Răsfoiam albumul cu fotografii pe care l-am scos dintr-un sertar, la întâmplare. Era o seară cu cer albastru, iar așezat pe scaunul cu spetează, confortabil priveam fiecare din imaginile, destul de bine –păstrate dar care îmi cereau o concentrare maximă, pentru a-mi aduce aminte locul și împrejurarea. Ce e mai nostalgic decât ,,fotografia?! Cei din imagine-tineri plini de voie bună, înghesuiți unul într-altul ,fiecare se dorea văzut –de către camera de luat vederi –mai întreg, mai bine dispus. Ce mai ,,o grupă de prieteni,care își petrecea vremea, împreună. Unde? Când? La ora când răsfoiam albumul și-am rămas cu privirea pe acea imagine, mi-am închipuit că ceea ce trebuie să realizez de îndată era să apăs pe butonul care se va aprinde și să caut pe lista ,,prietenilor,, înscriși în lista emailurilor de cuvreme.
O pasăre de un verde strălucitor mi-a îndreptat privirea spre arborele stufos, de un verde intens ,unde și-au găsit culcușul cîteva păsri șăgalnice. –parcă de la acceași mamă. Mi-am concentrat privirea spre arborele stufos. Din cînd în cînd își lua zborul cîte o pasăre și plăcutul zgomot îl urmăream pînă ce micuța se așeza pe firele electrice din apropiere. Căpșorul se îndrepta ba spre pom,ba spre … Nici nu apucam să-i urmăresc direcția zborului,cînd o alta-o surioară își făcea dansul pe firul electric paralel Jocurile libertății .Coloratura albăstrie a cerului senin, împletitită cu nuanțele vedelui sburătoarelor jucăușe mi-au provocat o bună dispoziție. În fața privirii,care nu demult era concentrată pe niscaiva fotografii îngălbenite, a unei atmosfere din trecutul îndepărtat, ceea ce la drept vorbind ,mă cam obosea.Păsărelele, jocul pe sîrme mi-au dat o înviorare. Unde le mai văzusem, în trecut? Culorile și dansul mă înveseleau, dar în acelaș timp se făcea auzit vocea celui din fotografia îngălbenită. Glasul mai profund al celuia care întotdeauna era inițiatorul unor acțiuni comune ,răzbise paralel cu fiecare țiuit al păsărelelor.-Hai,pregăteștete de drum …și pe acolo sunt păsărele…cohorte întregi …neastîmpărate …cîrduri ,cîrduri…iar coloratura ?!
O plecare spontană spre munții din Neamț, sau spre rîul care trecea pe la marginea orașului. ,,Haideți,ne luăm cele necesare, și la drum!..I-am auzit vocea puternică convingătoare …N-am închis albumul ci, l-am așezat pe masa rotundă din față. O mișcare ,mai mult spontană decît intenționată și pe micul ecran al telefonului portabil a apărut numele și numărul agenției de turism. –Cînd e primul zbor spre…și ce locuri aveți? Vocea funcționarei mi s-a părut cunoscută ,așa că m-am adresat direct,ca unei vechi cunoștiințe.Răspunsul spontan mi-a sunat ca o invitație prietenoasă.Ce simplu, e azi să comanzi o excursie ?…Desigur, nostalgia spre locuri bătute de zeci de ori cu prietenii m-au îndemnat să i-au o decizie spontană! Cel a cărui voce o distingeam –ca o chemare spontană ,era a lui Stelian.Devenisem curios să-l văd, să-l aud.Totdeauna agitat,ocupat.Timpul nu-i ajunge!
Mă gîndeam cum să-i comunic venirea mea, nu mai puțin spontană.Desigur ,prima întrebare va fi:cînd sosești și care-ți este direcția? Ce puteam să-i răspund ? Tot ce-mi trecea prin minte era dorința unei evadări …departe de ecranul presărat cu steluțe roșietice…grafice cu linii cer duc spre infinit…Și totuși m-am grăbit să-i comunic :Vin! Am biletul pregătit,sborul e joi noaptea și spre vineri la amiază voi fi la aeroport și de acolo…Conversația cu Stelian a fost destul de scurtă.Doar a dorit să –i relatez amănunte despre zbor ,căci …Ma asigurat că va face tot posibil să am bilet pentru continuarea călătoriei din București spre Iașio,unde mă va aștepta . Nostalgia ,este adesea un vis,o dorință fierbinte de a vedea,de a te simții ,din nou împreună cu prietenii.Este puterea interioară care te îndeamnă la fapte spontane pe care nici cînd nu le-ai visat că se vor realiza. Nostalgia își are sursele ei adînc pătrunse în construcția interioară a personalității.Am ajuns de cuvreme la aeroport ,echipa sanitară după ce mi-a luat probele necesare- conform regulamentului mi-a înmînat ,,certificatul,,De pe scara avionului am aruncat o privire neîncrezătoare …Plecam spre meleagurile tinereții. Lăsam în urmă ,,potopul Coronei,, …
Stelian mă așteptă ?! Aproape că nu l-am recunoscut.Masca îi acoperise fața și-mi făcea doar semne…Drumul l-am petrecut povestind de una,de alta.Și iată intrarea în Bordeștii de jos!Eram la doi pași de Casa gazdă,unde ne aștepta în prag Nichifor și Lina .Masa din camera de primire era plină de bunătăți.După ce am închinat un ,,roșu ca sfeclă bine coaptă,,m-a trecut o transpitație care l-a determinat pe Stelian să apeleze gazdelor:-Prietenul e prea obosit ,vine de peste…ce o fi relatat celor doi,n-am prea deslușit.Dacă nu bătea în geamlîc coada unui mic animal poate mai dormeam . Soarele își arătă dinții aurii și mă=ndemnă la deschiderea ferestrei,după ce dădusem deoparte perdeaua din pînză albă brodată pe la colțuri cu un frumos aranjament de trandafiri.
După ce-mi făcusem un duș ,gazdele m-au invitat pe prispă unde pe masa erau pregătite ,,bunătățile ,,pregătite de coana Lina,așa cum o numea Stelian.
O lume nouă! Fără zbîrnîituri,fără știri despre,,Corona,,.Privirea-mi fugea spre întinderile de la poalele dealului,spre cărăruia pietruită ,dincolo de poarta de stejar a gospodarului Nichifor.E drept că nu avea nici un firicel alb care să-i trădeze vîrsta ,dar omul îmi spuse …la cei șaptezeci și peste de ani, mai sînt vrednic să ies la vînătoare și să-mi petrec zilele pescuind.Nichifor și-a luat traista și cele necesare unui pescar și după ce mi-a oferit o înghițitură din sucul gălbui ,am pornit-o spre rîul care trece c-am obosit ,pe la poalele Bordeștiului de jos.
Va urma
––––––––––––
Dr. Paul Leibovici
Rehovat, Israel
4 octombrie 2020