Mamei
de ce mi-ai pus, mamă, peste suflet
când m-am născut, tumulturi în alai
şi mi-ai tivit cu stele anotimpul
iubirilor, cu care te-mbrăcai?
de ce mi-ai luminat drumul lăuntric
cu lanuri unduioase de cuvânt,
de îmi miroase inima a viaţă
şi când târâtă mi-e pe sub pământ?
mă doare veacul ăsta fără noimă,
mă doare zarea asta fără crez!
dar mi-ai sădit cu-atâta drag Lumina
c-oriunde merg, în suflet o păstrez.
şi-mi este dor ades de tine, mamă,
ca de-un izvor ce murmură-ndelung
prin Valea Plângerii spre liniştea de sine
pe care-ncerc mereu să o ajung.
te odihneşti în ochiul trist al vremii
şi pasul tău celest îl mai ascult.
ecou luminii ce-ai purtat in tine,
reverberezi în omul care sunt.
––––––––––-
Nina TĂRCHILĂ
Timişoara
23 mai, 2018
Bună seara, doamna Nina! Vă mulțumesc din suflet pentru frumoasele dumneavoastră poeme…Le citesc cu drag și vă doresc să aveți mereu bucurie și inspiratie în munca dumneavoastră! Cu admirație, vă mulțumesc. ?