Nina TĂRCHILĂ: Tristețe

Tristeţe

m-am făcut atât de urâtă astăzi şi-s tristă!
mi se răsfrânge veşted peste pleoape un gând,
aripile mi-s zdrenţuite-n nelinişti perfide,
mă chircesc şi încap atât de bine-n absurd,
într-o singură lacrimă, într-un singur dor,
într-un cuvânt călător strivit printre pietre-ostenite,
închisă-ntr-un cearcăn vânăt dincolo de care
nici tu n-ai să mă mai iubeşti atât de urâtă, iubite!
o să m-ascund o vreme-ntr-un zvon
care să-ţi pară că mă duce departe de tine,
într-o picătură de rouă încă nezvântată de vânt,
într-un anotimp aşteptat care parcă niciodată nu vine.
şi-aşa, rătăcită-nlăuntru, o să te desenez câteodată
pe-o frunză, pe-un fir de iarbă, pe-o stea,
ca să nu-mi fugă conturul tău din pupile,
ca să nu cad de tot în abisul din inima mea!