m-apucă așa-ntr-o doară
să-mi răsfoiesc tot lutul ce-mi șade
sub picioare, știți
e ca o carte neprinsă în cotoare
ce se rescrie-n albul mormintelor din aer
pământul,
rămâne jos, cu susul cerului
sub timp,
timpul, am spus-o mereu,
e ultimul echivoc al celor ce calcă ape
între două sau mai multe lumi
de răsturnare,
mai multe lumi, câte una pentru fiecare
concavă doar secunda
relantiul morții, cronicizată în avatare,
suntem cu toți mărturii
că merele mai cad încă pe capete
solare,
păcătuim veșnic mâncând viermi lângă
prada ce așteaptă însângerată
proaspăt,
vânători proscriși cu mâinile goale
vom rămâne fără dinți
căci ne hrănim din moale-n moale,
pauze între linii paralele de vomă
post mortem,
pauze lungi, atât cât creierul ne zboară
intinând văzduhuri fără dungi de
nechemare,
oare ne mai dor oasele genunchilor?
…
intermezzo între două lumi,
m-apucă așa-ntr-o doară
să răsfoiesc de câte ori se naște
UN INFINIT ÎN EFEMER…
Onirică vegetală
între mine și clipa următoare
îmbrăcată în solzi de pește
e doar,
marea moartă.
…
eviscerat, corbul mâniei
stă suspendat în aerul ploii scuturând
momâi încrustate-n nori
poligloți,
le iau și le fac cafenele de bărbați
cu umerii goi
de-naripare,
intre mine și clipa viitoare
trezirea, e un alb de nimic meschin
o, vâltoare…
caligrafic vorbind relieful viselor
în constituția leprosului
seamănă cu semnătura
febrei roșii
printre arici de balustradă,
naosul frunții prinzătorului de fluturi
galbeni,
e margine pe ochiul închis
in flori din rumeguș astral,
…
mai înfrunzesc câteodată
pe lemnul dulce
al unui buzdugan de Poseidon
parental,
atunci visez doar stradal
și cu brațele învelite într-o secetă mare,
giratoriu mă lepăd
de mine,
mă reduc la o tufă de trestie surdă
unde se pișă toți melcii burgunzi.
Rătăciri
La maluri clipele sunt veri
indubitabil ademenind morgane,
în larguri valuri sunt doar obosind păreri
docheri de vise în arce fără dane.
Luceferi strâmți cu ziua iau la harță
sub cer, pavilioane de pirați,
stau șerpi în soare cu luna în balanță
și cer tribut adamilor, ce nu mai sunt bărbați.
Delir, beții și salamandre oarbe
stau toate-n campinguri de dezgropat străbuni
pandora unui Tu in stalactite doarme
dar cheia ei la mine stă printre nebuni.
Corăbii îngropate uitărilor din zări opace
mai jeluiesc sirene cu tiare de sperjur,
ecoul surd ce pune moartea-n pace
ademenește fiordul tăcerilor ce vin retur.
Poetic stau în largul unor rime,
cu capul aplecat printre cuvinte ocolind
statui de cratime voit andine
și-mi duc semnu-ntrebării nimicului din gând.
Doar rătăciri, iluzii dospite în frivol
suntem cu toți învălurite, neștiute avatare,
mă uit la mine fix și răni mai vechi mă dor
în vindecarea unor rătăciri din vara viitoare!…
Dimineți…
Dimineți se suspendă
e visul prea dulce
ori
ochi ard pe rug,
avem răsărituri pe-o undă sau
nu mai e soare pentru cei
ce nu dorm,
pe mese de tihnă și-n lama de plug
s-aud bombe varii când demonii umblă
pe chipuri de carii
cu timpul zălud,
în umbra din drum miros echinocții
a pulberea nopții
o noapte cât veacuri rotind amânari,
dimineți în pagode
iluzorii bolânde, dimineți cu mult soare
și pomi în pereți,
samsari de liniști și pace
aprind lumânări în schituri opace
pentru dimineți nevândute
la morți fără preț,
poeți se vorbesc pe trestii de clipe
cum că cuvinte mai scriu
lepădate în colbul ceresc,
în cronici vandale cu tuș purpuriu
la capătul ființei străbune
în nimburi,
că-n ore furate se vând dimineți…
————————–
Simon JACK
Israel
Septembrie 2019