Ivan Lungu s-a dus!… L-am pierdut și pe el. În cartea mea de telefoane, cu numere din ce în ce mai puține, numărul lui Ivan este cu roșu, și rămâne! Acasă, singură și tristă e doamna Puica, soția deșteaptă și cultă, bunul lui consilier și sprijin devotat! Dar prietenul meu a plecat și nu se mai întoarce. Ca-ntr-un joc pe care Arghezi mi-l șoptește mereu: „Așa este jocul./ Îl joci în doi, în trei,/ Îl joci în câte câți vrei./ Arde-l-ar focul!…”.
A fost un om cald, deștept, optimist și demn. A fost un om cu o specială curățenie sufletească, gata oricând să aibă prieteni și să sară în ajutorul cuiva, care ar avea nevoie de efortul său. O făcea cu nonșalanță și cu dăruire. Știa să fie prieten! Știa să fie om între oameni.
Câteva date biografice:
Născut aș 14 iulie,1935, la Caransebeș. Liceul – la București. Apoi – Institutul de Științe Economice. Este absolvent al Facultății de Comerț Exterior. De la intreprinderile de comerț exterior din România, trece ca redactor în Redacția de știri externe a Agerpres-ului. Semnează, și în presa cotidiană, cu regularitate, comentarii de politică internațională. După câțiva ani este prezent într-un domeniu cultural-comercial, fiind angajat la „România-film”, cu participare activă la Festivaluri Internaționale Cinematografice.
Din anul 1973 devine cetățean Israelian. 14 ani lucrează în cadrul Direcției de import-export a firmei „Soltam”, apoi la ale firme – până în 2000, când se pensionează. Atunci începe activitatea jurnalistică consecutivă, israeliană, în limba română. Condei activ, dinamic și echilibrat, în publicațiile de rigoare, își construiește un nume căutat și apreciat de cititori, ca și de unii colegi. Inteligent, cu bunul lui simț – de altfel specific personalității sale! – scriind limpede și atrăgător, ia lumea-n piept, sesizează subtilități politice, încriminează forțele răului și analizează cumpătat calea omenirii spre bine și normalitate.
În gazetăria sau închegările sale literare, Ivan Lungu se dovedește un același om pozitiv, optimist, încrezător în oameni și în strădaniile lor de împlinire, în creația lor. Dilaogul său cu lumea este, de fapt dialogul său cu sine însuși. A trăit pentru oameni, pentru bine și corectitudine. A ținut steagul scrisului său – sus și drept, până în ultima clipă, deși „câinii biologici”, cum spune Marin Preda într-un loc, nu-i dădeau pace, îl chinuiau. Ivan Lungu știa să treacă peste durere și suferință, rămănând neschimbat, mai ales când mângâia butoanele computerului.
El, ziaristul, scriitorul, s-a dus! Steagul său flutură însă în continuare. Un steag demn și trist, ce poartă numele său: Ivan Lungu. Eu sunt în fața lui și-l salut, cu lacrimi în ochi… Iar Argezi, de sub flori,/ îmi șoptește cu fiori: „Așa este jocul./ Îl joci în doi, în trei,/ Îl joci în câte câți vrei./Ade-l-ar focul!…
––––––––
Roni CĂCIULARU
Jurnalist, scriitor
Petah Tikva, Israel
30 mai 2020