Când sufletul ți-e greu și întristat
De anii mulți ce-i duci de-acum în spate,
Întoarce-te în timpul cel lăsat
În urma ta, cu tot și câte-s toate.
Coboară deci, cărarea urcătoare
Și du-te până-n cea copilărie,
Rămâi acolo-n clipă de visare
Să-ți îndulcești a vieții cea trăire.
Si fiecare pas ce l-ai făcut
Atuncea fără griji, făr-de căință,
Sărută-mi-l, că n-a fost prefăcut,
Ș l-ai făcut cu-ntreaga ta voință.
Clătește-ți ochii, cu un cer senin,
Cu florile ce se desfată-n luncă,
Cu-n ciripit și-un tril duios și fin,
Cu dorul nesătul mereu de ducă.
Fii peste tot pe unde pașii tăi
Mi te-au purtat în ceea amintire,
La stână-n deal, în luncă și pe văi,
Lăsând în urmă-ți bobi de fericire.
Și de îmi treci cumva pe cea cărare
Ce urcă la biserica din deal,
În poarta ei îmi lasă-n lăcrimare
O rugă pentru sfântul meu Ardeal.
Să-l țină Domnu-n liniște și pace,
Cu noi cei răbdători pe a lui humă,
C-aice cât vom fi mereu ne-om face
Vecia nostră, apăsată-n urmă.
MINTEA DE PE URMĂ
Ne-a priponit cea molimă în casă
Ținându-ne aici încătușați,
Nimicului acela nici că-i pasă
Că suntem azi atât de-nfricoșați.
Noi am crezut că oamenii de-acuma
Pe-acest pământ făcutu-s-a stăpâni,
Aflăm mirați, că virusul și ciuma
Ne spulberă în două săptămâni.
Plătim cu vârf și îndesat cea vamă
La cât în lume am făcut păcate,
De Tine am uitat și fără teamă
Le-am sărârșit cu vrerea noastră toate.
Nu vrut-am raiul cela de-nceput
Cu pacea lui și liniștea tihnită,
Că diavolul din noi mereu a vrut
Să vrem a ști și tainica ispită.
S-avem mai mult decât ne e nevoie,
S-avem putere fală și mărire,
Să fim cum fost-a încă Taica Noe,
Vestiți și lăudați de omenire.
Acum dorim s-avem doar sănătate
Și-am da mai tot ce înc-am adunat,
Pe viața cea trăită-n libertate
Cu-ai tăi cei dragi, să-i ai alăturat.
Dă Doamne mintea ceea de pe urmă
Învredniciți să fim în fapte bune,
Că mult prea mult noi fost-am biată turmă,
Setoși de-averi, războaie, foc, tăciune.
AȘA E PRIMĂVARA
S-au reîntors cocorii din depărtări sihastre,
Iar pomii lepădat-au cămașa lor de floare,
E-un vrede crud pe dealuri și-n nopți, sub blânde astre
A-nmugurit sămânța în brazde, pe ogoare.
Se curăță cuibare acolo-n vârful șuri
Și altele de-acuma prin codrii mi se fac,
Să-mi aibă păsăretul puiet și de-ale gurii
Din iarba încă rară, din scorburi, de pe lac.
E forfotă pe humă, bătăi de-aripi prin aer,
Albinele strâng miere să-mi umple faguri goi,
E multă muncă-n toate și din al vremii caier
Se duc ca nori pe ceruri, clipitele în roi.
S-a rennoit și turma, mieluții au cornițe
Și-acolo-n vârf de dealuri, îmi zburdă-n voie bună,
La stâna veșnicită cu harnice băcițe,
Viața se rennoadă, la fel ca-n ceea turmă.
Și sufletul e altul, încrezător în sine
Și-n tot ce ea, natura, ne-a dat pentru trăit,
Cu toate ale sale și cu speranță-n Tine
Crăiasă înflorată, îți spun: ,,Bine-ai venit!”
*
Așa e primăvara la mine, în Ardeal,
Îmi șimți cum rennoiește și omul și pământul,
Se simte pulsul vieții din vale până-n deal
Sub cerul plin de soare, când îmi adie vântul.
AVEM DIN NOU SPERANȚĂ
Din timpuri învechite, pe văi, câmpii și dealuri
Românii înșirat-au, în vremi, bisericuțe,
Cuibare de credință, deschise către ceruri,
Ca Domnul, Iertătorul, viața să le-o cruțe.
Și-n tot ce ei făcut-au, pe Domnu-n a lor gănd
Avutu-l-au trudiții clipită de clipită,
Așa s-au scurs milenii, trecându-mi rând la rând,
Sub a Ta umbră Doamne și sub a Ta aripă.
Le fost-a grea trăirea, dar au răzbit prin vreme
Sperând că de de-asupra Tu-i ocrotești mereu,
Și-așa a fost Mărite, că din ceresc se cerne
Putere și speranță atuncea când ți-e greu.
Păcat, că de o vreme, prea mulți din astă lume
Uitatu-mi-au de Tine în zilnicitul lor
Și mi-au rărit într-una acele fapte bune
Ce Tu le răsplătit-ai, cu tot ce dânși vor.
De-aceea azi, în lume-i atâta disperare
Și-n mintea fiecărui scăparea și-o doresc,
E plânset și durere și rugă de iertare
Cătându-te pe Tine, prin vastul Tău ceresc.
Și-au amintit acuma că Tu ești Iertătorul
Trimis de Domnu-n lume să mori pe sfânta cruce,
Ca ei, cei păcătoșii, ca Iuda, trădătorul,
Iertați cu toți să fie și Raiul să-l apuce.
Nu i-ați urmat îndemnul poruncii de iubire,
De muncă-n veci cinstită, putere de iertare,
S-aveți doar cât se cere de sfânta cea trăire
Și-n bune fapte viața, s-o treacă fiecare.
Acum, e miezul nopții și-n cea bisericuță
Ce ține-n a sa turlă tot cerul adunat,
C-o lumânare-n mână, un preot ne annță
C-avem din nou speranță: ,,Hristos a Înviat!”
———————————–
Mircea Dorin ISTRATE
Târgu Mureș
Aprilie 2020