VOI OSTAŞI AI ŢĂRII MELE
Motto: ,,Voi oșteni ai ţării mele, însemnaţi cu stele-n frunte
Voi îmi sunteţi vii exemple de tărie şi virtute
Când în focul unor lupte, viaţa voastră dat-ați vamă
Pentru-a noastră veşnicire, pentru-a ţării încă fală.”
Din a vremii adâncime, când în aste locuri sfinte
Domnul ne-a făcut cuibarul să fim lumilor aminte,
El ne-a dat în grijă ţara, bună ca o-mbucătură,
Să o ţinem veşnicită, vremi ce vin, din ce trecură.
Voi cu dragostea de ţară fost-aţi stâlpi de lumânare
Care ardeţi să-nsfinţească tâmpla marilor altare,
Preaştiind că libertatea, dacă vrei s-o încinsteşti,
Viaţa ta o dai ca vamă, către lumile cereşti.
De-asta-mi sunteţi nemurire în a pietrelor Columne
Să-nsfinţiţi ţărâna ţării cu a voastre sfinte urme,
Iar în suflete şi braţe să ne puneţi cea tărie
Să putem a trece-n pace, vremi haine, ce-or să vie.
Risipiţi din mal de mare, până sus pe ’nalte creste
Voi înnobilaţi pământul, ca nălţimile celeste
Să îmi cearnă neuitare peste-a voastre plânse nume
Ce duc ţara înainte, ca în vremile străbune.
Noi, în zi de sărbătoare în pomelnic vă vom pune
Şi cu inima-ndoită vă vom face-o plecăciune,
Ca să ştiţi că încă suntem în cel suflet întristaţi,
Şi gândind la voi o clipă, ochi noştri-s lăcrimaţi
ÎNSFINŢEASCĂ-MI-I ŢĂRÂNA
Şirului nesfârşiţi de eroi ai neamului românesc.
Însfinţească-mi-i ţărâna pe aceia care mor
Pentru ţara lor şi neamul trăitor pe astă glie,
Plânşi să-mi fie în iubirea unei lacrime de dor
De urmaşii ce-n pomelnic, către Domnul tot mi-i suie.
Ei sunt file-ngloriate ce s-or face nemurire
Şi icoane miruite să-i avem de închinat,
Nălţătoarele modele şi izvor de apă vie
Ce cât ţine astă lume, să tot curgă nesecat.
Şi tot ei ne-or fi amnarul ce-o aprinde înc-odată
Iasca sufletului nostru ca să ardem strâmba lume,
Şi voinţa ce-ntări-va braţul slab să-l facă faptă
Şi să-ntoarcă brazdă nouă peste-o lume ce apune.
De-asta când ‘nălţăm o rugă la uitatele morminte
Şi aprindem pentru dânşii muc de sfântă lumânare,
Să le cerem iertăciune în smeritele cuvinte
Pentru viaţa dată vamă, pe cel câmp, numit onoare
***
Voi eroi ai ţării mele, flori pe-ntinsele hotare,
Semănat-aţi sfânta glie cu-al vost’ suflet împăcat,
Veşnicească-vă urmaşii într-un gând de înălţare
Să rămână al vost’ nume, peste timpuri neuitat.
EROII ŢĂRII MELE
Descoperit şi-n plecăciune mă rog la bunul Dumnezeu,
Vă ierte de-aţi făcut păcate şi dacă sufletul vi-i greu,
Pe voi, eroii ţării mele, ce-mi însfinţiţi străbuna glie.
Şi-n raiul ne-ncăput vă pună să veşniciţi cât lumea fie,
Că voi sunteţi cei stâlpi de ţară ce-mi ţineţi neamul nemurit,
Izvorul nesecat de fapte ce ne ridică-n preaslăvit
Şi-apoi ne urcă-n fala lumii ca mândrii ne-nfricaţi eroi
Când soarta ţării-n cumpănire, stă-n bunul Dumnezeu, şi-n noi.
Atunci, în clipa hotărâtă , curaju-i dragostea de ţară
Ce vine din adânc de suflet să ardă totu-n foc şi pară,
Ne dă putere cea ţărână cu neamul nostru semănată,
Cu moşii şi strămoşii noştri, ce-s toţi aicea, laolaltă.
Sunteţi măriri şi-n neuitare , că voi mereu aţi stat cu ţara,
Simţitu-i-aţi adâncul vaiet, şi-n ruga blândă spusă seara
Mereu cerut-aţi la Măritul, vă dea putere de luptat,
Ca neamul ăsta prea jertfelnic, să nu mai aibă de-ndurat.
Pe calea vieţii curgătoare v-am pus troiţe de-nchinat,
Icoane în altarul ţării şi candelă de lăcrimat,
Să veşniciţi în înălţare şi-n îngerescul nostru zbor,
Vă facem astăzi pomenire şi vă cinstim, cu-n sfânt onor.
Şi-o lacrimă cât bob de rouă vă las pe soclul ros de vânt,
Şi-un muc de sfântă lumânare la nerostitul nost cuvânt,
Că voi aţi fost de sorţi aleşii din ceia mulţi şi pătimiţi,
Să fiţi eroii ţării mele, urcaţi la ceruri şi-nsfinţiţi.
AI NOŞTRI SFINŢI
Sfinţi avem să umplem raiuri, şi-ncă tot ar mai rămâne
Cât să aibă fiecare de-un altar de-nchinăciune,
Ei sunt cei care-ntr-o clipă pentru ţară s-au jertfit
Ca să-i facă măreţie şi s-o urce-n nemurit.
Odihnesc pe tot cuprinsul a lor suflete curate
În umbroase locuri sfinte, cu morminte lăcrimate,
Iar în zi de sărbătoare în pomelnice îi punem
Şi-a lor fapte ’nălţătoare la urmaşi mereu le spunem.
De-asta ale lor morminte fi-vor veşnic înflorate
Şi-a lor fapte de poveste pomeni-s-or lăudate,
Că de măine-n astă ţară n-o fi suflet de erou,
O să stăm la mila sorţii, aşteptând tot ce-i mai rău.
Ei sunt cei ce-mi ţin aprinsă veşnic dragostea de ţară
Şi dovada că românul, chiar de are viaţă-amară,
Mai mereu din vremi bătrâne liber a dorit să fie
Sub ăst cer ce-i ocroteşte, colţul lui de veşnicie.
Dacă-n zi de sărbătoare, un nepot ţineţi de mână,
Spuneţi-i că-n clipe grele, astă naţie română
A avut eroi de seamă, ce acum sub cruci de piatră
Să fim demni de a lor faptă, doar atâta mai aşteaptă.
Şi-ntr-o lacrimă smerită, şi-ntr-o rugă ’nălţătoare
Să le cereţi cu sfială cuvenita cea iertare
C-aţi uitat că ţara asta tot lăsată-i moştenire
Din vechimea-ngloriată, să o ţinem nepieire.
Că nimic în lumea asta nu ridică în onoare
Ca şi dragostea de ţara, omenită cu o floare
Ce smeriţi o punem astăzi încercaţi de un fior
La mormântul lor jertfelnic, semn de cinste şi onor.
Iar de gândul vostru tainic le va face-o-nchinăciune
Amintiţi-vă cea vorbă, din bătrîna-nţelepciune,
Ce ne spune că aicea noi am fost mereu vecie
Cu tot neamul dimpreună, pe această sfântă glie.
***
Suntem cap de începuturi din cea lungă străvechime
Puşi aicea de Măritul la-nceput de omenire,
Şi aici avem poruncă ca de-apururea să fim
Însfinţid această glie, cât trăim şi când murim.
IOAN A LUI IOAN, A LUI IOAN ….
Inscripţie pe o cruce în cimitirul de la Oarba de Mureş
Tot înnoit din margini de uitare
Ioan a lui Ioan, a lui Ioan,
Jertfelnicind pe-a vieţii lui cărare
Ajuns-a pân’ la noi, tot brav oştean.
La început a fost culegătorul
Şi vânător de fiare, mult temut,
Cu roata şi-a făcut apoi ulciorul
Să-i ţină rece apa de băut.
Mânând din urmă turme de mioare
A tot rotit a zării anotimpuri,
Iar când s-a stins, sfârşindu-se-n uitare
Mlădiţe noi lăsatu-mi-a pe luturi.
S-a ostenit să are largi pământuri,
Învrednicit să fie bun ţăran,
Şi în sudoarea frunţii, lungi trecuturi
A zilnicit cu mâna-i pe corman.
Deunăzi, cu Mircea în războaie,
Cu Ştefan cel mărit şi cu Mihai,
A cam simţit cum braţul i se-nmoaie
Şi-n nări că-i vine adieri de rai.
A dus-o pân’ la Oarba, în hotare
Tot lăurat în lupte rând la rând,
Aici s-a însfinţit între răzoare
Căzut erou, cu ţara lui în gând.
***
Înveşnicit îşi doarme somn jertfelnic
Cu leatul lui atuncea săvârşit,
Noi pusu-l-am erou într-un pomelnic
În lacrima durerii pomenit.
Al nostru Mureş numele i-o duce
Să-l măreţească-n slavă an de an,
Aici s-o veşnicii în somnu-i dulce
,,Ioan a lui Ioan, a lui Ioan’’
VORBESC CU MUREȘUL LA OARBA
Motto:,, Privind a tale maluri, al nostru suflet plânge,
Că nu de mult aicea, au dat obol de sânge
Ostașii țării mele cu dorul țări-n gând,
Atunci când către moarte tu i-am văzut mergând”
Spune-mi !Fostu-ți-a vre-odată malul tău roșit cu sânge?
Ori vre-o soață, ori vre-o mamă, ai văzut c-aicea plânge
După-un soț, copil, ori tată, vamă dată la răboi
Ca a noastră veche viță să trăiască prin eroi?
Spune-mi! Au căzut aicea spice tinere în brazdă
Secerate de pe dealuri unde moartea era gazdă?
Îmi văzut-ai schilodiții lăcrimați de-acum o viață
Înșirați pe drumul țării ca mărgelele pe ață?
Înroșitu-mi-s-a apa-ți de cel sânge curs șiroaie
De credea-i că-i volburată dup-o scurtă sfântă ploaie?
Mirositu-mi-a a moarte zile-ntregi și săptămâni
Malul tău, cu plopi și sălcii ce făcutu-s-au cununi?
*
Greu m-i Doamne a răspunde, zice Mureșu-ntristat,
Că eu fost-am mal de jertfă pentru sufletul curat
Al atâtor mii de tineri ce aici s-au prăpădit
Sub o ploaie plumbuită, ce din dealuri mi-a venit.
Doamne, mulți văzut-au cerul și-a mea apă curgătoare
Cu privirea-ncețoșată, o ostașului ce moare
Pentru țara lui și neamul ce-o rămâne după el,
Că aici, atunci ei fost-au, lance sfântului drapel.
Eu i-am pus într-un pomelnic, colo sus, la Monument,
Pe acei căzuți atuncea, ce-au răspuns cu toți: Prezent!
Când, ea, Țara, Muma noastră, ne-a chemat să-i apărăm
Glia sfântă, de pe care nici un pas n-apoi să dăm.
De aceea, când îmi treceți, printre aste sfinte dealuri
Înturnați-vă privirea către mine, care-n valuri
Duc de-atuncea-n largul zăii sub al plopilor sobor,
A lor faptă jertfitoare, lumea să le de-a onor.
Ei sunt stâlpi de demnitate, de exemple și tărie
Cum se ține în urcare neamul, țara veșnic vie,
Iar de astăzi, pe-a lor cruce o să-mi puneți fir de floare,
Ei vor ști că țara, neamul, nu i-a pus încă-n uitare.
TOAMNĂ LA OARBA
Se înfioară plopii de vânt şi-n tremurat
Foşnesc încet a jale că iar o toamnă vine
Şi-aici în deal la Oarba îmi dorm în neuitat
Cei duşi în floarea vârstei şi n-au cin’ să-i aline.
E lung a lor pomelnic de parcă nu se gată,
E lung ca lunga jale ce-n urmă au lăsat,
E lung ca dorul mumei cu faţa-nlăcrimată
Ce neamului şi ţării pe fii ei i-a dat.
Sub lespedea de piatră, în cuib de veşnicie
Eroii mei jertfelnici au somn de chinuiţi,
Că nenorocul clipei i-a pus la Oarba-n glie
Departe de-a lor soaţe, de fraţi, copii, părinţi.
Războiul e durere, e frică-n faţa morţii,
E ură cât cuprinde, e rugă disperată,
Speranţă fără margini, că neştiutul sorţii
Va face pân’ la urmă ce-a dreaptă judecată.
La Oarba-nsângerată e toată adunată
Furia neoprită a ăstui neam trudit,
Speranţa că veni-va a sorţii judecată
Ca neamul ăst’ să scape de tot ce-a pătimit.
De unde-i ce-a putere să-l facă fie-n stare
Răzbune nedreptatea şi cele silnicii?
De la Bobâlna, Horea, Ip,Trăznea şi Răzoare
Şi câte neştiute cu zecile de mii.
Aşa că azi, sub timpuri, eroii mei iubiţi
Îmi dorm sub grele lespezi vecia ce-o să vină,
Noi i-om cinsti de-apururi cum facem cu cei sfinţi
Că viaţa dată vamă e pentru noi lumină.
VETERANILOR DE RĂZBOI
În scurgerea de vreme, câțiva mi-ați mai rămas
Din câți ați fost odată scăpați din cel război,
Să-mi fiți ca martori încă din vremea de-nnapoi,
Troițe veghetoare a lumii de pripas.
Îngârboviți de vreme, cu anii adunați
Și-apăsători pe umeri, prea mulți la numărare,
Cinstire azi v-aducem în gând la fiecare,
Că soarta norocoasă făcutu-va scăpați.
Voi ați ținut în vreme a neamului sortire
Iar mulți din leatul vostru și-au dat viața vamă,
De moartea nemiloasă voi nu avut-ați teamă
Că ați știut că țării, îi faceți dăinuire.
În suflete și-n carne mai toți aveți o rană
Pe carea moartea hâdă v-a dat-o s-o purtați,
Așa că în durere, cu toți-mi sunteți frați
Cât viața vă va ține cu drag în a ei palmă.
De-aceea-mi ține-ți minte ce-a vreme cu-a ei toate
Când voi cu viața voastră făcut-ați soarta țării,
Când gândul și voința în clipa disperării
Le-ați pus jertfelnicie, la sfânta libertate.
Să-mi știe și nepoții că neamul și cu țara
Cu mare drag de ele numai așa s-or ține,
Că-n lacrima durerii se naște cela bine,
Iar fila de istorii vă-nalț-a câta oară.
Voi, norocoși că încă îmi sunteți trăitori,
Să știți că țara asta mereu vă e datoare,
Că ați ținut-o-n fală, mărire și-n urcare
Și mulțumiți cu-atâta, voi fost-ați răbdători.
De-aceea cât mai sunteți prin viață călători
Ne fiți mărit exemplu de cum a fost odată,
Când capul țarii, neamul, îmi fost-au laolaltă
În cuget și simțire, născutu-s-au eroi.
*
Acuma, Doamne-ți cerem, mai ține veteranii
Umbrească înc-o vreme țărâna însfințită,
Le fă clipa vieții le fie fericită,
Că numărați cu grijă, le sunt de-acuma anii.
STALINGRAD
Uitatului erou, necuprins în cartea ţării
Pentru moşu, dus departe, lac de lacrimi plâns-a buna
Şi în seri de lungă vară, uşa ne-ncuiată-ntruna
A păzit-o cu privirea, tot sperând că o să-l vadă
Cum veni-va într-o seară şi la masă o să-mi şadă.
Intre perne cina caldă mi-o păstra într-o păstură
Că ştia că moşu spus-a, ne-ndoios cu a sa gură
Că de-acum bătaia-i gata şi acasă o să vină,
Că-i de sapă şi-i de coasă şi că plugu-i o rugină.
*
A venit, mai către vară, cu-n vecin, pe la-nserat,
Ce în poarta casei noastre, cu durere l-a lăsat
Într-o haină militară, şi-un picior de lemn de fag,
Cu Virtutea Militară, sontorog şi-ntr-un toiag.
Stalingrad, i-a zis tot satul până-n clipa când s-a dus
Mulţumit şi-n uşurare către lumile de sus,
Azi sărmanul veşniceşte în uitare cât îi vara
Fără cineva să spună, cât datoare-i este ţara.
DIN MOȘ ÎN MOȘ
Motto:
,,De-o sută de milenii pe-aicea vieţuim
Scurmând această glie ce-n cârca ei ne ţine,
Ne tot lungim sortitul trecând din tată-n fiu
Nădăjduind că mâine o fi cumva mai bine’’
De vrei să-ţi ştii trecutul c-a fost în vrednicie
Coboară la-nceputuri smerit şi cu răbdare,
Şi vei vedea că suntem aicea din vecie
Cînd gol era-nprejururi la margine de zare.
Din moş în moş tu trece ’napoi spre vechiul timp
Şi-un moş mereu găsi-vei la capătul de lume,
C-aici ne pus-a Domnul să stăm la învechit,
Să ne mărim în fapte cinstite, mari şi bune.
Am fost Adamii vremii pe-acest picior de plai,
Mirifică sămânţă de neamuri născătoare,
Începători de datini pe sfinte guri de rai
Şi făcători de lege să ţinem neamul mare.
La cumpene de vreme, s-avem în noi putere
Născutu-s-a un Moise atotizbăvitor,
S-adune turma noastră, să facă a ei vrere
Ca pe cărarea vieţii să fim tot urcători.
Aşa că fii nepoate în fală şi mândrie
Că moşii tăi, ca unul, au fost din neam cinstit,
Te roadă şi te doară, te umple de mânie
De neamul tău cel vrednic auzi că e hulit.
Acum e grea viaţa, cu tot ce dânsa are
C-a noastră rădăcină de-acum a-mbătrânit,
Nu mai avem modele, şi-orcând un oarecare
Ajunge-n fruntea ţării de câţiva priponit.
Cu cât ne-a dat Măritul, mereu ne-am mulţumit
Iar ţara şi hotarul l-am apărat la greu,
Acuma dulci himere ne-ncearcă-n amăgit
Şi se-nmulţesc arginţii trădărilor mereu.
De-un Ştefan e nevoie ne scoată din păcate
Ca pe cărarea vieţii curaţi ne pună iară,
Că-n noi de nu-i credinţă şi sete de dreptate
Ne-om pierde omenia şi toţi ne vor uitară.
HRISOVUL LUI ŞTEFAN
Logofete ai poruncă de la Ştefan, domnul mare
Ca să scrii hrisov de suflet pentru vremea ce-o să vină,
Şi mi-l pune-n multe locuri ca să ştie orişicare
Ce-ntăreşte ţara, neamul, măreţindu-se pe sine.
Slovă fă, cu scris de aur, cum îs ramele la sfinţi
Ca să ştie peste veacuri cela care îmi citeşte,
Că din toate prima este DRAGOSTEA PENTRU PĂRINŢI
Ce s-o dai atâta vreme până unul mai trăieşte.
Alta-i DRAGOSTEA DE ŢARĂ şi de huma ei străbună
Ce ne dă din ea putere ca să trecem de nevoi,
Să îi facem tare stâncă pe acei care s-adună
Să îşi apere moşia, chiar de-o fac cu pumnii goi.
Mai apoi, îmi spune dară că ce-a DRAGOSTE DE NEAM
E aceea ce uneşte românimea laolaltă,
Ea îmi ţine viu trecutul, măreţindu-l an de an
Să nu uite-n veci urmaşii calea noastră, înstelată.
Toate astea scrie dară logofete, să se ştie
Că aşa ne-am dus ursita până-n clipa cea din urmă,
Şi c-aşa am vrea urmaşii să trăiască-n veşnicie
Într-u dragoste de ţară, de cel neam şi-a noastră mumă.
MĂ-NCHIN
Tu înserat pe brazdă și picurat cu stele,
Tu care ții vecia și neamul adunat,
Tu învățatul lumii cu bune și cu rele,
Tu ce păstrezi simțirea-n smerit și-n preacurat,
Tu-nchinător la ceruri și-n rugă aplecat
Cerând de la Măritul te ție-n sănătate,
Tu iertătorul lumii, săracul împărat
Ce crezi în adevăru-ți și-n sfânta cea dreptate,
Tu pentru neam și țară de-apururi jertfitor,
Tu care ești vecia pe-acest picior de plai,
Tu preasmeritul lumii și tuturor dator
Să ții împreunate frumoase guri de rai,
Tu nesfârșit pomelnic, pe cruci, în țintirime
Unde îți dormi vecia sub prunii înfloriți,
Tu ești sămânța nostră, ȚĂRAN din străvechime
Ajuns de-acum icoană, pe-altarul nost’ cu sfinți,
Tu ION a lui IOANE, din negură de timp
Purtând pe umeri stele și luna pe-a ta frunte,
Tu re-noiești de-apururi al nostru anotimp
Cu vise nălțătoare și cu speranțe frânte.
*
Cu vorba și cu gândul, în simțurile mele
Te preamăresc țărane, că ești bunicul meu,
Pe glia mea și-n suflet, însemn în toate cele
Rămâi statornicie, cu noi și Dumnezeu.
La tine, DRAG ȚĂRANE mă-nchin, și-n plecăciune
Am pus smerit și rugă la Domnul înălțate,
Te ție-n lungă vreme și deie-ți zile bune
Să le trăiești alături de noi, în sănătate.
————————————-
Mircea Dorin ISTRATE
Târgu Mureș
6 iunie 2019