Şi umbra mea deasupra
Te-ai aşezat pe-un scaun de gânduri
cu tălpile în ierburi de lumină
şi umbra mea deasupra.
Oasele albe-ţi absorb căldura,
în măduvă focul prinde contur
şi nervii se topesc de dragoste.
Bucuria creşte-n interior o plantă,
ramuri fragede cu obrazul spre soare
şi frunzele cât o inimă de copil.
Doamne, îmi zic, ce e cu femeia asta?
Ce-mi umple golul cât o fântână
cu surâsul ei înnoptat în ochi
de parcă sunt în transă.
———————–—————–
Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU
23 septembrie, 2018