citit 3 poezii pe care le-a tradus în română şi le-a publicat î revista Contact international (înfrăţită cu Destine Literare). A urmat poetul Mircea Ştefan, care a citit alte poezii ale lui Jacob, traduse de el din engleză în română şi care au fost publicate în revista ASRAN – „Destine Literare”. Prof. univ. Dr. Eveline Băeşu din California, originară din Slătioara/Vâlcea – sora unui drag coleg al meu de liceu la Craiova (la Colegiul „Carol I”), regretatul Ieronim (Coco) Băeşu, ne-a citit în engleză poezii minunate – mai ştim profesori universitari de matematici superioare (contemporani) şi buni poeţi – de exemplu Florentin Smarandache, care ne-a lipsit.

În sfârşit, distinsa noastră colegă, dr. Dana Opriță, pe care o vedeam pe Zoom, dar nu o auzeam (problemă tehnică…) s-a conectat prin WhatsApp, i-a mulţumit lui Jacob pentru primirea caldă pe care ne-a făcut-o în India şi ne-a citit poeme din creaţia ei, în engleză, în cinstea invitatului nostru.

Impresionant a fost momentul când dr. Julia Deaconu (fostă medic psihiatru în RSR şi medic de urgențe şi de familie în Canada – soţia mea gorjeancă) a salutat-o pe Evelina, cu bucuria de a o revedea, mulțumită cenaclului, după aproape 36 (!) de ani, când actuala profesoară și poetă, era studentă în primii ani de facultate la București.

Redutabilul anglist Adrian Săhlean ne-a impresionat – inclusiv pe Jacob, recitând cu o dicție de actor, poezia La steaua, pe care a tradus-o profesional din română în engleză. Venind vorba de tradiţia prieteniei dintre români şi indieni, exemplul cel mai cunoscut fiind povestea de dragoste dintre Mircea Eliade şi Maytrei Devi – Evelina Băeşu ne-a relatat cum un profesor originar din India, când a auzit că este româncă, i-a mărturisit că a cunoscut-o personal pe Maytrei, de care însă nu avea o părere prea bună. Oricum, impresionantă marturisire… ce mică este lumea!

În continuare, scriitorul Victor Albu ne-a citit poezii şi un eseu; Ilia Manole, din Chişinău, prezentă la aproape toate întâlnirile Zoom, ne-a citit din suflet poezii minunate cu accent basarabean şi ne-a asigurat că ne iubeşte – şi noi o admirăm şi o iubim mult.

Apoi a venit vorba de cenaclul „Mircea Eliade” din Denver/Colorado (cenaclu înfrăţit cu cenaclul nostru) care va avea loc pe 24 octombrie. Istoricul Sebastian Doreanu (sebitrocar@yahoo.com – puteţi să-i scrieţi dacă doriţi să participaţi) şi Adrian Săhlean ne-au vorbit despre o temă care va fi dezbătută cu această ocazie, aceea a traducerilor de poezie. Opt traducători profesionişti, printre care Cristi Stoileanu, Ştefan Stoenescu, Cristian Shenk şi Horia Ion Groza, vor fi prezenţi pe Zoom la „o milă altitudine”.

În continuare, simpaticul poet şi compozitor Marin Voican ne-a înveselit cu versuri satirice, urmat de scriitorul şi arheologul Liviu Lungu din Constanța, care ne-a vorbit pe scurt despre un roman al său – Minorama, dedicat frumoasei şi înţeleptei profesoare americane Băeşu Eveline şi altul dedicat lui Ovidiu, cu ocazia a două mii de ani de la naştere.

Apoi, a urmat prietenul nostru, avocatul Dorin Nădrău, cu o prezentare impresionantă despre un mare român, uitat pe nedrept şi anume istoricul şi criticul literar Basil Munteanu (9 nov. 1897-1 iulie 1972). Fapt inedit – a cunoscut-o pe nepoata lui Basil, pe nume Ruxandra Shelden. După această excelentă evocare, a revenit marele nostru prieten, gorjeanul Marin Voican cu alte poezii şi în plus, ne-a făcut bucuria de a ne trimite două arii din opera TRAVIATA, de Verdi (SEMPRE LIBERA şi BRINDISI), interpretate de cunoscuta soprană Rodica Gabriela Anghelescu. În plus, Marin ne-a citit un comentariu elogios al lui Constantin Arvinte, despre soprana Rodica G. Anghelescu, soția sa. Aș fi dorit să o aduc în „sala Zoom” pe diva Virginia Zeani, dar nu a fost posibil. O sa-i mai iau un interviu cu altă ocazie.

Profesorul Ion Dur ne-a sugerat ca ar fi fost bine sa începem cenaclul cu această muzică înălțătoare și să-l terminăm tot cu muzică. În plus, a avut cuvinte de laudă pentru întâlnirile noastre . Ne-a mai vorbit despre corespondența lui Basil Munteanu cu Vasile Băncilă, despre care a scos recent o carte. Ne-a mai sugerat sa revenim asupra acestui mare om de cultură român, idee pe care a sustinut-o și Anca Sîrghie și așa vom face. De la o frumoasă metaforă a profesorului (picnic poetic) a venit vorba de cățelușa frumoasă a avocatei scriitoare, Victoria Necula, pe care ne-a prezentat-o și despre care am aflat ca se numește Dora și are un an și trei luni. Mai înainte, am prezentat o insectă canadiană telegenică, de marimea unui licurici, cu dungi roșii pe extremitățile aripilor și pe care niciunul din vecinii mei născuți în Canada, nu au recunoscut ce este, cum se numește. Nu-i așa ca Zoom-ul are avantajele lui de a cunoaște lucruri noi? Ce frumusețe de insectă!

A urmat Gheorghe Cărbunescu, un alt gorjean de vază, poet, compozitor și interpret de romanțe, foarte îndrăgit de participanți, care ne-a recitat minunate catrene umoristice şi ne-a oferit minunata romanţă Am iubit doi ochi albaştri. Dorul de România ne-a copleșit.

A urmat un alt moment emoţionant, despre viaţa şi opera lui Nicolae Batzaria (20 nov. 1874-28 ian. 1952), scriitorul copilăriei distinsei noastre colege Melania Rusu Caragioiu şi al copiilor din România, între războaie. A murit martir în închisorile comuniste. Și-a dat ultima suflare în braţele marelui meu prieten din Florida, regretatul prof. dr. Claudiu Matasa, fost coleg de facultate şi prieten cu generalul Mihai Pacepa. Ce coincidenţă – când Melania ne-a propus această minunată şi necesară comemorare, nu mi-am dat seama imediat despre cine era vorba. Excelentă prezentarea făcută de vicepreședinta ASRAN (cu emoţii vizibile) care ne-a mers la inimă.

Am urmat eu, cu o prezentare, despre un alt scriitor aproape uitat – Virgil Gheorghiu (15 sept. 1916, Războieni – 22 iunie 1992, Paris), care a fost cel mai cunoscut scriitor român în Occident, după 1949, în urma publicării celebrei cărţi A 25-a oră, tradusă în peste 40 de limbi(!). A publicat peste 30 de cărţi, iar abia în perioada 1990-2019, i-au fost traduse în limba română şi publicate în ţara lui natală, însă numai 10 cărţi. Am arătat (m-am lăudat) cu cele 4 cărţi ale lui în franceză, din biblioteca mea. Aşa cum era programat, istoricul Sebastian Doreanu ne-a arătat vreo 7 cărti de Virgil Gheorghiu din biblioteca lui și ne-a vorbit cu multă competență (ca de obicei) despre „scandalul” de la Paris, generat de Monica Lovinescu, cea care i-a tradus cartea A 25-a oră din română în franceză, nemulţumită că nu a fost plătită suficient. S-au aflat lucruri noi, foarte interesante şi s-au făcut intervenţii deosebite (Marian Costache, Gheorghe Cărbunescu). Controversa legăturii dintre valoarea operei şi caracterul autorului, a rămas nelămurită. Continue reading „Alexandru CETĂȚEANU: Pe ZOOM, din Montreal – activităţi culturale în timpuri grele” →

Veronica BALAJ: DE DRAGUL LIMBII ROMÂNE

Noutate în felul cum se poate desfășura un cenaclu literar cu participare simultană din mai multe țări.

Confrații noștri din afara granițelor țării, sunt, uneori, mai inventivi , mai dornici să -și arate dragostea pentru limba maternă. Nu am auzit nici în SUA, nici în Canada, nici în Spania, folosindu-se fraze hibride, în care să fie amestecat și câte un cuvânt din altă limbă pe care ei, de altfel, o exersează zilnic la locurile de muncă și pe care și-au însușit -o ca pe a doua formulă de exprimare. Lucru absolut firesc din moment ce au ales o viață în alt teritoriu geografic și cu alte coordonate socio-culturale.

Aduc drept argument doar o recentă acțiune culturală,desfășurată luni, 17 februarie, la sediul cultural din Cotes-des-Nieges, Montreal din cele multe pe care aș putea să le enumăr nu doar eu, ci, mai cu seamă actanții care se implică în varii asemenea moduri de comunicare și de păstrare a limbii materne..

La Montreal, Canada, unde, se știe conviețuiesc foarte multe naționalități și unde, prin lege, fiecare își poate prezenta aspecte ale culturii lor, în deplină libertate, adesea, acestea, pot intra într- un plan de susținere financiară din partea forurilor canadiene, aici deci, sunt multe manifestări culturale românești. Nu insist asupra detaliilor pentru că, în cazul acesta, la care mă refer, este vorba de o exemplară dăruire emoțională, de consecvență în organizarea unor manifestări, diverse, în numele limbii române, iar pentru buna reușită și rezistența în timp, oameni de calitate aleasă, români stabiliți în Canada, și nu numai aici, {dar azi, mă refer doar la acest loc} , mulți români -canadieni, scot bani din buzunar pentru organizarea unor manifestări în care limba română și cultura moștenită sunt la rang de emblemă.

Nu ni se pare puțin lucru ca, timp de trei ore, scriitori, din Canada, din SUA și România, profesori de la Universite de Montreal, pictori, designeri, Marc Marinescu organizatorul festivalului de renume, să participe la înființarea unui cenaclu literar. Ei bine, nu e chiar un lucru banal!

Cenaclul revistei „Destine Literare”, o publicație recunoscută ca fiind internațională, cu o vechime de 14 ani, înființată de cunoscutul mecena cultural, poet, Alexandru Cetățeanu, și… care deține cred un record în numărul de prieteni, artiști de toate genurile, pe care-i are pe mapamond, a mai avut o inițiativă. Este chiar o noutate în felul cum se poate desfășura un cenaclu literar. Mai exact spus, a fost utilizată tehnica întru folosul comunicării la distanță prin voce și imagine, chiar dacă invitații erau din SUA, precum Florentin Smarandache, profesor renumit în matematică, existând un semn care-i poartă numele, autor al unui număr impresionant de volume, acum, vicepreședinte al noii formațiuni literare, „ASRAN”, adică ”Asociația Scriitorilor Români din America de Nord”, fondată de același inimos, inventiv, Alex Cetățeanu. S-au adăugat, tot din SUA, mesaje de la poetul româno-american Mircea Ștefan, de la doamna Dana Opriță, scriitoare, noul redactor șef al revistei menționate, jurnalista Cristina Balaj Mihai, din Ottawa, de asemeni vicepreședinta ASRAN. Din România au transmis cuvinte de apreciere pentru înființarea ASRAN, dl. Liviu Pendefunda, medic renumit, membru al Academiei Române și scriitor, Constantin Lupeanu, scriitorul care-i greu de egalat în traducerile realizate din literatura chineză și lista va continua să se lărgească în următoarele ședințe ale cenaclului „Destine literare”.

Din sala închiriată pentru patru ore, una fiind rezervată pregătirii evenimentului, Alexandru Cetățeanu în calitate de fondator al revistei menționate ,dar și ca președinte și fondator al ASRAN, a condus lucrările în stil elegant, deschis, colocvial. În deschiderea intervențiilor din sală, a vorbit doamna Melania Caragioiu, poetă și deținătoarea multor premii literare, implicată activ, în toate acțiunile comunității, mai cu seamă în cele literare, și dumneaei fiind membru fondator și vicepreședintă ASRAN. Iintervenția lui Marc Marinescu, artist, grafician de renume, a fost un deliciu intelectual prin cele spuse și, deopotrivă prin surpriza de a prezenta primul număr al revistei „Destine literare”, de acum 14 ani, unde a semnat un logo, a făcut grafica și a coperților exterioare și a postat pe coperta interioară, fotografia lui Mircea Eliade reușind să individualizeze și să scoată la vedere câteva dintre titlurile cărților din biblioteca lui Eliade care, apărea discret în fotografie. Un fapt de restitutio în istoria literară!.

Prezența lui H.D, Silvian a fost și de astă dată un mic spectacol, dat fiind meseria sa de actor dar și artist grafic și scriitor. A recitat versuri în stil propriu și, a primit aplauzele bine meritate. Doamna Ana Maria Surugiu, având la activ 45 de ani de jurnalism, a interacționat plăcut cu publicul, de mai multe ori, în luările sale de cuvânt, iar momentul când Carmen Doreal, poetă și artist plastic, descendentă din familia pictorului Țuculescu, a fost investită în funcția de președintă a cenaclului care secondează revista „Destine literare”, a fost unul de entuziasm. Prietenia, încrederea, dorința de-a sluji limba română împreună a fost evidentă.

Alt moment de coloratură, foarte spumos exprimat, l-a susținut poetul George Filip, care-și asumă titlul de „Poet total!, renumit, recunoscut, vechi promotor al culturii române în metropolă și în țara de adopție. Lucrările picturale semnate de Patricia Medana Mihai au fost element de coloratură mai ales la momentul fotografiilor.

De remarcat aportul lui Valentin Luca, specialist în realizarea vizuală a multor materiale media, așa că, filmarea întregului eveniment va intra în portofoliul cenaclului. Prezentarea unui nou membru, în persoana unei poete cu talent spontan, Carmen Stănescu, a fost întâmpinată cu bucurie, primirea fiind un semn de amiciție garantată.

Nu am stabilit o ierarhie a prezentărilor, de aceea, a nu se lua în nume de rău că notez spre încheiere, prezența profesorului Andre Seleanu, care a ținut un discurs despre lucrarea sa de critică de artă comparată. Doct, cu idei proprii, a conturat succint o imagine a artei contemporane de sorginte latină.

Cultura, în oricare epocă nu s-a putut face cu doar câteva persoane ci, în largă comunicare, așa că, trebuie să luăm în seamă strădanile care aduc un plus, oricât de mic, în mersul istoriei. Drum lung revistei „Destine literare” și, desigur, pentru „ASRAN”, urări de succes!

–––––––-

Veronica BALAJ

Membru fondator ASRAN

Montreal, Canada

20 februarie 2020