Dă drumul tăcerii!
Agață-ți iubirea de-o rotocoală de fum,
Cu gândul plecării din gânduri nebune,
Aprinde-mi țigara, dă-mi voie să-ți spun:
„Iluzie seacă a fost o-ntregire mânată
De timpul ce conjugă un verb de a fi,
Nevrând să îți fiu amar în ispită,
De astăzi eu plec…de ce să mai vii?”
Am cuie bătute în visarea de mâine,
Răsună prea tare lovituri de ciocan,
Pe muchia tivită cu lacrimi neplânse,
Trag fumul din tine-ncercând să te am.
Durerea de-o viață ce-n viață mă ține
Și gândul că mâine-am dat drumul la mâini,
Ucide un vis cu gânduri păgâne,
Ucide blestemul că încă-ți mai sunt.
Mă-ntind pe-o planetă ce-i moartă, desigur,
Îmi cânți cu o voce suavă priveghiul, sublim,
Răspund din moarte, asa se mai cade,
Îngenunchează izbânda ce-aș fi putut să-ți mai fiu.
Ce lună albastră anină de stele!
Ce stele-n șirag îmi strigă gândul dintâi!
Aprinde-o țigară, dă-mi mie doar fumul,
În gândul strigat în tăcere, rămâi.
———————————–
Simina PĂUN