FLORI ALE IUBIRII
Idee, gând și meditație
Și cuget,
Mărturisire în adânc
Și adevăr
Și facere
Iubito,
Și-n zori de zi,
La început de vară
Prima iubire a văzut lumina
I-a fost pe noi,
Tu mamă și eu tată
Să fim în fericire,
Avem primul copil.
Copila vieții noastre
În brațe-am prins
Și amândoi
În legământul vieții
Am tot parcurs
Din drumurile bifurcate ale vieții.
A doua floare-a noastră
Lumina-ntrezărit
Într-un sfârșit de iarnă.
Cu două flori
În glastra vieții
Iubito, am suit și calea,
De multe ori umbrită,
Durerea nu ne-a-nvins
Și-am străbătut drum greu
Cu nori și vânturi reci
Și-am tot urcat
Prin ploi, prin negură
De lume cu nevoi
Noi, amândoi, și florile din glastră
Am străbătut în lacrimi
Și drumuri și poteci
Cu bariere
Părea o lume albă
Însă umbrea cu-adânci nevoi
Dorința noastră de a fi
Și ne plecam ca salciile
Când grele vorbe adânceau
În neștiut fiindul.
Eram ființe asupra cărora băteau
Și vânt cu tunete și ploi
Și nevoința lumii reci
Ce pe poteci
Agonizau
Și îi vedeai orbecăind în plină zi,
Și nu știau că-n fața lor
Cad oamenii
Plângând, cu ochii-nchiși vedeau
Cum mâna vieții ce-și doreau
Spre ei se îndrepta
Ca din cărările umbroase
Să vadă calea
Spre lumină,
Să lase-n urmă și nevoi,
Și negrul din privire,
Toată durerea
Ce freamătă în sufletul pierdut
Al celor mulți
Care se pierd,
Plăcerea este în viciul
Lumesc al lumii
Cu rânjet rece
Înfioară și timp
și spațiu mărginit
Se pierde lumea
Se-ntoarce în nimic,
Nimicul este totul
Și tot va fi cuprins
De focul care-n spațiu
Încinge ce e existent,
Ucide,
În neființă trece acel
Ce-n timpul vieții
A fost pierdut
Și prins în cercul strâmt
Al necunoașterii,
O lume albă în lumină
Trăită-n neagra beznă a ignoranței.
Eu calea am urmat
Ce-n suflet am simțit-o,
De mână ne-am ținut, iubito,
Și glastra cu cele două
Flori albe
Ale iubirii noastre.
Boboci în dragoste
Și-n împlinirie
Petale albe strălucesc
Și printre flori
Sunt îmbierea vieții noastre,
Ele au crescut
Și-au dat la rândul lor boboci,
Iar noi, plecați
În liniștea cunoașteri-așteptăm
Lumina să coboare înspre umbra
Bătrânului cais
Și obosiți, iubito,
S-adormim.
–––––––––––
Ştefan Lucian MUREȘANU
7 septembrie, 2018