Să nu mă dori
ce-ţi cer? nimic prea mult, nimic de tot.
e un sfârşit în toate – ştiu prea bine!
o rană a pământului e-n cer
şi un abis sub orice înălţime.
aş vrea doar să trăim povestea asta
curat, frumos, cinstiţi pân’ la sfârşit.
nu păsări suntem – suntem numai zborul
născut din dor etern de infinit.
şi aş mai vrea, când clipele s-or zbate
ca zoaiele pe ziduri, fără noi,
imaculând tăcerea dintre inimi,
tot ce mi-ai dat, să nu-mi iei înapoi.
să-mi laşi lumina, zborul, bucuria,
duminicile oarbe şi blajine,
în inima-mi deschisă ca o rană
cum te-am ştiut, să mi te laşi pe tine.
şi te-aş ruga, când poate ne vor vinde
cuvintele cu ochi neiertători
şi când peste povestea noastră se vor stinge
luminile de cer, să nu mă dori …
——————————
Nina TĂRCHILĂ
Timișoara
25 septembrie, 2018