(note de lectură)
Volumul de „Poezii populare” scris de Nelu Danci a apărut la Editura Armonii Culturale-Adjud, Vrancea în 2019-cu o copertă prezentându-l pe scriitor la masa de scris într-o ambianță de primăvară- fiind îmbrăcat într-un superb costum național lângă o cruce și o poartă maramureșeană-dovadă că scriitorul din Plopiș-Maramureș iubește portul popular și-l poartă de câte ori iese în public la starostit, la recitat din poeziile scrise sau cu orice ocazie festivă la care este invitat.
Poezia populară este „o poezie naturală”, în care pulsează simțirea adâncă și sinceră în virtutea legilor firii, din care cauză ea reprezintă forma originară, de bază, a poeziei lirice și a tuturor genurilor poetice în general.(Liviu Rusu-„Estetica”).
Poeziile ne sunt prezentate ca o poveste a satului cu personajele lui tradiționale: mândruțele, pădurea, biserica, preotul, dorurile, bădița, oițele etc-de cele mai multe ori atmosfera poeziilor este din vremea tinereții poetului popular; caracteristica versurilor este simplitatea , firescul cuvintelor prin care se prezintă natura veșnic tânără în contrast cu viața omului supusă vremelniciei; folclorul literar fiind o descoperire a lumii moderne.
Nelu Danci culege folclor, recită poezii populare pe care le-a auzit, le transformă pe unele conform situației sale de staroste la nunți, boteze, întâlniri sociale; unele versuri sunt arhicunoscute și ne transmit mândria de a fi român: „Sunt român, român voi fi,/Cât pe lume voi trăi,/ România-i țara mea, Drag mi-e să trăiesc în ea./ Pentru țară, pentru neam,/ Bucuros dau tot ce am./ Dau și bani, dau și avere,/ Dau ce am tot din plăcere.”
Alte versuri ne duc la pilda greierului și a furnicii în variantă populară: „O veni iarna geroasă/ Și nimic n-ai adunat,/ Nu ai ce pune pe masă,/ N-o să trăiești din cântat!/ Așa sunt și printre noi,/ Una într-una se distrează,/ Plini de necaz și nevoi,/ Nici nu știu ce mai contează!” Obiceiul străbun al vergelului(o seară veselă organizată la țară de familiștii satului) ca să se distreze și ei, nu numai tinerii-fete și feciori-: „Când tinerel fecior eram,/ Multe mândre mai iubeam,/ De la noi și alte sate,/ Tinere, nemăritate./ Și la joc, și la Vergel,/ Unde zicea Puțânel,”…obiceiul spoveditului la popa din sat cu recunoașterea păcatelor și canonul primit pentru faptul că nu s-a purtat bine cu părinții: „Cinstit-ai pe mama ta?/ Toată ziua c-o nuia!/ Cinstit-ai pe tatăl tău?/ Toată ziua c-un macău./Atunci preotul s-a întristat,/ L-a mustrat pentru păcat/ Și i-a dat un canon mare,/ Ca să facă ascultare.”…În lumea satului e prezentă asistenta medicală: „Și tu ai umblat la școală,/ Să ieși asistentă, dară,/ Să tratezi pe cei beteji/ Și pe care amu-s trezi.”…Ca orice român gândul rapsodului popular se îndreaptă spre trecut, dar și spre prezentul nostru trist: „Bunicii noștri au luptat/ Și chiar viața ei și-au dat,/ Pentru al nostru sfânt pământ,/ Pe care guvernanți-l vând./ Eroii de s-ar trezi,/ Pe loc iar ar muri,/ Când ei ar vedea,/ Ce s-a făcut cu țara!”…Se ating și aspecte ale vieții contemporane actuale-ca exemplu tăierea neglijentă a pădurilor: „Dar amu lumea-i stricată,/ Ne taie pădurea toată,/ Nici la umbră nu poți sta,/ Nici tu dor, nici mândruța.”…elogiază lucrul pământului și hărnicia celui dintâi om ce a ieșit la arat în primăvară: „Mâine oi merge la arat,/ Cum merg oamenii din sat/ Și m-oi face Udători,/ C-am ieșit primul pe ogor”…Apare comparația făcută claselor sociale de la noi-cei foarte bogați și cei foarte săraci: „Că amu aici la noi,/ O rămas numai ciocoi,/ Ei, trăiesc pe picior mare, Nu ca noi , fără parale./Iar săracă mândra mea,/ Cum își câștigă pâinea./ Pe plantații prin străini,/ Fără prietenii ei buni.”…
Nu este uitată nici tradiția noastră milenară ce ar trebui să fie cunoscută și peste hotarele țării(cântecele populare): „Să cânte(băiatul preotului din sat) peste hotară,/ La românii plecați din țară,/ Tradiția să n-o uite,/ Nici de-acum înainte.”…Este prezentă și priceasna de Anul Nou care circulă probabil prin viu grai ca și multe alte poezii scrise de Traian Dorz sau alți culegători de folclor: „A mai trecut un an…s-a dus/ Și-n veci n-o să mai vie/ Și câți creștini nu s-au răpus,/ Și câte suflete s-au dus,/ Cu el în veșnicie.”…Ideea oieritului la Chiuzbaia-obicei străvechi-practicat și azi: „Să ne dea dacă mai are/ Și jântiță din căldare,/ Că noi frumos vom plăti,/ Când vor crește ghioceii.”- primăvara e asociată cu oaia și cu mielul, ideea e actualizată prin evocarea prezenței ministrului Daea-care prin vizitele pe care le-a făcut în țară, a apreciat această ocupație veche; în acest fel, multe poezii sunt ca niște strigături la danțul de la șură-obicei practicat în trecut, poeziile fiind ca un document de epocă. Dorința de unire și pace străbate poezia „Veniți la Alba”: „Și dorim tot armonie/ Și înțelegere cu toți,/ În a noastră Românie, /De la bătrâni, la nepoți.” Nunta, nănășitul, mirele și mireasa însoțiți de veselul staroste Vasile Bele Și Nelu Danci e mereu prezentă; „Undeva sau mi se pare,/ Răsună muzica tare,/ Unde-i o nuntă vestită,/ Cu miri faini și de elită.”…
Ca o concluzie putem spune că versurile rapsodului popular sunt inspirate din realitatea imediată sau din trecut, sunt dedicate oamenilor și împrejurărilor deosebite care se petrec în viața omului de la sat-Nelu Danci fiind un fel de menestrel actual, un culegător de folclor literar sensibil la reinventarea poeziei lirice populare.
––––––––––––
Prof. Olimpia MUREȘAN,
L.S.R. – Maramureș