Mă rogi să plec…
Mă rogi să plec, să nu-ți văd lacrima
Când sufletul îți plânge în tăcere,
Nici eu, nici tu, nu am întrebat inima
Dacă și-a pus platoșă, pentru durere.
Mă rogi să plec, dar amintirile rămân
Incandescente, dureroase răni adânci,
Oricât de departe voi fi, nu pot s-amân
Ecoul dor … reverberând printre stânci.
Pe drumul plin de regrete când voi porni
Presăra-voi în urmă cenușă fierbinte,
Să recunoști cărarea … spre „a iubi”
Prin mistuitoare aduceri aminte …
Privirea-mi înapoi n-o voi întoarce
Voi pleca fără regret spre veșnicie.
Zâmbind cât timpul caierul și-l toarce
Un ultim bun rămas, atât a fost să fie…
Nu pot să spun adio, poate va urma,
Cărări de iarnă troienesc visarea.
Între noi, fluturi de iubire vor zbura,
Când în suflet va reveni primăvara.
—————————–—–
Sofia Doina GAVRILĂ
17 noiembrie 2019