Sunt într-un con de lumină
cafeaua fierbinte cu arome fructuoase
mă îndeamnă la meditație fără sincope.
Ea tace și zgârcită în priviri duioase,
rupe din mine ecouri cu sunete grave
ce se pierd în tăcerea uimită de teamă.
Îmi șterge din cuvinte nonsensul
și-n cele din urmă-mi consumă gândurile
care nu vor să se lase.
Eu nu-mi pot imagina un basm,
dar pot scrie o poezie de dragoste
în care va deveni iubita din versuri,
pe care nu știu dacă vrea să le citească
ca să se bucure ori să plângă.
nor și umbră
când păsările pleacă
o tristețe se risipește de sub aripile lor
pământul încă visează
dar cu toții ne gândim la întoarcere
nu cred în mai mult
decât se poate face de cei liberi
să-și folosească resursele de gândire
ce este nor este și umbră
nu se ivește nicio pată de culoare
care să schimbe clar obscurul situației
iubirea nu se mai naște la prima vedere
aproape toată este legată de proprietate
ca un ombilic
de reușita întreprinzătorului
ca o zi de soarele strălucitor
când amiaza te cheamă la odihnă
și tu îți dorești o adiere de vânt
care să te mângâie prin păr
seara mi se face sufletul iubire
și așteaptă
în așternuturi noaptea
cea plină de neprevăzut
pe acoperișul orașului
noaptea pe întuneric este egală cu ea însăși
nu se desparte de umbre mergătoare
și e însoțită pe drumuri de teamă
stele de pe acoperișul orașului adormit
alunecă pe streșinile ude
n-au loc în gropile pământului
niște cuvinte spălate de pietrele albe
privesc curioase deznodământul
și se iau la întrecere cu valul
când sunt călare pe el
mirosul de pește de râu le inhibă
nu mai prind demult cu mâna
dau la undiță
cum ai da de înțeles oamenilor
că nu știu ce-i frumos
și caută poeți nemuritori
————————————-
Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU
Sibiu
Mai 2020