Cântecul meu stins…
ce toamnă galben-otrăvită-mi curge-n sânge!
bolnavă de singurătăţi întortocheate,
de freamăt aspru-n visele nebune
şi de iubiri ce nu pot fi uitate!
prin ea, ca printr-o noapte-ntunecată,
îmi vântur rătăciri fără sfârşit
şi nu găsesc lumină să mă-ndrume
către un colţ de cer mai liniştit.
gem îngeri ţintuiţi în amintire
pe drumul meu desperecheat de tine,
se-nvârt în cercuri vulturi pândind prada
iar să-i alunge nu mai are cine.
mi se izbeşte-un dor nebun de gânduri,
se descompun cuvintele în şoapte
de să le-auzi devine imposibil …
te duce toamna asta mai departe,
tot mai departe, cântecul meu stins!
învăţ să mor călcând prin scrum de îngeri,
îngenunchez ca ultimul învins,
te-aștept dar în cuvinte nu-ți mai spun.
în gânduri doar se zbate-un dor nebun.
——————————
Nina TĂRCHILĂ
Timișoara
23 septembrie, 2018