Nina TĂRCHILĂ: Poate că…

Poate că…

poate că dacă-ai vrea să rămâi
ți-aș umple depărtările cu dorul dintâi,
ți-aș picura peste răni seninul de cer
învățând să mai cred, să mai sper!
poate că dacă-ar fi să te-ntorci
ar crește crini albi înalți pe la porți
și răsăriturile astea cu solzi gri
să coboare în ochii mei n-ar mai ști!
poate-ai țese o duminică fără sfârșit
împletind ceasurile în care vei fi venit
cu îngerii mei, cu aripa ta,
cât să nu mai pot niciodată pleca!
poate cu lumina răsfirată prin noi
am înălța catarge legănătoare prin ploi
și-am putea atinge vreun curcubeu
care să ne îmbibe de Dumnezeu!
și apoi, într-o caravană de vânt,
amândoi să-ncăpem într-un gând,
într-o bătaie a inimii, într-o șoaptă,
într-o desfrunzire a timpului așteptată,
în murmurul ierbii strivită sub pas,
trăind privilegiul că ne-am rămas.

——————————

Nina TĂRCHILĂ

21 noiembrie 2019