Nu mângâia gleznele fără nuferi
Noaptea golită de întuneric dă seamă soarelui
de miasmele putreziciunii din lacuri
unde deseori luna alunecă-n ape,
se fotografiază-n oglinzi cu nuferii
şi se înalţă galbenă peste păduri.
Cum fructul se coace din iubire
îmi intră-n sânge luminos
şi-l subţiază asemeni vinului
pe care-l beau cu buzele tale.
Sub nespusul fraged al inimii
cresc copacii pe văile verzi
unde omul şi cuvântul într-o trăsură regală,
pleacă la cules de stele
și fură cu mâinile goale lumina.
———————–—————–
Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU
5 noiembrie, 2018