Puși DINULESCU: Scaunele

Ionescu se considera un descendent al lui Caragiale. Însă nu toţi descendenţii, după opinia mea, dar şi după crasa realitate, au exact ce le trebuie. Unii pot avea un cromozon în plus. Şi atunci e nenorocire! Sindromul Down e gata!


Aşa se întâmplă şi cu Scaunele lui Ionescu. Poate o fi pornit de la Conu Leonida… Dar e Conul Leonida cu un cromozon în plus. Asta e!


Ştiţi ce-ar fi spus Caragiae despre el, despre Ionescu?


– Un moftangiu, monşer!…


– Bine! o să spuneţi voi, dar asta spunea şi despre Kant!


– M-aţi înnebunit cu cultura voastră! recunosc eu, dar, hai, să vă spun ce vreau!


Aseară n-am eu ce face şi mă duc, iar, la teatru. Joacă Scaunele lui Ionescu.


Sigur că nici regizorul nu poate face nimic. Auzi ce spune Felix Alexa! Că asta e cea mai metafizică piesă a lui Ionescu! Mai metafizică decât dracu nu poate fi, oricum!


Dar ce plictiseală, ce deja vu împuţit, deşi, desigur, mă aşteptam…


Când am citit prima oară o piesă de Ionescu, l-am crezut genial! Pe urmă, m-am lămurit. Nu era decât un lipici pentru snobi, care să se tăvălească-n el ca muştele-n miere! Şi vezi atâţia snobi înghiţiţi de mierea asta mortală a lui!


Mă uitam la scena aia superbă de la Grădina Icoanei, construită de Liviu Ciulei, ce minunate spectacole s-au făcut şi se mai pot face acolo!


Aseară vedeam un mare actor, pe Răzvan Vasilescu, pus să tragă la un ham, în care teribilul actor nu făcea decât să se irosească. Era ca şi cum ai înhăna un bidiviu de rasă pură la o teleguţă jalnică de om sărac. Avea noroc, însă, Oana Pellea, o actriţă foarte bună şi ea, că juca faţă de asemenea regal partener… dar, din păcate, dacă piesă nu e, nimic nu e.


Degeaba un mare actor, degeaba o scenă construită de un mare arhuitect, totul cufundându-se în seara trecută într-o plictiseală de moarte.


Că somnul raţiunii naşte monştri a mai spus-o şi altul, mult mai cunoscut decât mine. Are rost s-o repet şi eu?
Iar apropo de Caragiale şi Kant nu vă daţi seama că Nenea Iancu a spus chestia aia la mişto?


Dar cred că despre Ionescu n-ar mai fi spus la mişto ce cred eu c-ar fi spus…

––––––––––-

Puși DINULESCU

 

Lasă un răspuns