După ce-am bătut comuna dintr-un colț în altul și-am ascultat povestiri din trecutul îndepărtat ,m-am hotărât să o pornesc spre colțul de rai denumit Poiana Rotundă. De altfel Nichifor, o gazdă ca nimeni altul,mi-a tot dat de înțeles c-ar fi mai înțelept să n-o pornesc de unul singur …că de…mai știi cel pândește pe om când e de unul singur și prin locuri necunoscute?! De altfel, mai înainte de ai expune planul meu de a face o plimbare prin împrejurimi, stând la taclale la vreme de seară, când luna își arăta razele ca niște aripi desfăcute larg, acoperind alb-albastrul cerului, Lina se îndrepta către noi, purtând într-o mână o tăviță cu trei păhărele și o cană care găzduia un lichid roșietic în care pluteau boabe rotunde. Ce mai o băutură care, după spusele femeii, se potrivește de minune înainte de culcare. Femeia se așeză pe scaunul cu speteza de nuiele. Nichifor turnă lichidul a cărui parfum îmi deschise nările și instinctiv îmi apropiasem buzele de marginea cristalină. Era o vișinată ca pe vremea răposatei mele mame. Credeam din totdeauna, mama e singura specialistă în ,,vișinată,,
-Să cinstim în onoarea zilei elevilor mei …
Femeia ,se destăinuia ,ca fiind îndrumătoare la școala din comună,a realizat cu elevele ,o seamă de țesături ,broderii pe care le vor expune într-o ,,Expoziție,, în zilele următoare. Am ridicat cele trei păhărele ,ciocnind în cinstea evenimentului.Nichifor ,după ce răstogoli băutura ,aruncă o privire lungă în care se putea citii admirația pentru Lina. Apoi îmi făcu un semn discret …Ce mai…! se putea citi pe trăsăturile feții îmbujorate,ca a unui copil ,că era mîndru de nevastă-sa.
-Sunteți invitatul nostru ,al Școlii la deschiderea expoziției!
Mie-mi trecea prin gînd ,ca a doua zi să o pornesc spre Poiana Rotundă,așa cum citisem într-un îndrumător de excursii. După ce am dat pe gît încă un păhărel din vișinata parfumată,le-am povestit celor doi de programul meu. Lina și Nichifor și-au aruncat priviri ,care lăsau să se înțeleagă o neliniște a aestora ,o îndoială.
-Și zici ,că intenționați s-o pornești –de unul singur spre Poiana Rotundă?!
Am scos harta ,am întins-o pe măscioară ,arătănd cu degetul ,drumul pe care mi l-am propus să-l parcurg chiar din zorii zilei.Ridicînd privirea ,am citit pe fața gazdelor că ceva nu e în ordine.Așa că le-am întrebat:e drumul prea anevoios? Nichifor ,se ridică și cînd s-a întors ,îmi arătă un album cu fotografii și tăieturi din ziar.
-Citește ,mai întîi! La care Lina adăugă: noi ce-i de pe aici,de cum se împrimăvărează facem cîte o excursie la Poiană, mai ales de sărbători facem ,,masă mare,,.Numai că…se povestește…Nichifor era mai deschis,și luă vorbele în serios…se spune,că la anumite ore e cam periculos…
-În sezon-adăugă Lina- e plin de turiști .Fiecare grupă e însoțită de îndrumători sau așa cum le numesc unii,,ghizi,,. Oameni cu experiență în de-al-de astea…ba chiar au pe șold atîrnat o drăcie de armă.
Oaspetele rămase cu privirea pe album și încercă să citească chiar impresiile unor vizitatori care perindaseră de-a lungul vremii prin Borodești de Jos și au fost găzduiți la familia unde și el își găsi un colț de liniște. După ce gazdele s-au retras ,Paul rămase cu privirea agățată de tufele de flori a căror căpșoare roșii,mov încă mai străluceau printre podoabele de frunze verzi .Razele palide se pare că i-au străbătut în adîncuri …El își întinse trupul pe scaune și era cît pe ce să adoarmă ,dacă nu l-ar fi deranjat lătratul din apropiere.Era a cîinelui Țompi care sărise din cușca lui,undeși petrecea orele nopții.
Zori zilei l-au prins în culcușul pregătit de cu seară de Lina .Adormise cu albumul într-o mănă …după ce-și aruncă privirea spre ceasul de pe peretele din fața lui,sări iute în ginsi pregătiți de cu seară ,trase peste cap bluza și se-ndreptă spre odaia de-alături. Părea agitat,de parcă ar fi avut o întîlnire la ora fixată dinainte!? Cînd auzi o bătaie în ușa care despărțea salonul de bucătărie ,se liniști.Lina ,cu zîmbetul ei cald și gestul prietenos îl invită să ia loc .Pregătise cafeau de un negru intens .Simțind mirosul aburilor ,se așeză pe scaunul de lîngă masă și cu gestul hotărîtor le spuse gazdelor: o pornesc spre Poiana Rotundă!.Linei nu-i mai rămase decît să-i ureze 😮 zi plăcută…! Din pridvor,Lina îi urmărea pașii din ce în ce mai repezi. .Luînd-o pe una din uliți ,precum era schițat planul, Paul se îndepărtă de satul Bordești de jos. Cerul senin! Un vînticel plăcut îi învăluia statura înaltă,sveltă,iar cu privirea săgetătoare deslușea fiecare cărăruie ,ba chiar și pietrele rotunde ,ascuțite din calea sa. Rar mai întîlnea pe careva în drumul său. Unica îndrumare era foaia pe care sta însemnat drumul cu toate suciturile și învîrteturile.
-Către…unde se îndreaptă oaspetele? Întrebarea venea de la un flăcău care-i ieși în întîmpinare . Mai întîi ,oaspetele nu-i răspunse .Dar cînd tînărul era la doi pași ,Paul îi aruncă o privire zîmbitoare:…spre Poiană!
-Ia seama nene !!! apoi adăugă:de unul …fără însoțitori?! Cei doi pășeau grăbiți ,dar tînărul continuu să-i arunce priviri neîncrezătoare …și spui că vă îndreptați spre Poiana …
-Să fii atent …ai noroc de vreme bună! Fiecare cu direcția lui. La drept vorbind ,era o dimineață plăcută.Razele soarelui încălzeau corpul ,iar vînticelul care venea dinspre Poiană îi încurajă spiritul…ba chiar liniștea neobișnuită îi dădu o voie bună și fața i se îmbujoră.Acum trecea printr- o cărăruie destul de îngustă,căci ramurile verzi ale bătrînilor copaci erau lăsate spre poale.Era în plină Poiană.De undeva se făceau auzite cîteva ciripituri de paseri.Privirea i se îndreptă spre crăcile tot mai pline de frunziș care –i țineau drept umbrar.Unii copaci au vîsc Alții sunt spectaculoși pentru cresc în mănunchiuri. Din nou cîntecul –ciripitul se făcu auzit ,ba chiar răspunsul din cine știe ce parte ,îi opri mersul. Privea și treptat,treptat deslușea chiar și direcția acelor sunete. Se opri și deodată simți fîlfîitul unor aripioare care s-au îndepărtat cu aceași viteză. Își continuu drumul,urmărind fiecare săgeată de pe harta. Se oprii și-și rotise privirea ,căutînd să deslușească fiecare fîlfîit de aripoare,gîngurit a unor pasări ascunse după frunzișul des.Aruncăn privirea spre tulpina copacilor pe lîngă care trecea observă cuiburi de melci,iar mușchii copacilor pline de verdeață. Se oprii din mersul și așa agale ,aruncînd privirea spre tot cel înconjura. Zîmbi ,iar după puțină vreme simți un curent care-i străbătea corpul.O fi emoția care-l cuprinse .Înaintă spre marele necunoscut . Era fascinant ! Ar fidorit să înregistreze fiecare ciripit,fiecare adiere de vînt ,numeroasele nuanțe ale verdelui de la cel mai pal aproape de galben pînă la un verde intens –negru. Și glasurile păsărilor ,care se amestecau …un cor nemaiîntîlnit …o armonie ,de care nu-și dădea seama …era a unui cor de copii,aflați peundeva ..sau chiar o cîntare comună a păsărilor care pluteau în văzduhul de un albastru senin,pe care-l descoperii doar atunci cînd se oprii pentru a identifica tonurile unor ciripituri sublime,emoționante.
Vremea trecea mai repede decît își imaginase. Privii acele ceasului și apoi harta.Pe unde s-o pornească spre casă ?! Se cutremură văzîndu-se singur în mijlocul Poienii.Pe unde e cărăruia ?! Își amintise de trecerea aceia îngustă –o cărăruie prin desișul arborilor.O însemnase pe hartă. Dar pe unde o fi? Privii cu atenție spre săgețile de pe hartă.Se îndreptă cu pași bine calculați .Cerul senin începea să piardă din albastrul strălucitor. Cînd se opri din mers ,își șterse pomeții de sudoarea rece .Era din nou pe drumul spre gazda din Bordeștii de sud. Aproape că nu-i venea să creadă. Cînd ridică ochii o identifică pe Lina care stătea sprijinită de poarta deschisă largă.
———————————–
Dr. Paul Leibovici
Rehovat, Israel