lespezi de-ntrebări prin muguri
ofiliți de-o karmă grea
arcuiesc cotidianul unei străzi din
mintea mea,
străjuite ceruri blânde de apostoli
cam fuduli, inroșesc meridiane crucilor
din false guri,
auzita-mi din chenare ipohondre de
eter, cum că cercuri bipolare
ca un fel de nimb…echer,
se mai fac și astăzi umbre pentru sfinți
cu gândul chel,
despre închinare banul fie el și ortul
popii a ajuns mărire sacră într-o lume
adunată în chilii cu demoni fermi,
parcă zboruri se adună la festinul
unui Iudă ce a căpătat din aripi toți arginții
de prin beciuri mult ticsite
cu ofrande,
zboruri merse în picioare nicidecum
pe cerul strâmt,
numai fum, numai prigoană
cică dorm adami prin raiuri mult ferite
de păgâni, e un zero mare-n ornic
nu-l vedem dar îl blamăm se orânduisec
solstiții, luminiști fac echinocții după
bunul plac în gnoste,
graaluri din rugină veche în pereți stau
pentru case unde semnul morții doarme
laolaltă cu cei treji,
de prin lume adunate se mai spun
povești cu feți, la ferestre imbâcsite stau
centurioane oarbe de minciuni cu harapi
buni,
mi-este somn pe-un leagăn sumbru
legat norilor din fier, plumbuit un vis de
seară cam ca prima zi la moară,
se așează peste socluri antrenate pentru
domuri ce susțin un pământ gol,
voi dormi desigur pacea unei insomnii
vacante, de prin lume adunate doar
cuvintele se-ntorc,
dar rămân spre nerostirea unor veșnice
indepărtări, unde tot ce-i rău sau bine
se numesc…voit, uitări.
Vrăbii
mai alaltăieri ținurăm
eu și martorii din umbre un planton
subsidiar, peste templieri cu arcuri
ce păzeau în giulgiuri albe
un apus incendiar…
am văzut cum timpul plânge
pe la colțuri de amiezi,
cum din marea unui glod de vară
prins în valuri de lumină,
se fac scoici meridiane într-un
umblet intomnatic
resemnat în efemer,
chiar și spânzurați salvarăm
de la moartea ruginie,
am găsit pe coridoare în păduri
cu trunchiul trist,
colivii cu vrăbii care stând închise-n
zboruri blânde
fac zăbrelele fuioare pentru ierni
cu focul nins!…
Nu am ce să ascund
Neîmplinirea frunzelor în arbori
de chihlimbar strigă pe muțeste în
alfabetul păsărilor
de mucegai,
sus
cerul e un talant la schimb cu nordul
vioriu,
jos
se plimbă timpul prin catacombe
de lumină repetentă,
nu am ce să ascund
intre toate astea,
eu
mă răsucesc în placenta unei regine
din stupul plin cu mierea
neînceputului de la ferestre
unde se-adapă
caii fără câmp!…
Miez
Îl știu pe dumnezeu
din fiecare boabă de aer pe care o calc
sub talpa goală,
l-am auzit cum respiră odată cu mine
sub tina cărnii
ce-mi ține gravitația sufletului
pe locul primului Adam
fără coastă,
și tot cerul ăsta cu zburătoare de monolit
il știu din moalele aripilor
al căror îngeri plutesc deasupra unor
fluierături de trădare,
toți arborii și florile scăpate printre arce
marea din ape plumbuite
de necălcarea Lui,
le știu pe după rostul iezuiților
vânduți cu ocaua mare la desfacerea
zărilor în patru temple
de lacrimi,
il știu pe demon odată cu nechemarea
mea la cina cea de taină,
pe vremea când în toate roadele
in loc de miez
erau doar sâmburi și eclipse solare…
Paralelism
perspectiva de a rămâne captiv
in statornicia dintre două anotimpuri
mă gâtuie de tăcerea
buzelor târzii,
și învieri de bocete în moartea vie
a marilor schimbări,
cortegii de lumină pară în vreascuri
fără parte,
bocitu-i partea femeiască a toamnelor
samsare în lupta umbrei
cu morile din nori…
ginta pigmeilor cu aripi
ce se ascund în ramuri însemnate
de tropicale înfrânări,
sunt foștii greieri ai cerului
subpământean,
niciodată nu se-ntâlnesc rapsozii morților
cu vocea divinului strivită-n
zidul unui geam,
cu spatele la odoarele pământului
geamăn cu marea,
privesc pierdut în fumul unui vis,
coloanele de verde
ce ieri mi-erau umbrare
și azi sunt torțe selenare,
luminând paralelismul unui zombie
cu rătăcirea unui gând
prin paradis.
Căzătoare
Neterminate zile-și cad ora la pământ
in josul clipei ornice bat sfârșitul,
Pustiul respirației se face-n cer curgând
fereastră între ploi înlocuind zenitul.
Miroase-n brazdă a viță și saivane goale
fântâni tânjesc la cumpene de sete,
Se-aud în vetre cum focuri sting în foale
iubiri din fum și zări aprinse-n bețe.
Sunt pretutindeni magii în arămii hotare
hore crepusculare se învrăjbesc în mit,
E-un anotimp arid de botezat cvartale
in căzătoare frunze sub rodul adormit.
Si tot ce-i viu murind renaște din repaos
tot din repaos se fac martire umbre,
C-așa-i și lumea își poartă ordinea în haos
ademenind himere din visuri fumegânde.
***
Libertatea e cea mai sublimă formă
de a rata infinitul !
————————–
Simon JACK
Israel
Septembrie 2019