A fi român înseamnă să te întorci mereu la rădăcini, să simţi nevoia de a fi acasă. Dorul e un cuvânt ce nu poate fi redat exact în alte limbi, iar ,,te iubesc” sună cel mai bine în româneşte. Aşa cum spune şi Tudor Muşatescu: ,,Dorul e român; dorinţele – internaţionale.”

A fi român înseamnă să-ţi păstrezi bucuria chiar dacă ai suferit atâţia ani condiţii vitrege, să ştii să dăruieşti când eşti sărac, să ai sufletul mare când casa e mică, să-ţi păstrezi speranţa când ani de negură s-au aşternut în ţară şi să ştii să fii puternic. Când spui România te gândeşti la ospitalitate, la oameni frumoşi, la locuri încântătoare, adevărate paradisuri unde te simţi binecuvântat, la mâncare bună, la tradiţii, la valori de necontestat care au trecut graniţele tării – Mihai Eminescu, Constantin Brâncuşi, George Enescu, Gheorghe Hagi, Nadia Comăneci, Mircea Eliade –, la prietenie, la căldura umană, la acea sensibilitate aparte şi dragoste.

 

Unirea și Dorul

Când nu mai știi cine ești,

Oprește-te și întreabă munții.

Forța de neînvins în ei găsești,

Culege-le zăpada demnității.

 

Când nu mai știi cum să curgi,

Privește atent plimbărețul izvor

Și învăța prin dureri să alergi

Adâncindu-te în văile de dor…

 

Când tânjești după infinit,

Du-te și soarbe în gând marea,

Ridică-te pe-un val spre zenit

Și mângâie cerul precum pasărea.

 

Când nu mai știi cine ești,

Oprește-te și întreabă clipa

Vei afla că ești tot ce iubești

Ești zbor și, în același timp, aripa.

 

E ușor să vorbești despre viață,

Mult mai greu este să o trăiești.

Nu fă din ea fiere, ci speranță,

Prin fapte bune să te iscălești…

 

Basarabie și Dulce Bucovină!

Despărțite fără nicio vină

Și toți strămoșii care zac în humă

Vă așteaptă la sânul ei, Patria Mumă.

 

Cine ești tu? Cine sunt eu?

Muntele, izvorul, vântul, codrul,

De la primul cuvânt rostit de Dumnezeu.

Purtăm în sânge Unirea și Dorul.

 

Lavinia Elena Niculicea

(Poezia face parte din Antologia literară ,,Scriitori români uniți in cuget și simțiri la Centenarul Marii Unirii”)