Nețărmuită clipă
Nețărmuită clipă!
Mă-ntorc spre tine lume!
Mă-ntorc eu, cel stingher.
Sfiit, smerit, neliniştit în viață,
Mă-ntorc spre nicăieri.
În moara nerăbdării
Am măcinat aievea
Şi pietrele de mult mi s-au tocit.
Cuvinte grele, am tot rostit aiurea,
Cuțite-n piept, ades, am tot înfipt.
Ce am crezut că iau cu mine?!
În fața morții nu am ştiut că n-am răspuns.
Cafea sau whisky, să o tratez aşa cum se cuvine,
I-am pus în față, dar ea, în mine a pătruns.
Am fost habotnică cu timpul.
Pe uliți fără şanțuri, am alergat desculț.
Şi bolovani, şi pietre simțeam în talpa goală,
În inima-mi pustie, nimic nu a pătruns.
Când am gustat din viață,
Din palme mi-am făcut căuş…
Dar am simțit a ei dulceață…
Şi palmele…..prea iute-am desfăcut.
Nu am ştiut să fiu frumoasă.
În ape nu m-am oglindit.
Nu am băut din ape de izvor neîncepute!
Că viața trece atât de iute… nicicând nu am gândit.
Mai ştiu că moare lumea prin spitale.
Copiii trişti rămân fără părinți.
Parinții fără prunci se roagă- n sfântul soare!
Nețărmuită clipă!
Opreşte clopotele morții!
Coboară dintre sfinți!
Cine mi-a spus că-n viață se şi moare?
Cine mi-a dat din bucurie, să o simt?
De ce îți sunt acum…datoare?!
Nețărmuită clipă!
Spre mine,
Întoarce-te puțin!
Viața
Viața fără ochelari de cal!
Viața, e tot timpul carnaval.
Când pe scena te-ai urcat,
Nimeni nu te-a întrebat.
Ți-ai intrat direct în rol.
Plânset, urlet…..?
Nu ai spor!
Poate nu ai vrut sa vii!
” Vrem şi noi, însă, copii! ”
Poate numele nu-ți e pe plac…
Ce contează!
Eşti doar om- „pe scena: tac”.
În culise, doar cu tine,
Tot ce n-ai, ți se cuvine.
Dar să ai? Ce faci, să ai?
Doar aştepti, din coate dai!
Dai din coate, nu din mâini,
Să trăieşti printre stăpâni.
Când din mâini încerci să dai,
Viața strigă: „Sus! Pe scenă! Hai!”
Şi te-mbraci iarăşi în rol,
Sufletul ți-e adesea, gol.
Şi încerci să te-nțelegi,
Dar nu ştii ce să alegi.
Vrei să stai întins la soare?!
Viața….’ți dă nisip cam tare…
Vrei să zbori cu aripi frânte…
Viața este ca un munte!
Te cocoți pe el grăpiş,
Te odihneşti, doar pe furiş
Sufletul când să ți-l tragi,
Viața fuge-n rugi de fragi.
Şi rămâne-nsângerată,
Toată este zgâriată.
O-ngrijeşti cât poți de bine,
Ea…se scurge….
Nu mai ține!
Ți-o strângi toată într-o urnă,
Nici când pleci nu-ți ştii de urma.
Vii şi pleci, nu când vrei tu!
…………………………………………..
Pleci….
Te duci……
Te cheamă…..nu?!
––––––––
Simina PĂUN-MOISE
12 iunie, 2018