Lansarea cărţii „Eseuri cu balonul oval”, cu 608 pagini (!!!) scrise pe portativul sportului numit rugby şi culturii ieşene, va avea loc în ziua de vineri, 20 aprilie 2018, de la ora 17:00, la Salonul Moldova din incinta Hotelului Moldova Iaşi, de lângă Palatul Culturii, în cadrul unui spectacol artistic de mare atractivitate. Această carte este producția cu nr. 11 din ultimii doi ani şi jumătate editată de jurnalistul ieşean Dan Teodorescu şi al 13-lea volum de autor, deoarece două cărţi au avut câte două volume fiecare.
În cartea menţionată sunt inserate, în prefaţă, postfaţă (şi pe coperta a patra) editoriale de suflet semnate de scriitorul Mihai Batog-Bujeniţă, de jurnalistul bucureştean Marian-Valentin Burlacu şi de foştii rugbyşti Clement Nemesniciuc, Corneliu Anton şi Ciprian Ursu. Plus au autograf personalizat oferit autorului de maestrul Cristian Ţopescu.
„Ca jurnalist de sport şi cultură am căutat în permanenţă să îmbin în articolele mele cele două laturi. În jocul de rugby am găsit ceea ce căutam, deoarece sportul cu balonul oval face parte din cultura unei naţii, iar în toate confruntările de pe terenul disputei, la finalul partidei, învingătorii îi aplaudă pe învinşi şi invers, indiferent de diferenţa de scor de pe tabela de marcaj!
***
Pe stadionul „Emil Alexandrescu” şi pe terenul „Agronomia” din Dealul Copoului, pe fostul “Constructorul-Nena” din Alexandru cel Bun, pe „TEPRO” din cartierul Tătăraşi sau pe „Tineretului” din Dealul Abatorului, alături de prietenii mei de-o viaţă de la Politehnica Agronomia Unirea Iaşi şi din naţionala României de rugby, am putut viziona partide extrem de spectaculoase în acest sport al „golanilor”, practicat însă de „gentlemani”.
În cartea „Eseuri cu balonul oval” mi-am permis să derulez câteva ”secvenţe” din partidele vizionate la Iaşi şi nu numai, fiind convins de la început că se puteau spune mult mai multe lucruri despre sportul cu balonul oval din Carpaţi, acolo unde sportivii ieşeni şi din zona Moldovei s-au remarcat de fiecare dată, atât pe plan local, naţional, cât şi internaţional.
În final, doresc să mulţumesc soţiei Mariana, fiului Daniel şi nurorii Crina pentru susţinere şi devotament, nepoţilor Silviu şi Gabriel pentru duioasa copilărie cu care îl înconjoară pe „Bunicu’” şi îi dă aripile dorite! De multe ori chiar şi sfaturi extrem de utile!”, ne-a declarat jurnalistul ieşean Dan Teodorescu, care îşi va lansa cartea la o zi după aniversarea zilei de naştere!
——————————
Rexlibris Media Group
Aprilie 2018