Antet
Timpul trece voalat prin chimii
adesea sumbre,
precursor de fețe docte sau de măști
neurgisite în argile lenevind
nenăscute, adormite,
e un joc al indolenței plăsmuit în raiul
minții când eram neîmbrăcați,
dădeam vina pe-ntâmplare că eram
numai noi doi, aveam mâini aveam
și aripi tot pământul deasupra
chiar și cerul de sub ploi,
din adâncuri largi de ape aveam duhuri
neumblate, peștii toți și salamandre
nonculori cu nimburi pure
adumbrite de fiori,
mergeau laolaltă leii lângă miei crescuți
de post, demonul făcut în șarpe
era doar copil și prost,
timpul trece voalat neștiut luminii-nalte
trece doar și numărând patru anotimpuri
oarbe, ne-am trecut și noi cu dânsul
fredonând acest,,cuplet”,
nu mai suntem singuri dară nici nimic
de-avut să doară, mai sperăm în plânsul
ierbii sub pământul altui eden
pregătit și scris de-o șchioapă sub
cireșul unei nalbe ca un nevăzut
antet.
22 iulie 2019
Satiră cu clovni spânzurați
Câteva corecturi pe vicii de-amiază
și pot sta liniștit pe meridianul
unei duminici evadată din lanuri de maci
trecuți,
in fapt duminicile mele sunt gări la capăt
de lumi cu peroane strivite-ntre ceruri
oglindind propria-mi liniște obșteasca
colorată în roșu urban,
cândva mi-am pierdut toți corbii de stradă
și toate nucile din podul casei
cu pedepse,
rămas fiind sărac boem de promenadă
mi-am cules singur cu mâinile pline
de apă, toate vrăbiile pe care le-am găsit
in anticariate pline ochi cu cărți de geometrie
păsărească și le-am făcut plimbări
de toamnă-n toamnă,
până ce am devenit triunghi isoscel
in propriile mele aripi,
și uite așa câteva corecturi de amiază
vrăbiile mele pline de apă, cojile nucilor
nemâncate din mansardă,
cu toatele sunt clovni spânzurați pe un
meridian de satiră fără viață.
p.s.- e musai să fie duminică !
23 iulie 2019
Omniprezent absent
Ascultă-ma pe mine
dovadă vie,
că încă îți vorbesc copacii duși de noaptea
aleanurilor noastre înfrunzite
o aură tipsie ce-ți poartă-n adormire
inrămurite visuri în boluri de trifoi,
atinge-ma și speră, cucernică strivire
că ai cuprins în stele tot cerul
cu ferestre ce se deschid în nori,
și ploile-obloane ce ne-au udat de noi
in patul necredinței,fi-vor martore
pe mâine în amforele goale ce plâng
in luturi arse de focuri de iubire
nestinse-n lacrimi surde pe brazde
aplecate de fluturii strigoi,
nu simți că umblu gol în tine răspândită
pe trupul meu atol de magică strigare,
că-ți sunt la poarta picioarelor deschise
livadă de santaluri în moscuri bicefale
imbărbătate tandru de îngeri nestruniți,
chiar și pe glezna ta tămâia sărutului
oval duhovnicește libidouri ascunse
intr-un pătrar de lună ce tremură-n hotar
cu pustnici iezuiți,
sunt peste tot, dovada vie a morții fără
nopți de alchimie, dar nu mă poți vedea,
e ochiul tău închis, omniprezent
in mine, sunt peste tot pe margini de
boltire arameică plutire deasupra sânilor
tăi alăptând Adamul decadent
fosilelor virgine din coastele unite să
fabrice mereu pământ,
ascultă-ma pe mine și arborii crescuți
deasupra a tot ce ne-am iubit,
o aură tipsie iti poartă-n reverie mai viu
ca altădată un dram de fericire într-un
prezent absent !
24 iulie 2019
Tablou incert
m-am dezlegat de fiara pământului pătrat
din forcepsul durerii,
reîntâlnesc în aer visare avorton
de-mpiedicare
in propria-mi silință, în pietre verticale
și zboruri din beton,
brațul are miros
de îmbrățișare lentă cu opiul unui
ștreang sucit,
prea complicat să radem barba
unui sinod întreg de erudiți,
nebunia tufelor de lăcuste
ascunde un moise suferind de linxul mării
eu mă dezleg de fuga vămii
în turnuri Babel de uituci,
Tu
mai albă ca-ntrebarea miresei la mezat
de îngeri grafologi,
imi scrii cu plânsul mierii iubirea
ce te poartă, angelică chindie
in rânduri de cuvinte pe greabănul
uitării,
tablou incert pentru stângaci…
24 iulie 2019
————————–
Simon JACK
Israel
Iulie 2019
(foto internet)