„Nu poți trata trupul unui om fără a te apropia de sufletul lui” este profesiunea de credință a scriitorului-medic Francisca Stoleru din Israel.
Francisca Stoleru s-a născut la Dorohoi și a absolvit Facultatea de Medicină Generală din Iași în 1960. După cuvenita stagiatură efectuată într-un sat din Bucovina, ajunge la Spitalul Municipal din Constanţa. În 1971 a emigrat în Israel unde lucrează ca medic de familie la Haifa. Debutează în 2001 cu volumul de proză scurtă „Cuibul de viespi”, publicat la Tel Aviv, urmat în anul următor de un al doilea volum de proză „Vioara cu arcuş fermecat”. Primul roman, „Bulevardul Tomis”, îi apare în 2005, la Bucureşti, la Cartea Românească. Un alt roman, „Migdalul a înflorit a doua oară”, e tipărit de Editura Libra, iar apoi cărțile de proză, lansările și participările la târgurile de carte se succed cu regularitate, în România și Israel. Francisca Stoleru este membru al Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Israel, al Asociaţiei Scriitorilor Medici din România și al Uniunii Scriitorilor din România. De mai mulți ani se ocupă de Cercul Cultural din Haifa, împreună cu Madeleine Davidshon și Biti Caragiale. (Sandrino Gavriloaia, jurnalist senior TVR Internațional)
***
Sandrino GAVRILOAIA: Când și în ce condiții ați ajuns în Israel? Vă numărați printre evreii vânduți de regimul Ceaușescu statului Israel?
Francisca STOLERU: Am ajuns în Israel în ziua de 3 februarie 1971, după o aşteptare de patru ani de la data depunerii actelor, timp în care am primit câteva răspunsuri negative. În momentul când am putut fi vânduţi, am primit aprobarea de a pleca; mai ales că pentru intelectuali se primea o sumă mult mai mare.
Sandrino GAVRILOAIA: Cât de repede v-ați adaptat noilor realități și cum v-ați descurcat din punct de vedere profesional? Ca absolvent al școlii ieșene de medicină ce ne puteți spune despre medicina românească?
Francisca STOLERU: Am venit în Israel împreună cu soţul, cu o fetiţă de 9 ani şi un băieţel de 3 ani. Eram doi medici tineri, sătui de regimul ceauşist, plini de speranţe, optimişti şi încrezători în forţele noastre. Am intrat la „ulpan” – unde locuiam şi învăţam limba ebraică, iar copiii mergeau la şcoală şi la grădiniţă. Acolo, în ulpan, veneau reprezentanţi ai diferitelor centre medicale pentru a oferi posturi medicilor nou veniţi. Pot să vă spun cu mândrie că cei din România erau cei mai căutaţi. Şcolii româneşti de medicină îi mersese deja faima. Ne-au fost recunoscute diplomele şi am putut alege posturile. Noi, de la început, ne-am îndrăgostit de minunata Haifa, oraşul unde înălţimile muntelui Carmel merg să întâlnească albastrul Mediteranei. Bineînţeles că mai aveam greutăţi cu limba, dar oamenii ne ajutau, erau obişnuiţi cu emigranţii din diferite ţări ale globului (re)veniţi în vechea-noua patrie. Desigur că nu totul a fost „roz”, dar după doi-trei ani, ne simţeam cu adevărat israelieni. În tot acest timp am muncit din greu, dar întotdeauna am fost recunoscători şcolii ieşene de medicină care ne-a pregătit pentru această muncă nobilă, aceea de a salva vieţi omeneşti.
Sandrino GAVRILOAIA: Cum v-ați dat seama de talentul de scriitor? Ca prozator, ce a primat în cazul dvs: amintirile din România sau noua viață din Israel? Câte volume ați publicat până acum?
Francisca STOLERU: E o poveste lungă. Încă din şcoală, din liceu, profesoara de limba şi literatura română a remarcat compunerile mele, pe care mă punea să le citesc cu glas tare în faţa clasei. Mici întâmplări sau personaje de pe stradă mă inspirau. Dar, pe de altă parte, mă obseda ideea de a ajuta oamenii în suferinţă. Aşa că, după bacalaureat, am ales să urmez cursurile Institutului de Medicină din Iaşi, Facultatea de Medicină Generală. Au urmat anii de stagiu la ţară, anii de secundariat la Spitalul din Constanţa, examene, creşterea a doi copii, apoi, plecarea şi munca în Israel. Şi aşa anii au trecut cu iuţeala fulgerului; m-am trezit pensionară, dar cu capul plin de zeci şi zeci de teme, personaje, subiecte, amintiri, atât din România, cât şi din Israel, toate se cereau aşternute pe hârtie. M-am aşezat la computer şi… am început să scriu. Proză scurtă, apoi romane. Am publicat până acum zece volume. În afară de cele amintite de dumneavoastră, au mai apărut, la editura 24:ORE din Iaşi: „Poveşti de adormit părinţii” (2009), „Karin, mon amour” (2012), „Dansatoarea de flamenco” (2014), „Casa de pe Colina Doamnei” (2018), „Glasul roţilor de tren” (2019). Aș vrea să amintesc și „Cutia cu surprize” din Colecţia Opera Omnia Iaşi (2012).
Sandrino GAVRILOAIA: Aveți bune contacte cu scriitorii noștri, în special cu cei de la Iași, filială a Uniunii Scriitorilor din România care, în toamna anului trecut, v-a conferit Premiul „Ionel Teodoreanu” pentru romanul „Casa de pe colină” apărut în 2018. Ca scriitor, considerați că faceți parte din cultura română sau din cea israeliană?
Francisca STOLERU: Eu sunt membră a Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Israel -ASILR- şi am onoarea să fac parte şi din Uniunea Scriitorilor din România, filiala Iaşi, aşa că e normal să am legături strânse cu scriitori, critici literari, oameni de cultură din capitala Moldovei. Mai ales că Iaşiul este oraşul studenţiei mele, locul în care mi-am petrecut cei mai frumoşi ani ai tinereţii. Cele mai multe volume le-am editat la Iaşi, editori fiind poetul Adi Cristi şi Ana Parteni. Au vorbit şi au scris despre proza mea criticul literar Ion Holban, Mihai Batog Bujeniţă, Cassian Maria Spiridon, preşedintele filialei din Iași a USR, dar şi Răzvan Voncu, Dan Cristea şi Ion Adam din Bucureşti, Ion Cristofor din Cluj, Ion Ştiubea din Timişoara, Mihaela Albu din Craiova. Şi în Israel s-a scris mult despre cărțile mele. Am primit şi multe distincții: Premiul Ianculovici al Primăriei Haifa, Premiul Salonului de Carte din Iaşi şi multe altele de-a lungul anilor. Dar cele mai multe premii au fost pentru „Casa de pe Colina Doamnei”: Premiul editurii la Târgul de Carte din Copou şi, tot atunci, Premiul Cartea Zilelor Recoltei Editoriale, apoi Cartea Anului pentru roman social acordat de ASIRL Tel Aviv, odată cu medalia Cavaler al Limbii Române şi, în sfârşit, Premiul Pentru Proză „Ionel Teodoreanu”, acordat de USR, filiala Iaşi.
Sandrino GAVRILOAIA: Îmi aduc aminte cu plăcere de prima noastră întâlnire filmată, în Israel, cu mai mulți ani în urmă, la Cercul Cultural din Haifa. Aș vrea să aduceți la zi activitatea și funcționarea acestui cerc adresat vorbitorilor de limba română din Israel.
Francisca STOLERU: Da, îmi amintesc şi eu prima noastră întâlnire la Haifa. Pe atunci exista deja Cercul Cultural din Haifa, înfiinţat pentru a satisface dorinţa originarilor din România de a avea un loc unde să se întâlnească şi să afle noutăţi culturale din ţară şi de peste hotare şi, bineînţeles, vorbind româneşte. Noi, comitetul cercului, adică jurnalista Biti Caragiale, scriitoarea Madeleine Davidsohn şi eu, am făcut rost de o sală şi am început să ne întâlnim o dată pe lună, făcând lansări de cărţi, invitând scriitori, pictori, muzicieni, actori din Israel şi România, într-un cuvânt, tot ce e artă şi cultură. Pe atunci, publicul era numeros, sala era plină. Cu timpul, vorbitorii de limbă română s-au mai rărit, Cel de Sus îşi cere şi El partea. Însă noi continuăm, nu chiar în fiecare lună, nu chiar cu sala plină, dar mergem mai departe. Din păcate, acum, din cauza pandemiei nu ne mai putem aduna. Aşteptăm vremuri mai bune.
Sandrino GAVRILOAIA: TVR Internațional sărbătorește anul acesta un sfert de veac de la înființare. Știu că urmăriți canalul nostru și, implicit, evenimentele din România. Ce vă doriți de la TVRi și, de asemenea, ce ne doriți, nouă, celor de la TVRi, acum, la ceas aniversar?
Francisca STOLERU: Desigur că urmăresc emisiunile TVR Internațional şi sunt la curent cu tot ce se petrece în România. Pe de altă parte, TVRi mi-a fost alături la aproape toate lansările mele de carte la Bucureşti, iar la unele dintre ele chiar dumneavoastră aţi condus echipa de filmare. La lansarea romanului „Casa de pe Colina Doamnei”, doamna Liliana Văduva de la „Corespondent TVRi”, azi „A doua Românie”, a trimis o echipă care a filmat și mi-a luat un interviu. La „Romaniada” de la Eilat de anul acesta, tot TVR mi-a luat un interviu. Acum, la aniversarea a 25 de ani de la înfiinţarea TVR Internațional, mi-aş dori ca şi în viitor să fim în legătură, să vă interesaţi de evenimentele noastre din Israel. Doresc ca TVR Internațional să continue cu realizarea emisiunilor deosebit de frumoase şi interesante. Viaţă lungă!! LA MULŢI ANI!!!
––––––––––
Sandrino GAVRILOAIA
Jurnalist senior TVR Internațional
București – Haifa
23 iulie 2020